Planul de investiții în infrastructură al lui Trump = welfare pentru dezvoltatori
Profesorul american Michael Hudson, autorul influentei lucrări Superimperialism – The Origin and Fundamentals of U.S. World Dominance a publicat recent pe blogul propriu o decriptare a discursului rostit de Donald Trump cu prilejul investiturii. În acel discurs Trump a spus la un moment dat că guvernul său
„va construi noi drumuri și autostrăzi și poduri și aeroporturi și tuneluri și căi ferate de-a lungul minunatei noastre țări. O să-i ajutăm pe oameni să iasă de pe ajutorul social și să reînceapă să muncească reclădind această țară, cu mâinile americanilor și forța de muncă a americanilor. Vom respecta două reguli de bază: să cumpărăm din America și să angajăm americani.”
Michael Hudson este de părere că intenția lui Trump de a investi în infrastructură trebuie decriptată prin prisma experienței în afaceri a magnatului imobiliar. Investițiile guvernamentale în infrastructură din secolul XIX aveau la bază dorința de a ieftini costul vieții și costul derulării afacerilor. Dar, pe de altă parte, Trump dorește să reducă influența guvernului și nivelul taxelor. De aceea, atunci când Trump spune că guvernul său va construi noi drumuri și autostrăzi, lucrul acesta de fapt trebuie înțeles ca o dorință a magnatului de a colabora cu Wall Street-ul în vederea creării unei piețe uriașe de obligațiuni guvernamentale, probabil de ordinul triliardelor de dolari, care să aibă ca scop lucrările de infrastructură. Beneficiarii reali ai investiției vor fi, firește, lupii de pe Wall Street.
Profesorul Hudson compară investițiile în infrastructură din urmă cu 100 de ani cu cele de acum, dând drept exemplu cel mai recent tronson al metroului din New York, care are doar 6 stații și pentru care autoritatea metropolitană a plătit 10 miliarde de dolari. Acesta nu a fost finanțat din fonduri guvernamentale ci din obligațiuni municipale emise pe Wall Street. Rezultatul final este că biletul de metrou s-a scumpit pentru a acoperi costul acestei finanțări, care trebuie plătită (plus dobânda).
Alți profitori ai investiției sunt proprietarii din zonă, care au început să crească prețul chiriilor, ținând cont de „îmbunătățirea” urbanistică.
Singurii care de fapt se văd nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar în urma unei asemenea investiții sunt oamenii simpli, locuitorii din zonă, care nici nu dețin obligațiuni, nici nu sunt proprietari în zonă. De aceea, remarcă Hudson, ar fi fost mult mai simplu ca finanțarea să se facă din taxarea profiturilor excepționale făcute de proprietarii din zonă, ceea ce nu s-a dorit, ajungându-se astfel la situația în care publicul, practic, plătește profiturile clasei de 1%.
„Acesta pare să fie și planul lui Donald Trump. Când zice că vrea să-i ajute pe toți americanii, dânsul se referă de fapt la faptul că vrea să-i ajute pe toți americanii care fac parte din clasa de 1%, îndatorându-i pe ceilalți 99% față de Wall Street. E fix opusul a ceea ce crede lumea. … Cred că Donald Trump vrea să transforme America în genul de dezvoltare imobiliară care l-a făcut pe el atât de bogat la New York. O să-i îmbogățească pe amicii săi dezvoltatori imobiliari, o să îmbogățească și băncile care vor finanța lucrările de infrastructură, iar populația va plăti totul plătind un preț mult mai ridicat pentru transport și, în general, pentru toate investițiile pe care le va propune. Putem rezuma planul lui Trump astfel: «investiții publice pentru crearea de profituri private».”, concluzionează profesorul Hudson.
Michael Hudson, care are simpatii și crezuri politice care s-ar putea defini ca fiind „clasice de stânga” – la fel ca Bernie Sanders – s-a manifestat în campanie mai degrabă împotriva lui Hillary Clinton, socotindu-l pe Trump „a lesser evil”, iar despre alegeri a afirmat că
„alegătorul american are ca opțiuni de vot ceva de genul: yes / yes, please / yes, thank you.”
„Protecționismul” promis de Donald Trump s-ar putea dovedi așadar un măr otrăvit pentru alegătorul american. Nu că globalizarea pe model Obama, pe care ar fi urmat să o continue Hillary, nu ar fi fost altceva. În acest din urmă caz America și, prin extensie, aliații ei (inclusiv România) ar fi fost prinsă într-o situație conflictual-confruntațională cu Rusia, cu potențial devastator pentru ambele părți. În era Trump, dacă analiza profesorului Hudson se va dovedi corectă, marele conflict se pare că va fi unul intern, între clasa celor 1% și restul de 99%, deși la început (până să vină scadența eventualelor finanțări) nimic nu-l va prefigura. Dar conflictul a și început deja, prin instalarea lui Trump la Casa Albă.
Related Posts
Cum să învingem terorismul islamic în five easy steps: scurta carieră de expert în jihad a lui Sebastian Gorka →
Fenomenul Donald Trump →
Despre clarviziune în geopolitică. Remarci adresate politicienilor și ziariștilor români →
Comentarii recente