Curajul acțiunii
Criza politică din România poate fi abordată pe două planuri: al motivaţiilor şi al eventualelor consecinţe, respectiv al desfăşurărilor tactice. În continuare ne ocupăm de acestea din urmă, fără să discutăm cine are dreptate pe fond, întrucât învăţăturile practice care se desprind au valoare generală, certificând importanţa iniţiativei.
Observăm aşadar, pe de o parte, hotărârea combativă şi frazele inflamate şi inflamante ale preşedintelui Klaus Iohannis, iar pe de altă parte litania de estropiat politic a lui Liviu Dragnea – totuşi preşedintele Partidului Social-Democrat câştigător al recentelor alegeri –, care predică moderaţia ca nu cumva să se ajungă la un conflict între români. Să-i dezvăluim secretul lui Polychinelle: conflictul deja există, a încerca să-l exorcizezi cu lamentaţii echivalează cu a face politica struţului. Este un conflict precizat în funcţie de clivajul pro sau contra Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aşa cum s-a văzut încă de la alegerile locale din iunie anul trecut. Cei care sunt pro s-au săturat de corupţia politicienilor, cei contra se tem de abuzurile procurorilor (ne referim aici la persoanele de bună credinţă). Tocmai pe această antinomie pedalează preşedintele Klaus Iohannis atunci când cheamă lumea să manifesteze împotriva „penalilor” din guvern, susţinut de graba suspectă cu care acesta a emis Ordonanţa de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, de natură să alimenteze bănuiala că scopul ei real era să-l absolve pe Liviu Dragnea de acuzaţia de abuz în serviciu. În replică, Partidul Social-Democrat nu este în stare să organizeze nici măcar un miting al simpatizanţilor săi în favoarea guvernului, pasămite fiindcă se teme să nu apară ciocniri între grupuri. Cum să apară, în condiţiile unui miting autorizat la care jandarmii asigură ordinea? Cu astfel de scuze, social-democraţii să nu se mai scandalizeze când preşedintele vorbeşte la modul general despre „românii săi” ieşiţi în stradă. În definitiv, vocea susţinătorilor guvernului nu se aude. Mai grav, ei riscă să-şi irite proprii suporteri care nu se mai simt reprezentaţi, şi care dezamăgiţi de atare pasivitate s-ar putea să nu-i mai voteze.
Cu alte cuvinte, din punctul de vedere al opţiunii tactice Klaus Iohannis procedează eficient. Dacă nu a reuşit să aducă Partidul Naţional-Liberal la putere prin alegeri, încearcă să o facă prin presiunea străzii şi prin crearea unor defecţiuni la nivelul guvernului, folosindu-se de adepţii săi din mass media şi mai ales de capacitatea de intimidare a procurorilor. Până acum planul pare să-i reuşească, fără să putem totuşi anticipa asupra evenimentelor. Executivul a abrogat Ordonanţa incriminată privind codurile, însă protestele cel mai probabil vor continua. În aceste circumstanţe social-democraţii vor fi obligaţi să negocieze menţinerea lor la conducere într-o postură de obedienţă faţă de omul forte de la Cotroceni, dar este puţin plauzibil că preşedintele Klaus Iohannis îi va accepta fie şi cu un asemenea statut. Va încerca mai degrabă să-i elimine cu totul şi să formeze „guvernul său”, cum îi place să spună. Precedentul demisiei lui Victor Ponta în 2015 i se oferă irezistibil ca exemplu încurajator, cu atât mai mult cu cât Liviu Dragnea nu a primit deocamdată nici un semnal pozitiv explicit din partea preşedintelui american Donald Trump, cum lăsa să se înţeleagă la învestitura acestuia. Prin urmare, dacă doresc să conducă în continuare, nu este exclus ca social-democraţii aşa de sfioşi astăzi să recurgă zilele următoare nu la organizarea unui miting, ci la intervenţia jandarmilor împotriva demonstraţiilor neautorizate.
Oricum ar evolua lucrurile, lecţia tactică este clară: atunci când adversarii se află în echilibru, tinde să aibă câştig de cauză acela care acţionează, inclusiv prin forţă. Este valabil pentru politicienii din opoziţie, dar cu deosebire pentru cei de la putere. Democraţia este regimul discuţiilor şi al amenajărilor reciproce consecutive consultării electorale a cetăţenilor. Un conducător în democraţie trebuie deci să practice dialogul social. După epuizarea acestuia însă, într-o conjunctură excepţională, dacă nu este capabil să apere legalitatea prin recurgerea la ceea ce se numeşte violenţa legitimă a statului, nu merită să guverneze.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
Hipsteri contra „știrbi”, sau lupta de clasă la români →
Costurile sociale ale unui partid zombi: concluzii la capătul unei săptămâni foarte agitate →
„Throw Them All Out” / Să plece toți! →
3 Responses to Curajul acțiunii