Pe educatori cine îi educă?
Am participat, în ziua de 8 februarie a.c., la o dezbatere organizată la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei cu privire la noile programe şcolare pentru gimnaziu, inclusiv aceea pentru istorie. Am mai avut de-a face cu programa cu mulţi ani în urmă, în calitate de coautor al unui manual. Din păcate ni se pare că lucrurile nu s-au îmbunătăţit, noua programă fiind criticabilă sub trei aspecte: al formulărilor, al conţinutului şi al spiritului în care a fost gândită.
În privinţa formulărilor nefericite este suficient să amintim cacofonia din Nota de prezentare în legătură cu finalitatea studiului istoriei, care potrivit autorilor ar trebui să fie: „formarea unor mecanisme intelectuale care să prevină orice forme de naţionalism, de formarea de stereotipii şi xenofobie” (p. 2). Sau nonsensul de la final: „Competenţa se referă la delimitarea operaţiilor (corect operaţiunilor – n.n.) intelectuale de tipul: capacitatea de a detecta, selecta, analiza şi sintetiza date, informaţii sau relaţii, capacitatea de a învăţa, de a acţiona sau de a judeca” (p. 18). Zău? Operaţiunea intelectuală este o capacitate? Pe lângă asemenea perlă, tautologia „polis-ul” grec pare aproape omor scuzabil.
Conţinutul este deficitar atât ca structură, cât şi din perspectiva informaţiei. În locul unei sintetizări a problematicii pe coordonatele majore şi recurente ale existenţei, să zicem relaţii sociale – stat – cultură – comportament privat, autorii programei au preferat să amestece materialul sub rubrici de tipul „Viaţă cotidiană”, în aşa fel încât esenţialul tinde să se piardă în derizoriu. Se ajunge astfel ca domeniul feudal, adică elementul fundamental în societatea europeană medievală, să fie tratat numai ca studiu de caz (p. 7). Pe lângă această concepţie didactică deficitară, acceptabilă totuşi la limită ca viziune subiectivă, conţinutul este afectat de erori ce nu mai pot fi puse pe seama opţiunii personale a autorilor. În cazul Europei medievale, de pildă, se vorbeşte despre proprietate fără alte precizări, în condiţiile în care la acea vreme caracteristice erau mai curând posesiunea şi devălmăşia (p. 7). „Revoluţia Glorioasă” din 1688 este introdusă în programă după iluminismul (mai corect luminismul) de la jumătatea secolului al XVIII-lea. Tot în contextul iluminismului se menţionează cluburile politice, înainte de Revoluţia franceză, deşi cluburile au apărut abia cu ocazia acesteia. Se inventează aşa-numitele saloane de lectură, confundându-se de fapt saloanele aristocratice şi cluburile de lectură – două componente ale spaţiului civil altminteri diferite în realitate (p. 9). Pentru clasa a şaptea, crizele economice din perioada interbelică apar ca studiu de caz la „Viaţa cotidiană”, iar lumea contemporană este înscrisă ca lume multipolară (p. 13). Oare autorii au trăit pe altă planetă? Aproximativ trei decenii de supremaţie mondială a Statelor Unite ale Americii după dispariţia comunismului înseamnă multipolaritate? Unele chestiuni pot părea la prima vedere punctuale, însumate configurează însă un ansamblu deficitar.
Spiritul care a prezidat la realizarea programei apare evident neconform cu specificitatea abordării istorice, întrucât este marcat de tezismul ideologic. De la început se invocă explicit combaterea naţionalismului, a stereotipiilor şi xenofobiei, asumarea multiculturalităţii şi accentul pus pe diversitatea culturală, socială şi politică, de parcă orele de istorie ar fi de învăţământ politic (p. 2). Transmiterea valorilor democratice nu se face la orele de istorie, pentru aşa ceva există acelea de educaţie socială. Formarea civică prin intermediul istoriei nu se obţine declarativ ci decurge implicit, odată cu asimilarea cunoştinţelor şi dezvoltarea gândirii critice, de natură să-l facă pe elev capabil să deceleze singur ce este bine şi ce este rău. Nu e nevoie să insişti ostentativ asupra superiorităţii unui regim sau a caracterului malefic al altuia, sunt chestiuni care se degajă din chiar factualitatea lor. Istoria nu judecă, doar explică, inclusiv în situaţia programelor şi a manualelor, destinate să pregătească elevii în conformitate cu raţionalitatea proprie domeniului de studiu.
Dacă am înţeles corect, programele trebuie finalizate până pe 28 februarie a.c. În aceste circumstanţe, observaţiile noastre riscă să fie tardive, cu toată bunăvoinţa directoarei Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, Magdalena Balica, ce ni s-a părut sincer doritoare să discute şi să amelioreze programele. Nu acelaşi lucru se poate spune despre inspectorul-general responsabil cu istoria în Ministerul Educaţiei Naţionale, Doru Dumitrescu, ins cu reacţii crizate, incapabil să argumenteze pe fond, care se simte atacat când se exprimă opinii critice fără nici o conotaţie personală. Dincolo de inadecvarea intelectuală la funcţie, un astfel de comportament ne sugerează un serios complex de inferioritate. Cum rămâne atunci, domnule inspector-general, cu toleranţa, dialogul şi multiperspectivitatea pe care pretindeţi că doriţi să le dezvoltaţi la elevi? Discrepanţa între afirmaţiile de principiu şi atitudinea practică nu se cheamă cum va ipocrizie?
Ni s-a zis că la programe s-a lucrat intens, că unii membrii din provincie ai grupurilor de lucru au făcut inclusiv efortul financial de a-şi plăti singuri deplasarea la Bucureşti. Păcat de acest efort care, cel puţin în privinţa istoriei pentru gimnaziu, s-a epuizat fără succes din cauza concepţiei generale necorespunzătoare şi a profesionalismului îndoielnic al unor autori.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
O crimă împotriva viitorului: renunțarea definitivă la ideea de manual unic →
Cred că accentele dvs. egolatrice din ceea ce s-a dorit a fi un discurs de expert , care nu este expert, se pare, în nimic, completată de un grobianism care a fost o dovadă și de lipsă de caracter, se manifestă în continuare. Poate că asta este dovada inferiorității de care vorbeați mai sus. Chiar și faptul că nu ați trimis aceste observații, să le zicem, celor pe care îi criticați ci ați preferat să le postați de un site este o dovadă de … dar mă abțin. Oricum, cel care a dat dovadă că este crizat ați fost dvs. după modul în care ați ținut ceva, care s-ar fi dorit a fi un discurs academic. În ceea ce privește capacitățile dvs. de istoric ……. nu are rost să vorbim.
Pingback: Semnal! SOS Educația! Noile programe școlare pentru gimnaziu analizate de cercetătorul ştiinţific Alexandru Mamina | România Breaking News – RBN Press