Sfârșitul izolării
Sâmbătă, 29 aprilie 2017: acordul de colaborare dintre Marine Le Pen şi Nicolas Dupont-Aignan, liderul grupării gaulliste Debout La France; în schimbul susţinerii acestuia pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Marine Le Pen a anunţat că dacă va câştiga îl va numi prim-ministru. Este un act politic ce transgresează ca semnificaţie momentul electoral actual, o victorie pe termen mediu pentru Marine Le Pen, indiferent de rezultatul votului din 7 mai a.c. Pentru prima dată în istoria Republicii a cincea Frontul Naţional a ieşit din izolarea absolută în care fusese ţinut de celelalte partide; pentru prima dată o formaţiune „onorabilă” (cu atât mai onorabilă cu cât anterior Nicolas Dupont-Aignan a fost membru al Uniunii pentru o Mişcare Populară) a încălcat embargoul neoficial şi s-a aliat cu „extremiştii”, oferindu-le nu numai legitimitatea democratică refuzată până acum, dar şi o marjă de manevră susceptibilă să reconfigureze întreaga reprezentare instituţională.
În contextul sistemului de vot uninomnal cu două tururi de scrutin, concertarea tuturor celorlalte partide în turul al doilea i-a împiedicat pe candidaţii Frontului Naţional să câştige alegerile regionale sau parlamentare, deşi obţineau adeseori cele mai bune scoruri în primul tur. Alianţa încheiată acum, refuzul exponentului stângii, Jean-Luc Mélenchon, de a-l sprijini pe candidatul mainstream Emmanuel Macron, refuz echivalent întrucâtva cu susţinerea lui Marine Le Pen, deschid perspectiva altor înţelegeri analoage între suveranişti, de natură să disloce monopolul politic al dreptei europeniste (Republicanii) şi al socialiştilor deveniţi centrişti, care beneficiază împreună de binecuvântarea Comisiei Europene şi a finanţei internaţionale. Fenomenul s-a petrecut deja în Grecia, unde Partidul Socialist a fost aneantizat practic de pe eşicher de Coaliţia Stângii Radicale (SYRIZA). Urmările sale ar fi însă incomparabil mai grave pentru oligarhie într-o ţară influentă ca Franţa, tocmai de aceea propaganda sistemului se înverşunează împotriva Frontului Naţional, ocazional a Frontului de Stânga, şi în general împotriva „populismului” care agită spiritele cu aserţiuni răuvoitoare despre firmele multinaţionale şi primatul băncilor.
Sunt evoluţii circumscrise procesului de regrupare a forţelor politice în funcţie de opoziţia europenism-suveranism, ce subsumează contradicţiile concrete dintre liberul schimb şi protecţionism, dintre „tehnocraţie” şi mobilizarea civică, dintre „guvernanţă” şi guvernare. Este dificil de anticipat ce orientare va avea câştig de cauză. Europeniştii controlează decizia politică şi presa, dar au pierdut teren în ultimii ani sub aspectul suportului popular. Suveraniştii cresc în preferinţele alegătorilor, totuşi deocamdată în cele mai multe ţări nu au acces la pârghiile de conducere. Punctează însă la capitolul simbolic şi moral, în măsura în care miza suveranităţii apare consubstanţială reprezentativităţii democratice, voinţei naţionale opusă dictatului financiar şi aroganţei politicienilor de la putere.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
JLM a zis foarte clar că el nu va vota Marine le Pen. Marea durere e că nu le-a zis la fel de clar votanților săi (France Insoumise) să voteze cu Macron, și bine face. Macron e doar o copie ieftină și, pare-se, ușor tâmpițică a lui Hollande. JLM l-a mai făcut o dată președinte pe Hollande, în 2012, când i-a dat în mod neechivoc susținerea în turul 2 și Hollande a câștigat în fața lui Sarkozy cu voturile lui, decisive (JLM luase în turul I 11% și studiile au arătat că 90% dintre votanții săi l-au votat și pe Hollande în turul II). Rezultatul s-a văzut, Hollande a fost cel mai penibil și răuvoitor președinte din istoria Franței. Așa că JLM ia acum poziția omului care s-a fript o dată, și bine face. Nu e neapărat o susținere pentru Marine le Pen, dar e un „allez vous faire foutre” adresat tuturor celor care credeau că turul II va fi o simplă formalitate în care toată lumea se va „pupa în piața endependenți” împotriva „bampirei extremiste” și vor urma alți 5 ani de „business as usual”.
Chiar dacă M. Le Pen câștigă în turul doi, tot despre business as usual o sa fie vorba, fiindcă singurul lucru care o diferențiază este discursul „politicaly uncorrect”. Afacerile mari n-au de suferit, e aceiași demagogie ca și la Hollande.
Corect. Dar e bine că Stânga nu se va mai amesteca în ciorba asta, indiferent cine iese.