Vântul schimbării şi perspectiva crizei de sistem
De câţiva ani, prin Europa a început să bată vântul schimbării, deocamdată mai puţin la nivelul politicilor oficiale, mai mult în ceea ce priveşte sentimentul public. Este suficient să ne gândim numai la alegerile din 2017, la cele prezidenţiale din Franţa, respectiv la cele parlamentare din Germania şi Austria, ca să constatăm că în chiar centrul Uniunii Europene suveranismul, în expresia lui de dreapta, câştigă teren. Personal, am fi preferat să existe formaţiuni de stânga în stare să catalizeze concludent nemulţumirea socială faţă de sistemul actual, dar faptul este fapt şi nu putem decât să luăm act de el aşa cum se prezintă.
Adepţii europenismului de la noi şi de aiurea iau de obicei poziţia caracteristică a struţului sau fac eventual propagandă gri, amestecând minciuna printre fragmente de adevăr, în sensul că escamotează realitatea sub retorica ideologică. În loc să privească lucrurile în faţă şi să se întrebe serios de ce votează oamenii cu partidele naţionaliste, blamează în stil militant hidra populismului, ori dacă sunt naturi mai gingaşe, după cum pare să fie Bogdan Naumescu, deploră cu aer de competenţă universitară inactualitatea valorilor binefăcătoare ale aşa-zisului liberalism globalist. Mai există unii, în frunte cu Ioana Ene Dogioiu, persecutaţi parcă să descopere invariabil ingerinţa Rusiei, fără să realizeze contradicţia ridicolă în care cad, atâta timp cât un stat slab şi izolat, o „putere regională” cum pretind ei că ar fi Rusia, nu are cum să influenţeze hotărâtor alegerile din ţările occidentale, punând în pericol însăşi congruenţa Uniunii Europene.
Proliferarea suveranismului nu decurge nici din pretinsa incultură a masei, nici din ofertele programatice ale partidelor naţionaliste, care în absenţa unui fond favorabil rămân mesaje transmise în gol. În definitiv, partidele naţionaliste afirmau aproximativ acelaşi lucru şi acum două decenii, însă atunci cu mai puţin succes. Audienţa lor a sporit direct proporţional cu nemulţumirea populaţiei faţă de liberul schimb şi formula de organizare suprastatală, de care se leagă direct sau indirect austeritatea bugetară predicată la Bruxelles de comisarii europeni, supremaţia incontrolabilă a marii finanţe internaţionale, delocalizarea întreprinderilor industriale şi implicit creşterea şomajului, fluxul migrator, degradarea traiului cotidian şi, mai nou, ameninţările teroriste. Sunt evoluţii şi împrejurări de care dreapta suveranistă beneficiază, dar pe care nu ea le-a creat, ci tocmai organizarea economică şi politică în funcţie, ai cărei propagandişti se aferează totuşi cu ipocrizie în faţa „extremismului”, de parcă establishment-ul ar fi practic şi moralmente inocent.
Guvernele actuale, cu mici excepţii, continuă pe aceeaşi linie, ceea ce înseamnă că decalajul dintre agenda puterii şi aşteptările cetăţenilor tinde să se accentueze. În contextul erodării consensului social, riscul este să apară, după recesiunea din economie, o criză de legitimitate a regimului democratic. Astfel de crize pot fi surmontate printr-o revoluţie care să înlocuiască regimul, prin reformarea acestuia, deci din interior, sau prin recurgerea la forţă, susceptibilă să compenseze în exerciţiul conducerii deficitul de popularitate. Este evident că revoluţia nu intră deocamdată în discuţie; presupune prea multe variabile subiective şi conjucturale ce nu sunt întrunite. Realist este să ne aşteptăm fie la reformarea sistemului, în măsura în care se poate face transferul pe cale instituţională a puterii şi în care se găsesc resursele necesare pentru asigurarea bunăstării generale, fie la noi forme de constrângere, ajungând până la utilizarea stării de urgenţă, la adăpostul căreia se adoptă mai uşor legi în defavoarea salariaţilor.
Este dificil să anticipăm în ce direcţie va evolua situaţia. Momentan se anunţă mai curând varianta constrângătoare, agrementată cu discursuri despre virtuţile pieţei libere, nevoia de eficientizare, „flexibilizarea” forţei de muncă şi umanismul fără frontiere, destinate să inhibe din start argumentele şi intenţiile contestatare. Pentru reformarea regimului acesta trebuie pus sub presiunea publicului, este nevoie de mobilizare sindicală şi politică, de reactivarea spiritului civic, imposibilă fără identificarea unor principii şi obiective cu finalitate integratoare, cum ar fi statul-naţiune, egalitatea juridică şi solidaritatea socială. Abia acestea pun în discuţie bazele puterii financiare şi birocratice de astăzi, nu lamentaţiile cu privire la discriminarea minorităţilor sexuale sau aberaţiile despre „nonierahizare” în procesul educaţional, care nu fac decât să împiedice concertarea democratică în numele unor identităţi particulare sau al relativismului autoreferenţial. Din acest motiv suveranismul, cu atributul specific al protecţionismului, a devenit indicatorul atitudinii critice sau conformiste în raport cu sistemul.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
Agamben – de la intelectualul adulat de Stânga la Homo Sacer →
Colacul de salvare →
Abonament de imunizare: la un pas de distopie? →
Mobilizare sindicala si politica? Poate, dar care ar fi alternativa la sistemul actual. Nu, domunule Mamina, nu cred ca asta ar fi solutia. Ne invartim in cerc.
Eu as avea totusi cateva propuneri: https://newdemocracyblog.wordpress.com/2015/02/28/puterea-informatiei-si-nevoia-de-a-redefini-democratia/
Multumesc pentru comentarii/critici.