Unde ne sunt eriniile salariului minim?
Când PSD-ul a anunțat mărirea accelerată a salariului minim, eriniile – că altfel nu-i putem numi – presei economice care știau mai bine decât toată lumea că „salariul minim aduce sărăcire și șomaj” amarnic au mai croncănit!
Care mai de care dintre „specialiști” s-au îngrămădit să ne explice că prin creșterea accelerată a salariului minim afacerile vor da faliment, oamenii vor rămâne pe străzi, șomajul va crește până la cer. Ne aducem aminte cum doamna Dragu ne invita să muncim pe 2 lei deoarece așa auzise dânsa că se muncește prin Brazilia (auzise prost).
De fapt, toată acea aiureală pornea dintr-o lectură ad litteram a unor meme-uri neoliberale și din prea multă luare în serios a unor bazaconii susținute de economiști ciudați precum Milton Friedman.
Teoria lui Friedman e pur și simplu falsă și infirmată de fapte
În realitate, dacă ne uităm înapoi, mărirea salariului minim de către pesediști nu doar că nu a avut efectele scontate de ciocli, dar a făcut posibilă, pentru prima oară după foarte mulți ani (aproape 20!), răsturnarea raportului dintre angajați și pensionari: dacă în septembrie 2008, momentul de vârf de dinaintea crizei, în România erau 4,8 milioane salariați la 5,5 milioane pensionari, astăzi (ianuarie 2018) avem 5,5 milioane de angajați la 5,05 milioane de pensionari!
Unde sunt hoardele de șomeri pe umărul cărora plângeau eriniile?!
În 2017, șomajul a scăzut accelerat, de la 421.000 de șomeri înregistrați în ianuarie, la 349.000 în noiembrie! Asta e o scădere cu peste 17% într-un singur an. Tocmai într-un an în care s-a înregistrat cea mai spectaculoasă creștere a salariului minim net din ultimii 10-15 ani! Păi nu ziceau eriniile că așa ceva e de domeniul nebuniei și al inconștienței economice?…
Și în 2016 – anul guvernului Cioloș – când salariul minim a avut parte de o singură mărire, decisă de fapt cu un an înainte de guvernul Ponta, șomajul a scăzut cu 11%. La fel ca în 2015.
În 2012, când a venit guvernul Ponta 1, salariul minim net era de vreo 160 EUR (brut) și erau înregistrați 454.000 de șomeri. În decembrie 2017 salariul minim brut ajunsese la 311 EUR, așadar aproape o dublare, o creștere cu 94%. În 5 ani și jumătate. Nu cred că mai există vreun exemplu similar în Europa. Dacă ne uităm la economiile occidentale, și acolo se mărește periodic salariul minim, dar cu 1-2% pe an. În Franța, de pildă, salariul minim brut a crescut în perioada 2012-2018 de la 1398,37 EUR / oră la 1498,47 EUR / oră. Doar 7,15%.
Pur și simplu teoria cu creșterea salariului minim care ar produce șomaj de masă nu se susține. Pentru că e o prostie pe care economiștii o rumegă necritic, pe negândite, doar pentru că așa au fost învățați să o facă.
În realitate nu există o singură piață a muncii, ci mai multe piețe de muncă aflate ele însele în competiție una cu cealaltă
Să ne imaginăm că avem o afacere pe care vrem să o listăm la bursă. Presupunând că afacerea noastră e suficient de eligibilă (capitaluri, lichidități, transparență, perspectivă, management performant) pentru a putea alege bursa pe care vrem să ne listăm, se pune întrebarea: unde ar fi mai bine să ne ducem? La Bursa de la București, care are o capitalizare de 39 miliarde EUR și pe care mai tranzacționează din când în când trei fraieri și doi șmecheri, sau pe Bursa de la Londra, care are o capitalizare de peste 3.000 de miliarde EUR?
Evident, la Londra. De ce? Pentru că interesul nostru e să ne ducem afacerea acolo unde sunt banii.
Și totuși, s-au putea obiecta, amândouă sunt piețe! Firește că amândouă sunt piețe, dar una e „mai plină” de bani decât cealaltă și, pe cale de consecință, eu o voi alege pe ea în dauna celeilalte. Întrucât trăim într-un mediu globalizat, de piață, cele două piețe se află ele însele în competiție una cu cealaltă. Într-o economie de piață, piețele însele sunt în competiție între ele! Dacă piața de la București vrea să mă convingă să mă listez la ea, atunci ar trebui să facă rost de mai mulți bani, să atragă mai mulți investitori. Cum? Habar n-am, asta e problema ei…
La fel e și cu piețele muncii. Ele se află în competiție între ele – și nu vorbim de o competiție care cuprinde doar piețele de muncă naționale, ci și, în interiorul statelor, piețele de muncă locale.
De aceea e pur și simplu o prostie să susții că ridicarea salariului minim ar produce șomaj câtă vreme piața de muncă de aici e în competiție directă cu alte piețe de muncă pe care salariul minim e zdrobitor față de cel de aici. Nu doar că realitatea arată foarte clar (și nu doar la noi, dar și în Germania sau în Statele Unite, la Seattle) că lucrul acesta nu se întâmplă, dar salariul minim reprezintă, de fapt, unul dintre criteriile definitorii ale unei piețe de muncă în funcție de care forța de muncă dorește să se angajeze acolo sau nu.
Altfel zis, nu pentru că salariul minim e prea ridicat suntem țara cu cea mai mare migrație din Europa, ci tocmai pentru că salariul minim a fost o grămadă de ani mult prea mic comparativ cu ceea ce un muncitor român slab calificat putea primi, un pic mai la vest, pe alte piețe de muncă.
Teoria lui Friedman ar avea sens doar într-o economie în care migrația forței de muncă ar fi un factor inexistent. În care afacerile pot delocaliza liniștite producția industrială, și chiar și o anumită parte a serviciilor, dar muncitorii nu se pot deplasa liber spre cel mai mare câștig posibil raportat la competențele lor.
Ceea ce, dragi erinii, nu (mai) e cazul.
About the Author
Lucian Sârbu Născut în 1975. Studii universitare de filozofie și de economie (specializare: marketing). A colaborat de-a lungul timpului la diverse reviste culturale (Literatorul, Calende, Argeș, Observator Cultural etc.) cu proze, recenzii, traduceri, eseuri. Începând cu anul 2007 a scris sub pseudonimul „Manole” cel mai popular blog de imobiliare din România, „Balonul imobiliar”, descifrând bula imobiliară într-o perioadă în care discursul dominant nu comunica altceva decât că „economia duduie”. Autor al unui volum de eseuri intitulat „Adevăr și democrație” apărut în anul 2001 la Editura Paideia. În prezent deține propria agenție de marketing și nu este implicat politic.
Related Posts
Agamben – de la intelectualul adulat de Stânga la Homo Sacer →
Colacul de salvare →
Abonament de imunizare: la un pas de distopie? →
Cel mai înverșunat e pedelistul întârziat Florin Cîțu.
Pretextul salarizării la mișto îl constituie aparatul bugetar supradimensionat. Ar mai fi și potențiala plecare a tuturor multinaționalelor din cel mai sărac stat UE.
Cu siguranță vor prinde următoarea șansă de reformare a administrației și, la cum se arată specialiștii dreptei, n-am dubii decât în privința procentului cu care vor fi tăiate salariile. Nu neg însă necesitatea schimbării pavajelor cu firmele de casă ale dreptei. Securitatea a obținut nuanțe noi, de travertin carpatin.
N-ar fi rău sa citească jurnaliștii de la UM DIGI24 acest articol și să rădpundă ideilor expuse. Pe de altă parte pe lângă resursa reprezentată de mâna de lucru ieftină, mai e o resursă dată pe nimic, și anume gazul din Marea Neagră, prin proiectul BRUA, despre care specialiștii, gen Cristian Tudor Popescu… nu sufla o vorbă!