Focus

Published on februarie 25th, 2018 | by Lucian Sârbu

5

Justiție cu gust de Gulag

• Tweet
• Tweet

Am evitat să mă pronunț asupra manifestațiilor din Piața Victoriei, în primul rând fiindcă știu oameni naivi sau de bună credință care au participat sau participă încă la ele, ferm convinși că apără „justiția” & shit. Eu le-am atras atenția încă de la începutul manifestațiilor din urmă cu un an că eu, umilul lor cunoscut / amic / prieten, adică un om relativ blând, civilizat, cinstit, nepurtător de pistol sau de altă armă, liniștit în trafic, manierat (zic eu) cu oamenii în vârstă, respectuos cu femeile etc. etc. etc. deși n-am fost în viața mea „pesedist” aș putea fi acuzat relativ ușor că sunt „ciumă roșie”, date fiind simpatiile mele deloc ascunse față de stânga adevărată, față de istoria luptelor de clasă și față de doctrina socialismului clasic (în speță față de socialismul din „Programul de la Erfurt”, pe care îl socotesc și azi ca fiind cel mai avansat program politic din toate timpurile al clasei muncitoare / clasei mijlocii, care încă n-a fost vreodată transpus cu adevărat în realitate în vreo țară). Și pe cale de consecință nu am cum să rezonez cu niște manifestații la care se repetă ad nauseam un slogan de sorginte nazistă:

Und stehen nun zum Kampf bereit,
Gegen die rote Pest

pe care îl cântau SS-iștii lui Hitler în timp ce căsăpeau fără discernământ în stânga și-n dreapta evrei, homosexuali, vagabonzi și mai ales oameni cu simpatii politice de stânga (socialiști și comuniști). Așa că am fost înțeles, sper, de oamenii pe care îi cunosc, de ce nu particip și nu rezonez cu un demers care mi se pare de la bun început fundamentat simbolic și ideatic pe niște baze foarte, foarte greșite, deși e posibil să avem de-a face cu o cauză probabil bună. După ce am lămurit acest aspect al neparticipării, neangajării și, în fond, al indiferenței mele, am urmărit mereu cu relativă nepăsare zbaterile „societății civile din piață” de a mai aduna cât de cât o mulțime relevantă la manifestațiile ei. Nu m-ar fi interesat prea mult nici dacă adunau o mie de oameni, nici dacă adunau un milion. Da, eu fac parte dintre cei acuzați că se duc cu zecile de mii la mall, beau prin Centrul Vechi, se duc la film sau pur și simplu preferă să stea cu familia, în timp ce alții și-au asumat cu de la sine putere „povara” apărării democrației și se bat cu caii jandarmilor. Pur și simplu un grupuscul cu simpatii și lozincăraie cripto-nazistă nu poate decât să mă lase rece, indiferent ce zice că apără. Să fie la ei, acolo…

Ceea ce pentru mine continuă să fie șocant, însă, este că la mai bine de un an de la debutul acestor manifestații „de apărare a justiției” acel grupuscul care se intitulează ca „reprezentând” el știe pe cine, ce, și cum, #rezistând, #insistând, ceva pe-acolo, nu doar că nu a renunțat la retorica nazisto-totalitară, ci o adâncește fără nici o jenă. La manifestația de azi, 25.02.2018, desfășurată pe un ger de crăpau pietrele, toată lumea a putut vedea cum oamenii confecționaseră un șir de pancarte intitulate generic „Ce vrem?!” [sic!] al căror conținut îl transcriu cu fidelitate:

„Ce vrem?!
1. Demisia Dragnea & Tăriceanu din funcțiile de conducere ale parlamentului.
2. Stoparea legilor pentru corupție.
3. Legile deja votate să fie respinse de Klaus Iohannis.
4. Desființarea comisiei lui Iordache, care a făcut legile. Demisia lui Iordache din Parlamentul României.
5. Numirea unui prim-ministru care să nu aibă nici o legătură cu Dragnea. Dăncilă nu e o variantă acceptabilă.
6. Judecarea proceselor de corupție cu termene la o săptămână.
7. Confiscarea extinsă a averilor corupților condamnați.
8. Fără condamnați pe funcții publice.
9. Nici o eliberare înainte de termen, dacă nu e plătit tot prejudiciul.
10. Aplicarea deciziei poporului de la referendumul în care s-a stabilit să fie 300 de parlamentari.
11. Repartizarea corectă a mandatelor de parlamentari pentru românii din diaspora.”

După cum putem observa, tot cerințe „una și una”. Sunt, la grămadă, cerințe care contestă funcția legislativă a parlamentului (1, 2 – deși aici mărturisesc că nu înțeleg despre ce e vorba, că nu cred că parlamentul a dat vreodată legi „pentru corupție”, corupția fiind prin definiție ceva… ilegal!), funcția reprezentativă a parlamentului (10, 11), libertatea alegerilor, a funcționării parlamentului și a guvernului (1, 4, 5), cerințe care încalcă în mod flagrant drepturile omului (6, 7, 8, 9) etc. etc. etc.

Legat de ultima observație, fac numai un comentariu, apropo de „judecarea proceselor de corupție cu termene la o săptămână”. În mintea bolnavă a cuiva cu simpatii totalitare asta ar putea suna minunat, numai că într-un sistem democratic justiția trebuie înfăptuită în aceleași condiții pentru toată lumea, adică nu poți să-l judeci pe unul care a furat o găină sau a contestat în instanță suspendarea permisului cu termene de 3 luni și pe „corupt” cu termene de o săptămână. Dacă apărarea are nevoie de timp pentru aducerea unui martor, dacă judecătorul vrea să cunoască în amănunt dosarul? Să dai termen „de judecare” unui dosar – așa ceva e stalinism, nu e justiție! Numai în stalinism un proces juridic era o procedură funcționărească, birocratică, la normă, dar motivul era foarte simplu: deoarece sentința se știa dinainte și n-avea nici un sens să se piardă vremea, totul trebuia să meargă „ceas”!… Doamne, Dumnezeule, ce „justiție” pretind indivizii ăștia că apără?…

Și cum mai putem vorbi în 2018 de „confiscarea extinsă a averilor”, de parcă am mai fi în Germania anilor ’30-’40, care confisca (inclusiv post-mortem, dacă ne gândim că morților de la Auschwitz li se smulgeau dinții de aur din gură) tot ce lăsau indezirabilii în urma lor, sau în Estul European din anii ’50?… Și nu pot să nu mă întreb: cum pot lideri de opinie, formatori, scriitori, oameni de litere precum Gabriel Liiceanu, Mihai Șora, Mircea Cărtărescu, Cezar-Paul Bădescu etc. – și aceștia sunt doar câțiva care îmi vin rapid în minte, că e vorba de mult mai mulți intelectuali – să se asocieze cu retorica barbară a nătângilor din Piața Victoriei?!… Unii dintre ei știu că au și fost pe acolo. De ce nu au încercat să le atragă atenția celor care formează discursul de acolo, din piață, că nu e chiar ok să strigi cu „rote Pest”, să agiți figuri de politicieni care nu-ți convin îmbrăcate în zeghe și să susții, în numele „apărării justiției”, reîntoarcerea la … stalinism?! Într-un an de zile eu zic că s-ar fi putut educa până și cel mai tâmpit și greu de cap învățăcel, doar cu o mică doză de bunăvoință (poate și de curaj?). Altfel, ce să zic, atenție la tovarășii de drum, că de regulă atunci când au fost „întovărășiri” de-astea între intelectuali și fel de fel de dubioși, la final, dacă drumul a ajuns până la urmă undeva, nu dubioșii au sfârșit-o prost!…

În unii se trezește nostalgia când văd marea. Alții, atunci când gustă o madlenă. Se pare că la București se trezesc niscaiva nostalgii atunci când vine din Siberia crivăț cu -15°C de 1 martie…

About the Author

Lucian Sârbu Născut în 1975. Studii universitare de filozofie și de economie (specializare: marketing). A colaborat de-a lungul timpului la diverse reviste culturale (Literatorul, Calende, Argeș, Observator Cultural etc.) cu proze, recenzii, traduceri, eseuri. Începând cu anul 2007 a scris sub pseudonimul „Manole” cel mai popular blog de imobiliare din România, „Balonul imobiliar”, descifrând bula imobiliară într-o perioadă în care discursul dominant nu comunica altceva decât că „economia duduie”. Autor al unui volum de eseuri intitulat „Adevăr și democrație” apărut în anul 2001 la Editura Paideia. În prezent deține propria agenție de marketing și nu este implicat politic.

Related Posts

Agamben – de la intelectualul adulat de Stânga la Homo Sacer →

Colacul de salvare →

Abonament de imunizare: la un pas de distopie? →

Al doilea Vietnam. Câteva considerații →