Cea mai recentă abureală a propagandei occidentale: afacerea Skripal
Trebuie să recunoaștem că pasiunea propagandei occidentale pentru gazele toxice are ceva fascinant în ea. Indiferent că e vorba de imaginarele atacuri chimice ale guvernului sirian sau de dubla otrăvire de la Salisbury, acuzele strălucesc prin repetitivitate, în timp ce reaua-credință atlantistă se remarcă prin constanță. Acum, cu „afacerea Skripal”, se dorește să fim convinși că Moscova ar fi încercat să-l asasineze pe un fost spion rus și pe fiica acestuia, aflați pe tărâm britanic. Dovezi? Nici măcar un capăt de ață, oricât de minuscul. De fapt nu există nici măcar o dovadă că gazul denumit „novicioc” ar fi fost utilizat într-adevăr pentru a comite acea tentativă de omicid. Pentru a ști cu certitudine acest lucru cel mai simplu ar fi ca Londra să trimită un eșantion din ceea ce a găsit la biroul Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), dar englezii nu vor deloc să facă un asemenea gest.
Rușii, de altfel, au zis imediat că sunt gata să colaboreze la o anchetă internațională – dar britanicii nici nu vor să audă. De ce? Inutil să ne întrebăm. Nefiind bazat pe vreo dovadă materială, dosarul acuzării are grosimea unei foi de țigară. Abia trecuse o săptămână de la petrecerea faptelor și, la capătul unei pseudo-anchete, guvernul britanic deja declara că Rusia e vinovată. O astfel de grabă ar face să roșească de rușine orice serviciu de investigație judiciară legal constituit. Și graba aceasta e cu atât mai suspectă cu cât asaltul anti-rusesc a fost orchestrat de Occident cu o îndârjire care frizează premeditarea. Pesemne că era nevoie ca Rusia să fie târâtă în noroi. Și au făcut-o, cu o brutalitate fără precedent.
Fost colonel în serviciile secrete militare rusești, Serghei Skripal a fost găsit inconștient pe o bancă, împreună cu fiica sa, aflată și ea în aceeași stare, undeva pe lângă un centru comercial din Salisbury. Ciudată manieră de a acționa pentru niște servicii secrete! Măcar amatorismul acestui „modus operandi” ar trebui să ne facă să ne îndoim de implicarea lor. Și, în plus, cine e Skripal?! Recrutat ca agent dublu de către serviciile britanice în 1995, el a fost condamnat de ruși la 13 ani de pușcărie, pentru trădare, în anul 2004. Ca urmare a unui schimb de agenți de informații ruso-americani Skripal a obținut azil în Marea Britanie în 2010. Sub ce motiv l-ar fi suprimat Moscova pe acest pensionar complet inofensiv? Exilat de opt ani de zile, nimic nu sugerează că ar fi dus cu sine în Anglia secrete compromițătoare, și nici că ar fi reprezentat vreun pericol, oricât de mic, pentru Rusia.
Adăugându-se la inexistența dovezilor materiale, această absență dezarmantă a mobilului crimei aruncă și mai mult în ridicol acuzațiile occidentalilor. Dar nu contează. Pentru Occident, e suficient să țipi la „asasin” ca să-i dovedești vinovăția. Problema e că o astfel de aroganță disimulează cu greu esențialul: Theresa May și colegii ei mint de îngheață apele. Oare cine-o fi atât de prost încât să creadă că într-un climat de tensiune fără precedent între Moscova și NATO, rușii n-au avut altă treabă decât să-l asasineze pe un fost spion aflat pe teritoriul unei țări-cheie a NATO? Oare cine-o fi atât de prost încât să creadă că decizia acestui presupus asasinat, oricum dubios prin prisma motivațiilor sale, și grosolan executat dacă ținem cont de „modus operandi”, ar fi fost luată cu doar două săptămâni înaintea alegerilor prezidențiale din Rusia? În sfârșit, oare cine-o fi așa de prost încât să creadă că Moscova nu avea nimic mai bun de făcut decât să se împuște în picior pe scena internațională chiar în preziua unui succes previzibil – și major – pe plan intern?
Fiind fragilă ca un castel din cărți de joc, această acuză nu stă-n picioare nici măcar o secundă. De fapt, pentru a înțelege motivele din spatele tentativei de asasinat trebuie să vedem care îi sunt efectele. Urmează să părăsim tărâmul aburelilor propagandistice pentru a reintra pe terenul realității. În ciuda încercuirii militare la care a fost supusă, Rusia și-a păstrat sângele rece și câteva țări europene sunt gata să reia dialogul cu Moscova. Provocarea de la Salisbury urmărește fix scurtcircuitarea acestor relații și tăierea legăturilor dintre Rusia și Europa, Moscova fiind acuzată cu acest prilej de toate relele. Rusia e regina balului în Orientul Mijlociu (Siria), spre nemulțumirea Israelului și a SUA. În plus nu a cedat nici un centimetru în problema Crimeei, reîntoarsă definitiv la Patria-Mamă. Neoconii care au acaparat puterea de la Washington vor să-i facă pe ruși să plătească scump acest dublu afront. Diabolizând Moscova prin intermediul Londrei, ei au lansat chemarea coalizării propriilor vasali în fața amenințării „inamicului” rus, Rusia fiind desemnată chiar așa, ca „inamic”, în „Noua strategie de securitate a SUA” prezentată recent de președintele Trump.
Iată de ce rechizitoriul britanic a fost învățat pe de rost și repetat ca atare de toți liderii occidentali obligați să-și dovedească strict din reflex, asemeni câinelui lui Pavlov, solidaritatea cu „tabăra Binelui”. Cu excepția Austriei și a altor câtorva state membre, Uniunea Europeană s-a și pus în poziție de drepți, cu călcâiele corespunzător lipite. Această Europă vasalizată de americani, pretinzându-se „amenințată” de Rusia, a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că e un biet pitic politic. Ascultând orbește de injoncțiunea anti-rusească, europenii s-au aliniat frumos după dictarea leadershipului anglo-saxon. Probabil nu mai avem nimic pozitiv de așteptat de la această adunătură de nevertebrate în care până și Franța, altădată respectată, a comis greșeala de a se alătura părerii majoritare, influențată fiind de „tinerii” care o guvernează la ora actuală și care urmăresc niște interese care n-au nimic comun cu interesele Franței.
Pentru occidentali a venit momentul confruntării – momentan – simbolice cu o Rusie căreia Vl. Putin i-a redat mândria. „Afacerea Skripal” e cea mai recentă abureală propagandistică occidentală. Asemeni incubatoarelor din Kuwait-City, fiolei chimice fluturată de Colin Powell sau pseudo-atacurilor chimice ale armatei siriene, așa-zisul atentat de la Salisbury e o chemare la luptă. Autorii lui urmăresc perpetuarea confruntării politice și accelerarea cursei militare cu Moscova. Vor să justifice întărirea sancțiunilor economice al căror rol e acela de a împiedica redemarajul Rusiei și instaurarea unei lumi multipolare. Punând în mișcare rotativa propagandei, ei urmăresc împărțirea lumii în două blocuri distincte, ca și cum planeta ar mai fi cea din timpul Războiului Rece și centrul ei de greutate nu și-ar fi început încă – de o manieră inexorabilă! – alunecarea spre Est. Nu e deloc întâmplător așadar că măgăria asta se întâmplă fix în perioada în care Trump îi sfidează pe ruși în estul Siriei, declanșează un război comercial cu China și îl numește pe un nebun furios – de John R. Bolton e vorba – consilier pe probleme de securitate națională!
[sursa: https://www.facebook.com/notes/bruno-guigue/laffaire-skripal-nouvelle-usine-à-gaz-de-la-propagande-occidentale/1342822565863195/]
About the Author
Bruno Guigue Filozof francez și analist politic, fost înalt funcționar public. A publicat: Aux origines du conflit israélo-arabe : l'invisible remords de l'Occident, L'Harmattan 1999, Faut-il brûler Lénine ?, L'Harmattan 2001, Économie solidaire : alternative ou palliatif ?, L'Harmattan 2003, Les raisons de l'esclavage, L'Harmattan 2002, Proche-Orient : la guerre des mots, L'Harmattan 2002 etc.
Related Posts
Miliardarii nu sunt apți moral pentru a modela civilizația umană →
Mișcările de masă din Franța: de la confruntare frontală la un război de gherilă populară de lungă durată →
„Regime change” la Teheran? →
3 Responses to Cea mai recentă abureală a propagandei occidentale: afacerea Skripal