Blajul, centenarul și grătarul
Circulă zilele acestea o reclamă abjectă la un lanț comercial, ce se încheie cu sloganul „Cum serbăm noi centenarul / Dacă nu-ncingând grătarul?”. Ne amintește observația lui Octavian Paler, care spunea că românii sunt capabili să pună de-un grătar pe orice Golgotă. Cu alte cuvinte, sunt capabili să ducă în derizoriu și ceea ce ar merita respect, sau măcar o rezervă de bun simț – acea rezervă impusă în fața împrejurărilor care implică sacrificiu, adică morți. Există bineînțeles ființe ignare capabile să aprecieze reclama respectivă, în buna tradiție a bășcăliei autohtone stupide. Pe când o reclamă analoagă în legătură cu Decembrie 1989, spre exemplu, că doar în decembrie se taie porcii de Crăciun? Faptul că și atunci au murit oameni pare să nu constituie o limită în calea imaginației publicitare consumeriste.
Identificăm aici un fenomen cu semnificație mai largă. Materialul în cauză se explică în context, ca simptom al degradării din ultimul timp a identității naționale, de care se leagă direct erodarea sentimentului solidarității colective și a civismului. Simplu spus, dacă nu-ți respecți măcar evenimentele fondatoare și personalitățile cu rol exemplar din trecut, îți pierzi identitatea istorică și națională; dacă îți pierzi identitatea la nivel comunitar, mai precis la nivelul statului-națiune, ajungi să te înstrăinezi de proprii concetățeni, nu te mai regăsești împreună cu ei într-o formă de identificare superioară, peste egoismul privat, ca atare nu mai ai nici disponibilitatea afectivă să te mobilizezi alături de ceilalți în favoarea unei cauze cu relevanță colectivă. În această indiferență rezidă unul dintre principalele riscuri la adresa democrației, cu atât mai mult a democrației sociale, fiindcă drepturile nu sunt niciodată câștigate pentru totdeauna, ele subzistă numai în măsura în care oamenii sunt capabili să procedeze concertat și să pună o presiune de masă asupra conducătorilor.
De ce se ne mirăm însă de această involuție, câtă vreme autoritățile statului și mass media cultivă ele însele, deliberat sau din ignoranță crasă, degradarea simțului istoric și național? Ați văzut vreun ministru, parlamentar sau primar, ca să nu mai amintim de personajul ce rezidă provizoriu la Palatul Cotroceni, ați văzut vreo televiziune cu pretenții de seriozitate și patriotism să consemneze că s-au împlinit, în luna mai, 170 de ani de la Adunarea națională de la Blaj? Parcă tot trecutul se rezumă la regii Carol I, Ferdinand și Mihai (despre Carol al II-lea se amintește mai puțin, el fiind „scheletul din dulap” al iubitorilor de monarhie pe la noi)! Probabil că Adunarea de la Blaj nu mai este considerată un eveniment important, și tocmai atare percepție denotă lipsa de simț istoric și național. Să reamintim: programul emancipării politice a românilor, care a condus la Marea Unire, a fost formulat prima dată în mai 1848. Adunarea de la Alba-Iulia a corespuns așadar, peste șapte decenii, celei de la Blaj, iar Iuliu Maniu, Vasile Goldiș, Alexandru Vaida-Voevod nu au făcut decât să încheie mișcarea declanșată în Transilvania de Simion Bărnuțiu și Avram Iancu, dusă mai departe de generația Pronunciamentului (tot de la Blaj) și a Memorandului.
Este absurd să elogiezi centenarul Marii Uniri în sine, trecând sub tăcere momentele care l-au precedat și l-au făcut practic posibil, așa ceva înseamnă nu numai să falsifici istoria, ci să o eludezi pur și simplu, înșelând oamenii cu privire la ceea ce aniversează de fapt. Statul național unitar trebuie înțeles ca rezultat al unor condiții obiective, dar și al voinței de acțiune pe durata medie a istoriei, cu alte cuvinte ca rezultat al angajamentului colectiv în jurul unui proiect instituțional. Este exact ceea ce lipsește astăzi, spre marea mulțumire a mediului de afaceri, care numai de conștiință civică și de mobilizare de masă nu are nevoie. Se practică, în schimb, festivismul circumstanțiat, adică secvențial, care decupează momentele din perspectiva duratei și le livrează sub forma unui spectacol de moment – pură butaforie a unor măști de rol interșanjabile, prin care trecem din eveniment în eveniment în mod întâmplător, fără coerență și sens. Consecința, la nivel mental, este abstragerea publicului din universul structurat al statului-națiune, cu simbolistica și tipurile de solidaritate specifice, și implicit transpunerea lui în orizontul postmodern al lipsei de substanță și de referințe stabile de certificare. Disoluția normelor, amestecarea genurilor și intersectarea planurilor, jocul dezinhibat ca expresie a poeticii – sunt trăsături ce pot să aibă farmec și efecte valide în literatură și artă. Dacă ieșim însă din zona esteticului și ne plasăm pe terenul motivațiilor și așteptărilor etico-politice și subsecvent economice, jocul respectiv tinde să se materializeze ca joc dezinhibat al piețelor, pentru că, nu-i așa, piețele sunt indiferente la istorie.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
Agamben – de la intelectualul adulat de Stânga la Homo Sacer →
Colacul de salvare →
Abonament de imunizare: la un pas de distopie? →
Comentarii recente