Ipocrizia normativiștilor autohtoni
Există o concepție politico-juridică, susținută în special de liberalismul clasic și de socialismul cu vocație general-umanistă, cunoscută sub numele de normativism. Potrivit acestei concepții, avem anumite principii morale și de organizare instituțională universal valabile, pe care statul este obligat să le consacre legal, mai precis constituțional: libertatea individuală, suveranitatea națională și guvernarea reprezentativă se numără printre ele. Sunt ca atare norme apriorice, înscrise adică în natura umană și în rațiunea inerentă a bunei guvernări, nu rezultatul unui acord al voințelor pozitive, altfel spus al unei deliberări, nici al necesității conjuncturale, prin urmare sunt absolute și indiscutabile; statul nu are a le negocia sau a le proroga aplicarea, ci numai a le respecta. Din acest punct de vedere, s-ar putea zice că dreptul, înțeles ca drept natural, premerge statului, și că fundamentarea juridică a unei instituții, a unei decizii ori acțiuni prevalează în fața calculului politic de circumstanță. Așadar, principiile și normele aferente trebuie să fie mai presus de interesele momentane și de sentimentele personale, iar în stat trebuie să domnească legea, conform adagiului roman dura lex, sed lex. Aici se regăsește esența statului de drept, care se traduce instituțional, cel puțin sub regimul democratic, în respectarea deciziilor judecătorești de către factorul politic.
Până recent, măcar declarativ, susținătorii autohtoni cei mai vocali ai normativismului s-au recrutat de regulă dintre exponenții dreptei, fie că vorbim despre politicieni, ziariști, analiști improvizați, eseiști cu pretenții de conștiințe publice, indivizi din grupurile de presiune botezate organizații nonguvernamentale, sau mai nou despre tot felul de personaje cu afilieri sau simpatii în zona băncilor și a corporațiilor internaționale. Cu toții se aferează în calitate de apărători ai „liberalismului globalist”, ai „societății civile” și bunelor practici euroatlantice, în general ai statului de drept, împotriva nostalgiilor comuniste ale stângii și a derivelor acesteia de la democrație (sic), cu deosebire împotriva așa-zisei încercări de subminare a independenței justiției, în care întrevăd inclusiv jocul Rusiei, pentru că se știe, nu-i așa, că Rusia obișnuiește să-și extindă influența prin intermediul oamenilor certați cu legea.
Inconsecvența sau lipsa de onestitate a normativiștilor autohtoni se observă din faptul că-și infirmă propriul discurs cu privire la respectul necondiționat față de hotărârile judecătorești. Ce altceva face președintele Klaus Iohannis, atunci când ignoră decizia Curții Constituționale referitoare la revocarea Laurei Codruța Kovessi din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție? Ce altceva face, la nivelul retoricii propagandistice, Dragoș Paul Aligică, atunci când contrapune aceleași decizii o rațiune de stat metafizică, proclamând așadar supremația ordinii politice asupra juridicului în buna tradiție a absolutismului monarhic, sau eventual a filosofiei carlschmittiene, centrată pe ideea exercitării forței și posibilitatea suspendării dreptului de către factorul politic? În ultimă instanță, nu-i oprește nimeni să susțină și astfel de opțiuni evident neliberale, dar cel puțin să o facă în mod onest, așa cum procedează Viktor Orban spre exemplu, să nu ne mai livreze vorbele goale despre cum respectă ei statul de drept!
Remarcăm, deci, că normativiștii noștri de circumstanță respectă hotărârile Curții Constituționale numai atâta vreme cât le convin, mai exact atâta vreme cât acestea sunt defavorabile adversarilor politici. Cu alte cuvinte, pentru ei justiția nu este nicidecum reperul indiscutabil în materie de legalitate, ci pur și simplu un instrument în disputele dintre partide, util în măsura în care justifică legal și moral o inițiativă sau alta, după cum dictează interesele de moment. Împrejurarea este de natură să ridice dubii în legătură cu valabilitatea normativismului în general, întrucât practica, aflată sub semnul intereselor și adeseori al inflamării afective refractară la serenitatea principiilor, tinde să contrazică frecvent aserțiunile teoretice.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
Crimă ecologică fără precedent în Europa. Pădurile românești →
Când te joci cu focul… →
Sănătate fizică și sănătate mentală →
Foarte corecta analiza și observatiile. Mai ales ca președintele este garantul respectării Constituției și tocmai el își încalcă “ fisa postului”