Noam Chomsky, “Vestele Galbene” și 100 de ani de Luptă de Clasă
Pe 7 Decembrie, am sărbătorit a 90-a aniversare a lui Noam Chomsky. Cred că acesta nu și-ar fi putut dori un cadou mai frumos decât protestele „Vestelor Galbene”.
Născut în Philadelphia, pe 7 Decembrie 1928, Noam Chomsky este unul dintre cei mai rebeli intelectuali și activiști, luptînd împotriva falsificării și manipulării percepției asupra realității în care trăim. Într-o recenzie, acum aproape 40 de ani, New York Times îl aprecia pe acesta ca fiind „cel mai important intelectual în viață”.
Una dintre cele mai revoluționare teze și cărți ale sale este „Fabricarea Consimțământului”[1]. Cartea a împlinit și ea 30 de ani de la prima apariție din 1988. Dacă tranziția la procesele de fabricare de bunuri în masă a reprezentat startul Revoluției Industriale, putem considera că actuala revoluție tehnologică este produsă de fabricarea în masă a consimțământului. Tot ce reprezintă mass-media astăzi, împreună cu Facebook și restul social-media, nu sunt altceva decât procese de fabricare în masă a consimțământului. Este tehnologia dominantă a societății noastre și ceea ce rezumă nu este un progres material, ci exclusiv controlul și dirijarea maselor.
Într-una din edițiile cărții sale, Chomsky descrie acest proces cu o prefață cenzurată a lui George Orwell, la „Ferma Animalelor”[2] –
„Introducerea e destul de interesantă – spune practic ceea ce știm cu toții – cartea este o critică, o analiză satirică a inamicului totalitarist. Dar după, acesta se adresează publicului din libera Anglie – citez din memorie – N-ar trebui să vă simțiți de partea dreptății. În Anglia, o țară liberă, spune acesta, ideile nepopulare pot fi suprimate și fără uzul forței. Și continuă cu exemple, explicații de bun-simț, la obiect. Unul din motive, spune acesta, este că presa este deținută de oameni bogați, care au toate motivele pentru ca anumite idei să nu fie exprimate. Și celălalt motiv, spune acesta, este practic – „buna educație”.”
Și Chomsky continuă explicând – „Dacă ai o „bună educație”, ai fost la cele mai bune școli, ai internalizat înțelegerea că există anumite lucruri pe care, pur-și-simplu, nu le spui – și putem adăuga – nici nu e acceptabil să le gândești. Și acesta este un mecanism foarte puternic – sunt lucruri pe care nu e acceptabil să le gândești și să le spui.”
Putem să ne întrebăm astfel, ce reprezintă o „bună educație”, după definiția de mai sus, astăzi? Și cu siguranță nu ar fi ceea ce „Vestele Galbene” fac chiar acum, zilele acestea. Însă ceea ce este îngrijorător este că niciuna din forțele politice nu au demonstrat o astfel de „lipsă de educație”. Chiar mai mult, ceea ce „Vestele Galbene” demonstrează este că niciuna din forțele politice nu îi reprezintă, ci dimpotrivă, mai mult sau mai puțin, aceste forțe politice sunt chiar parte din problemă – Ei sunt „buna educație”.
„Vestele Galbene” nu puteau să apară la un moment mai bun, pentru că exact în 2018, în anul începerii protestelor, am sărbătorit 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial, în fapt 100 de ani de la începerea „Revoluției Proletare” în întreaga Europă[3]. Declanșată întâi în Rusia, Revoluția lui Februarie 1917[4] se aseamănă foarte mult cu mișcarea de astăzi a „Vestelor Galbene”. A fost provocată de fapt de experimentul războiului impus asupra popoulației Europei de către elitele sale, în dispreț și indiferență pentru viețile și bunăstarea oamenilor de rând, aduși la sărăcie extremă și foamete.
Ceea ce „buna educație” ne învață despre sfârșitul Războiului Mondial, ca rezultat al curajului și patriotismului populației Europei, a fost în fapt încheierea sa abruptă datorată revoluțiilor populare din întreaga Europă și începutul a 100 de ani de încercări și lupte a oamenilor de rând pentru drepturile și libertățile lor, împotriva dominației și exploatării impuse asupra lor de către elite.
Iar „Vestele Galbene” fac exact asta, chiar acum!
3 Februarie 1918 – guvernul Sovietic respinge și șterge toate datoriile – atât externe, cât și interne – adunate de guvernul Țarist, guvernul Provizoriu, instituții, companii sau persoane. Începînd cu 3 Februarie 1918 – nimeni nu mai datora nimic nimănui!
Doar câteva luni mai târziu, 14 state trimit trupe să atace Rusia. O invazie eșuată ce urmează a fi repetată 20 de ani mai târziu. Urmează al Doilea Război Mondial și, după el, Războiul Rece.
Noam Chomsky se opune din nou versiunii istoriei oficiale, explicând de ce Vestul se opune Rusiei, în mod constant începînd cu 1917 –
„Cea mai mare îngrijorare (a Vestului) a fost că Uniunea Sovietică se prezenta pe sine ca model de modernizare pe parcursul unei singure generații. Și aceasta ridica foarte multe probleme nu doar în țări din Lumea a Treia, ci chiar în țările bogate. Nu le păsa de agresiunea Rusiei, de teroarea lui Stalin sau altele, nu deranjau pe nimeni, în fapt chiar Truman îl admira pe Stalin (…) Problema, ceea ce se se temeau, era creșterea economică care era, mai ales în Lumea a Treia, considerată chiar impresionantă. Același lucru era valabil și pentru Cuba (…) Problema cu Castro, el (Arthur Schlesinger) spunea, este răspândirea ideii lui Castro de a prelua problemele în propriile mâini, idee care are un mare succes la populația Americii Latine care, în majoritatea sa, trăiește într-o groaznică sărăcie și opresiune și încearcă să-și construiască o viață mai decentă și, cu modelul Cubei, ar putea începe să facă tot felul de lucruri. (…) în fundal, Uniunea Sovietică se prezintă pe sine ca un model de modernizare pe parcursul unei singure generații, deci trebuie să răsturnăm guvernul”[5].
100 de ani de luptă a Establishment-ului de a-și impune dominația necontestată a dat naștere la Neoliberalismul Globalist din prezent. Iar acesta nu este o sumă de indivizi sau corporații izolate, ci întregul cler al Neoliberalismului ce urmărește și controlează puterea – de la mari monopoluri și corporații cu acoperire globală, la guverne de state, instituții, media și educație. Este ceea ce Noam Chomsky a luptat întreaga sa viață să aducă la lumină.
„Nu poți avea Democrație în Capitalism! Libertatea (la libertarieni) nu este libertatea persoanelor care muncesc de a-și controla munca, viața și așa mai departe, ci Libertatea de a se supune controlului unei autorități superioare… și asta numesc ei Liberatate, dar nu e și Democrație!” (Noam Chomsky)[6]
Însă în pofida luptei de o viață, Noam Chomsky și alții asemeni lui, se pare că nu au reușit să trezească conștiința oamenilor asupra condiției lor de oprimare și manipulare, suficient cât să-i determine pe aceștia să se ridice împotrivă. Puțin probabil ca „Vestele Galbene” să fi inițiat protestele ca urmare a lecturii lui Chomsky. Ironic, Chomsky a anticipat chiar și acest eșec – ca parte vitală din „Fabricarea Consimțământului”, este și fabricarea de către Establishment a simulacrului propriei critici.
În timp ce noi toți am putea pretinde că suntem familiari cu fenomenul Propagandei, clerul Neoliberal a dezvoltat acest procedeu mai departe, înțelegînd că în epoca comunicării de masă, spectrul real de atenție al unui individ este în fapt limitat și extrem de selectiv în funcție de informațiile care îi sunt servite și a modului particular de ierarhizare a acestora. În timp ce într-un regim totalitarist clasic, controlul ar putea necesita o coerciție fizică, în totalitarismul de factură Neoliberal, controlul asupra maselor este îndeplinit cultivînd o „realitate selectivă”, fabricată prin mass-media. Odată ce atenția ți-a fost captată și este menținută ocupată în acest spațiu limitat și social igienic și sigur, al propriei critici simulate, atenția ta va fi anulată față de orice alt stimul și mai ales față de ceea ce ar putea fi într-adevăr o critică reală la sistem.
„Modul inteligent de a menține indivizii pasivi și obedienți este de a limita strict spectrul opiniilor acceptabile și, în același timp, a cultiva o dezbatere foarte vie în interiorul acelui spectru” (Noam Chomsky, The Common Good)
Este și motivul din care „Vestele Galbene” nu au găsit reprezentare sau suport în forțele politice. Niciunul dintre aceste partide nu solicită ceea ce „Vestele Galbene” cer. Și chiar și după lungi zile de proteste, aceste partide eșuează să înțeleagă în fapt că scopul lor este de a transpune în realitate voința poporului, și nu de a acomoda și găsi interpretări la lupta oamenilor, în specificul cadrului lor politic limitat, fie el de stânga, dreapta, ecologist sau altele.
„Vestele Galbene au aruncat în aer vechile categorii politice”, a declarat pentru ROAR, un activist media francez, sâmbătă seara,după o lungă zi de proteste în capitală. „Au respins toți liderii politici, toate partidele politice și orice formă de intermediere politică. Nimeni nu știe cum să se confrunte sau să negocieze cu această mișcare – nici media, nici guvernul, nimeni. Suntem martorii unui fenomen fără precedent în istoria Franței”[7]
Involuntar sau nu, ceea ce aceste partide reușesc este exact critica acceptabilă a sistemului – “buna educație”. Este doar logic să fie așa din moment ce nimic nu s-a schimbat în fapt prin toată lupta lor politică, și chiar motivul din care pentru “Vestele Galbene” a devenit necesar să se ridice și să lupte în stradă, pentru schimbările pe care nimeni altcineva nu le oferă sau le promite.
Coincidență, în 1928, chiar anul în care se năștea Noam Chomsky, acum 90 de ani, la Congresul Partidului Comunist, Stalin declara că cea mai mare amenințare la Socialism nu vine din partea partidelor de dreapta, ci din partea socialiștilor non-Marxisti și social-democrați. Pe care acesta îi caracteriza drept – “Social Fascists”.
Similar de altfel cu ceea ce Engels numea și el –
“The Bourgeois Socialists… care urmăresc să mențină societatea neschimbată, înlăturînd relele care sunt în fapt parte inerentă din ea. Ei propun sisteme de reformă care sub pretextul reorganizării societății, sunt în fapt menite să o conserve.”
Aceasta este “Buna Educație” descrisă de George Orwell. Acești populiști, stângiști, radicali sau oricum și-ar spune, nu numai că sunt educați să gândească în “spectrul limitat de opinii acceptabile”, dar au dezvoltat de asemenea un totalitarism al “gândirii corecte”, atacînd, discreditînd sau cenzurînd orice opinie ce contrazice dogma “gândirii corecte”. Este ceea ce Frantz Fanon descria vorbind despre disonanța cognitivă –
“Și pentru că este așa de important să protejeze convingerile de bază, ei vor raționaliza, ignora sau chiar respinge orice nu se potrivește convingerilor lor fundamentale” (Frantz Fanon)
Perversitatea efectului acestei “gândiri corecte” este că adepții ei, cei care astfel se consideră în serviciul cetățenilor și libertăților acestora, pionieri ai schimbării și progresului, devin sursa și motorul social al totalitarismului în societățile Neoliberale. Iar partidele extremiste pe care aceștia le condamnă, sunt progeniturile nelegitime ale lor, oportuniști sau campioni de conjunctură pentru vocile cenzurate ale oamenilor de rând.
La bază, controlul și inhibarea afectivă pe care le promovează această “gândire corectă” și alienarea ce derivă din acestea, sunt similare “cenzurii fantasticului” instrumentată de Biserică în Renaștere și care a permis articularea filosofiei Protestante și Capitaliste. Se pare că istoria nu duce lipsă de ironie și ceea ce a dat viață unei epoci, să revină ca încheiere a sa.
Când toți filozofii și gânditorii, activiști și politicieni eșuează, “corpul social” al Umanității pare să aibă o înțelepciune, o percepție a realității care ne împinge inexorabil în direcția corectă. Sau într-o formulă mai simplă – decența gândirii omului de rând și imperativul său moral de neoprit de a trece la faptă.
Aceasta este lecția pe care “Vestele Galbene” ne-o oferă astăzi!
–
Note:
[1] Edward S. Herman and Noam Chomsky, Manufacturing Consent – The Political Economy of the Mass Media
[2] https://www.thenation.com/article/noam-chomsky-90th-birthday/
[3]https://www.commonspace.scot/articles/13535/analysis-glasgow-berlin-how-strikes-mutinies-and-revolutions-ended-ww1
[4] https://en.wikipedia.org/wiki/February_Revolution
[5] https://www.youtube.com/watch?v=dGP1a8-m5sU
[6] https://www.youtube.com/watch?v=8mxp_wgFWQo
[7] https://roarmag.org/essays/gilets-jaunes-blown-old-political-categories/
About the Author
Florin Platon este cel mai vizibil reprezentant al mișcării DIEM25 (inițiată de Yanis Varoufakis) în România.
Related Posts
Agamben – de la intelectualul adulat de Stânga la Homo Sacer →
Colacul de salvare →
Abonament de imunizare: la un pas de distopie? →
One Response to Noam Chomsky, “Vestele Galbene” și 100 de ani de Luptă de Clasă