O șansă la stânga?
Partidul Social-Democrat a pierdut alegerile europarlamentare de anul acesta, a fost înlăturat de la guvernare printr-o moțiune de cenzură, va înregistra după toate anticipările un eșec la scrutinul prezidențial care urmează, iar dacă viitoarea putere va schimba legea electorală privind alegerile locale, în sensul că se vor desfășura nu într-unul ci în două tururi, social-democrații vor pierde și majoritatea primăriilor și consiliilor județene. Această ultimă împrejurare ar fi probabil cea mai gravă, deoarece partidul ar fi busculat în însăși structura sa de rezistență din teritoriu, ceea ce ar conduce foarte probabil la migrarea multor membri și finanțatori către alte formațiuni mai bine plasate. Atunci, pentru prima dată după 1990, acest partid – ultimul avatar al Frontului Salvării Naționale – va fi în pericol, dacă nu să se dezintegreze, cel puțin să fie scos din jocul guvernării.
În condițiile în care Partidul Social-Democrat este în realitate nu de stânga ci de centru, adică reconvertit la vulgata liberalismului de factură europenistă botezată convenabil „reformă” sau „modernizare” – sintagme sub care se ascunde în fapt demantelarea statului social –, diminuarea semnificativă a importanței sale ar fi ceva pozitiv. S-ar elibera la stânga eșicherului locul pe care social-democrații („socialopații”, cum li se spune în Franța) îl ocupă ilegitim și s-ar putea ca, pe segmentul electoral respectiv, să se afirme o formațiune cu adevărat de stânga. Acest lucru se pare că-l are în vedere Victor Ponta, ce se vrea totodată groparul și moștenitorul Partidului Social-Democrat, numai că a considera că formațiunea pe care o conduce, Pro România, ar fi de stânga, echivalează deja cu o glumă proastă și considerăm că nu mai merită comentată.
Așa cum arătam și altcândva, singurul partid de stânga, măcar la nivelul culturii politice pe care o cultivă, este Partidul Socialist Român, numai că este unul insignifiant, cu toată creșterea lui de la circa 25 000 de voturi la alegerile generale din 2016, la aproape 38 000 la cele europarlamentare de anul acesta. Mai grav este că va rămâne insignifiant, câtă vreme va pendula între declarațiile formale de conformitate marxistă și o anumită nostalgie după anii ceaușismului. Blocarea în reperele și problematicile trecutului îl împiedică să formuleze un program relevant aici și acum, singurul susceptibil să-i atragă pe oamenii cu simpatii de stânga. În loc să rememoreze realizările din economia României socialiste, ar fi mai eficient, dacă tot se dorește antisistemic, să propună modificarea Codului Muncii și cooptarea salariaților din marile întreprinderi în conducerea acestora, să promoveze reintroducerea impozitului progresiv pe venit și trecerea Băncii Naționale în subordinea guvernului, ca aceasta să fie realmente „națională” și nu instrumentul autohton al capitalismului financiar internațional; ar fi mai eficient să ceară limitarea numărului de mandate parlamentare la, să zicem, patru, în așa fel ca partidele să procedeze la reînnoirea periodică a personalului, în loc să se comporte ca niște organisme clientelare autoreproductive; să susțină, de asemenea, posibilitatea suspendării deputaților și senatorilor, în mod analog celei a președintelui, încât controlul civic asupra reprezentanților politici să devină autentic. Desigur că revendicările nu sunt suficiente. Ca să se impună în spațiul public, Partidului Socialist Român ar mai avea nevoie de bani pentru publicitate, de promovare mediatică și de activiști care să comunice direct cu alegătorii. Membrii săi nu au cum să rezolve singuri toate aceste chestiuni, dar clarificarea programatică o pot face.
Este dificil să anticipăm ce se va petrece pe partea stângă a eșichierului politic. Nici dislocarea Partidului Social-Democrat nu este deocamdată altceva decât un scenariu – un scenariu plauzibil totuși, dacă avem în vedere ascensiunea dreptei și, mai profund, proliferarea mentalității consumerist-inegalitare în societate. Este posibil ca segmentele populare, pensionarii, „asistații sociali”, cum sunt desemnați peiorativ, să rămână o vreme fără reprezentare, mai exact fără protecție instituțională, așadar la discreția noilor „comisari politici” de observanță bruxelleză, marca Dacian Cioloș, Dan Barna și, nu în ultimul rând, Klaus Werner Iohannis însuși. Nu există nici o legitate, nici un determinism care să prescrie afirmarea deîndată a unei formațiuni cu adevărat de stânga în locul Partidului Social-Democrat. Pentru acest lucru este nevoie în primul rând de oameni.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
Agamben – de la intelectualul adulat de Stânga la Homo Sacer →
Colacul de salvare →
Abonament de imunizare: la un pas de distopie? →
Comentarii recente