În România normală matematica nu contează și facem studii de impact numai când trebuie să dăm bani oamenilor, nu și când le luăm
A patra perioadă de guvernare totală a dreptei tocmai a început. Precedentele trei au fost 1996-2000, 2004-2006 și 2009-2012. Aș fi fost tentat să zic că amintirea lor nu a fost una prea bună, dar având în vedere vioiciunea cu care poporul s-a raliat în spatele proiectului „România normală” propus de Klaus Iohannis mă întreb dacă nu cumva percepția mea e viciată și că, de fapt, am avut de-a face cu o lume minunată. Probabil că românii sunt de părere că au fost minunate privatizările pe 1 dolar (și alte milioane șpagă), traficul cu țigări (Truțulescu, își mai amintește cineva acest nume?) din curtea Cotroceniului, caftelile de la Costești și Stoenești, falsele programe de reconversie profesională, creșterea prețului la locuințe și la chirii de mai bine de 3 ori în perioada 2004-2006, falsa răpire a jurnaliștilor din Irak, managerizarea dezastruoasă a perioadei de criză economică (Polonia reușea ani de creștere economică în timp ce noi făceam -7%) etc. etc. etc.
Însă altceva vreau să remarc. Vreau să remarc tărăgănelile noului guvern când a fost vorba să adopte o hotărâre legată de salariul minim. Nici nu știm prea bine câți români lucrează pe salariul minim, cert este că numărul lor e uriaș, undeva în jur de 30-40%. Având în vedere că atâția angajați muncesc pe salariul minim și că salariul minim din România e printre cele mai mici din Uniunea Europeană, este evident că pentru mulți salariați 100 de lei în plus ar fi bineveniți. În plus, e nevoie și de păstrarea competitivității pieței de muncă locale comparativ cu celelalte piețe de muncă din Uniunea Europeană. Nu putem pretinde să nu plece salariații în alte părți dacă salarizarea e la pământ.
Cu prilejul acestor tărăgăneli am auzit o vorbă magică din limbajul corporate: studiu de impact. Atâta au studiat impactul creșterii salariului minim încât, iată, au trecut alegerile, Klaus Iohannis s-a reales și nu e greu de ghicit că de acum încolo guvernul liberal nu mai are nici un interes să se joace de-a mărirea salariului minim și, pe cale de consecință, probabil nici nu-l va mări, sau îl va mări minimal. În mintea lor, cuplarea unui salariu minim mic cu un curs valutar ceva mai ridicat decât e acum va crește „atractivitatea” României pentru investitori. Că investitorii nu vor mai avea forță de muncă, fiindcă toată lumea va emigra, și așa-zisa atractivitate se va dovedi a fi un balon de săpun, nu contează!…
Să reținem însă această sintagmă pompoasă: studiu de impact. Când e vorba să dăm bani oamenilor, degrabă scoatem placa aia cu „studiul de impact”, domn’e, guvernare responsabilă, să vedem ce înseamnă, cât vor avea de suferit companiile etc.
Și acum să ne aducem aminte cum și-a deschis Klaus Iohannis simulacrul de dezbatere de la BCU. Trecând în revistă „realizările” sale care, de fapt, dacă lăsăm deoparte eterna realizare #jospsd, se reduceau la una singură: „Pactul pentru 2%”.
Știu că multă lume are mintea scurtă, sau poate nici măcar nu-și mai aduce aminte despre ce e vorba, dar îi ajut eu să-și reamintească: proaspăt ales sub sloganul „România lucrului bine făcut”, în ianuarie 2015 Klaus Iohannis care, ca președinte al României, conduce CSAT-ul și este comandant suprem al armatei, le-a propus/impus tuturor partidelor așa-zisul „pact pentru 2% din PIB alocat Apărării”. Teoretic, era vorba de un commitment pe care România, în calitate de țară NATO, și-l luase alături de celelalte țări în 2014: că bugetul Apărării va ajunge 2% din PIB. Practic, acest 2% e un commitment gândit pe un orizont de timp mai lung, din 2014 până în 2025, neexistând obligativitatea atingerii sale imediate, ci recomandarea ca toate țările să-l atingă până în 2025.
Întrucât era vorba de NATO (care exprimă de fapt interesele Statelor Unite) și ordinele se execută, nu se discută, toată lumea s-a grăbit să se declare de acord cu acest pact, deși nu era clar nici care vor fi sursele de finanțare, nici care va fi impactul bugetar. Domnul președinte a bătut cu pumnul în masă, și asta a fost. Ați auzit vorbindu-se de vreun „studiu de impact” atunci când s-a hotărât chestia asta? Sau când s-a luat decizia achiziției rachetelor lui Donald Trump? Eu, nu.
Și ca să fie clar că „pactul”, marea realizare a lui Klaus Iohannis, a intrat în vigoare, iată cum arată [i] în prețuri curente exprimate în USD cheltuielile pentru Apărare ale României în ultimii 5 ani:
În perioada 2012-2019 cheltuielile pentru Apărare au crescut de la 2.100.000.000 USD la 5.043.000.000 USD
Vedem cum începând cu 2017 bugetul Apărării începe să o ia vertiginos în sus. Acest lucru se vede și ca procent din produsul intern brut care în 2019 atinge pentru prima oară valoarea de 2%:
Pornind de la 1,23% din PIB, cheltuielile cu „apărarea” ajung să reprezinte 2,04% din PIB în 2019
Toate bune și frumoase, numai că în acest moment nu există decât 6 (șase) țări europene din 26 care cheltuie echivalentul a 2% din PIB pe Apărare, plus Lituania care e foarte aproape (1,98%). Aceste țări sunt Estonia (2,13%), Grecia (2,24%), Letonia (2,01%), Polonia (2,01%), România (2,04%) și Marea Britanie (2,13%). Dintre ele numai Marea Britanie și Grecia cheltuiau constant 2% din PIB pe Apărare și înainte de decizia alianței din 2014. Celelalte țări (practic, țările baltice plus Polonia și România) și-au crescut treptat cheltuielile în ultimii ani până când au răspuns cerințelor NATO. În schimb, dacă ne uităm la principalele economii europene, Germania cheltuie 1,36% (cam la fel ca în 2012), Franța 1,84%, Italia 1,22% (semnificativ mai puțin decât în 2012!) și Spania… 0,92% (semnificativ mai puțin decât în 2012!).
România a ajuns, așadar, ca în doar câțiva ani să cheltuie pe an cu cca. 2.500.000.000 USD (aprox. 10.000.000.000 RON) mai mult decât o făcea constant până prin 2016. A făcut cineva vreun studiu de impact legat de această cheltuială suplimentară? Sunt afectate alte arii de alocație bugetară? Putem să ne menținem alte angajamente? Erau vitali acești bani pentru Apărare, nu mai puteam aștepta o vreme? Eu n-am auzit de asemenea discuții, nici la Klaus Iohannis, nici la susținătorii săi.
Dar hai să privim lucrurile și mai în adâncime, pentru că, dacă vorbim de studiu de impact, putem noi să facem un studiu de impact. Haideți să comparăm alocarea pentru Apărare cu nivelul taxelor și impozitelor colectate, exprimate ca procent din PIB, în cazul celor 6 țări europene [ii] care îndeplinesc „coerciția” NATO.
România colectează cei mai puțini bani la buget dintre țările europene care îndeplinesc criteriul NATO
Ca să explicăm simplu graficul de mai sus, pe înțelesul tuturor, dintre toate țările care au îndeplinit până acum criteriul NATO România are cele mai mici venituri bugetare din taxe și impozite. Colectăm în jur de 27% din PIB și cheltuim 2,04% pe Apărare. Asta înseamnă că nu mai puțin de 7,52% din taxele pe care le plătim în țară zboară direct în Afganistan sau pe rachete Patriot. Efortul de a respecta cerința NATO, cerință pe care țările mari de pe continent nu o respectă, are în România, de departe, impactul bugetar cel mai mare!
Spre comparație, în țările alea pe care le invidiem – Germania, Franța, Olanda etc. – și care nu se grăbesc să cheltuie 2% din PIB pe Apărare, procentul de taxe colectate care se duc pe Apărare e undeva pe la 3,5%.
Oare România nu ar fi avut ce face cu 2,5 miliarde de dolari cheltuiți altfel? Ba, bine că nu. Știm cu toții că „normalitatea” pe care o visăm include și o autostradă București-Iași, și școli civilizate, și spitale curate în toate orașele mai acătării. Și totuși Klaus Iohannis a ales să-i mintă în față pe alegătorii săi, promițându-le autostrăzi, școli, spitale și beneficii sociale ca în Occident în ciuda faptului că acțiunile sale directe – cu care se mai și laudă! – secătuiesc bugetul, așa cum nu vedem în nici o altă țară civilizată.
În concluzie, cam asta e „România normală” care vă / ne așteaptă, cea pe care ați votat-o. România în care ne câcâim și tergiversăm și vorbim doct despre „studii de impact” când e vorba să le mai mărim la amărâți salariul minim cu 100 de lei, dar în care nu facem nici un fel de studii de impact atunci când vorbim de miliarde de lei care se iau direct din taxele noastre pentru a fi transferați în străinătate, sub masca unor iluzorii cheltuieli de Apărare. Cine crede că putem avea simultan și lucrări de infrastructură, și școli, și spitale, dar și rachete și prezență militară în Afganistan nu e decât un biet analfabet economic.
[i] Toate datele sunt luate din informațiile oficiale furnizate de NATO, vezi aici
[ii] Toate datele pe Eurostat, vezi aici
About the Author
Lucian Sârbu Născut în 1975. Studii universitare de filozofie și de economie (specializare: marketing). A colaborat de-a lungul timpului la diverse reviste culturale (Literatorul, Calende, Argeș, Observator Cultural etc.) cu proze, recenzii, traduceri, eseuri. Începând cu anul 2007 a scris sub pseudonimul „Manole” cel mai popular blog de imobiliare din România, „Balonul imobiliar”, descifrând bula imobiliară într-o perioadă în care discursul dominant nu comunica altceva decât că „economia duduie”. Autor al unui volum de eseuri intitulat „Adevăr și democrație” apărut în anul 2001 la Editura Paideia. În prezent deține propria agenție de marketing și nu este implicat politic.
Related Posts
Agamben – de la intelectualul adulat de Stânga la Homo Sacer →
Colacul de salvare →
Abonament de imunizare: la un pas de distopie? →
7 Responses to În România normală matematica nu contează și facem studii de impact numai când trebuie să dăm bani oamenilor, nu și când le luăm