Sfaturile unui student bătrân către unul mai tânăr
Dragă tinere student,
Reacția doamnei Anisie la publicarea rezultatelor de la testele PISA, care vine după declarația de acum două săptămâni referitoare la necesitatea unor „evaluări prietenoase” la tezele de la finele acestui semestru, confirmă faptul că obiectivul mandatului ei ministerial constă în destresarea elevului: un elev fericit (întrucât relaxat) în România.
Sincer, ținând cont de experiența mea de viață, și eu le-aș trimite elevilor de astăzi un mesaj similar: nu vă stresați prea mult cu școala. Uitați-vă la mine: la 37 de ani, cu o facultate pe care am terminat-o ca șef de promoție, cu un Master la Universitatea din Atena și cu un Doctorat la Universitatea din Ottawa, cu experiență de predat în mediul universitar canadian, articole ISI și o carte publicată în România, premiată și receptată laudativ de mulți alți intelectuali cu un CV academic asemănător sau semnificativ mai bun decât al meu, în fine, cu mii de cititori pe Facebook, sute de like-uri și zeci de șeruri, cu o întreagă colecție de diplome și medalii, cum s-ar spune, lucrez de mai bine de șase luni într-un call center, acolo unde aș fi putut lucra și dacă ieșeam astăzi de pe băncile liceului, cunoscând două limbi străine (doar cu engleza nu mai faci mare brânză), știind cum să folosesc un calculator, stând relativ bine cu nervii și fiind relativ isteț.
Culmea, după ani de zile de muncă precară, pe bază de contracte ocazionale plătite în bătaie de joc, deseori cu întârziere, iar uneori chiar deloc, am în sfârșit un venit decent, stabil, plătit la timp, cu tot cu contribuții sociale, ba mai mult, beneficiez de un program relativ flexibil care îmi permite să mai și petrec timp cu cărțile pe care le-am iubit și continui să le iubesc (degeaba) și să mă descarc aforistic și eseistic pe Facebook, dacă de scris cărți, în noul context, nu se mai pune problema (oricum le cumpără maxim 1.000 de oameni). Mă rog, cel puțin până când va apărea următoarea generație de inteligență artificială. Dar până atunci, chiar nu are rost să vă stresați prea mult.
Serios, ca om care am prins vremuri mult mai grele și care am învățat nu doar din experiență, ci inclusiv din cărți, să mă mulțumesc cu puțin, pot să vă spun că, slavă Domnului, nu se trăiește rău în România de astăzi cu aptitudini nu foarte sofisticate precum cele descrise mai sus; mă refer, evident, nu la întreg conținutul CV-ului meu, ci doar la acea parte a sa foarte mică pe care am reușit, în cele din urmă, să o vând la un preț relativ ok, chiar dacă am pierdut ani buni de pensie alergând după granturi și cai verzi pe pereți. Ce-i drept, din câte am înțeles, proporțiile dezastrului pe care îl indică rezultatele ultimelor teste PISA sunt semnificativ mai mari, căci dacă nu ești în stare să înțelegi un text, să faci niște conexiuni logice elementare și să vorbești măcar o limbă străină, atunci Mega Image scrie pe tine sau Cora, unde știi de ce revii. Dar dacă ai ajuns – sau ești pe cale să ajungi – mult sub nivelul de pregătire la care am ajuns eu cu prețul unui consum nervos foarte mare și foarte costisitor, dar la nivelul de pregătire la care poți câștiga un salariu precum cel pe care îl câștig eu acum, chiar nu are rost să te stresezi.
Crede-mă, o să fie suficient de stresant jobul în care ai să lucrezi cu acest nivel de pregătire. În plus, ciocnirea dintre aspirații și posibilități, urcușul de la call-center (am lucrat în domeniu și în 2005-2007, după terminarea facultății și masteratului) la doctorat și înapoi presupun un consum nervos foarte mare, profund nesănătos și realmente periculos. Și nu-i crede pe pen(el)ibilii care îți vorbesc de România educată în condițiile în care liderul lor ocupă prima funcție în stat deși e incapabil (din punct de vedere intelectual) să dezbată niște teme de interes public cu contracandidata la aceeași funcție (nici ea, ce-i drept, nu stăpânește deosebit de bine limba română). Nu e vorba de România educată, ci de România vândută – mai exact, de românii vânduți – bucată cu bucată. Pe piața globală. Am trăit și eu mult timp în această confuzie și am crescut cu iluzia strămoșească potrivit căreia dacă ai carte ai parte, iar trezirea la realitate a fost foarte, foarte dureroasă. Așa că n-ar fi rău să mă crezi pe cuvânt ca să nu înveți pe pielea ta ceea ce eu am învățat deja din proprie experiență, astfel încât îmi permit astăzi să-i învăț și pe alții.
Mă gândesc că există, totuși, o legătură între destinul meu și destinul educației din această țară, dar ideea este că nu există nicio legătură între educație, în sens general, și destinul tău financiar. Acesta depinde doar de raportul dintre cerere și ofertă. Fie cu o educație corespunzătoare (cererii), a se înțelege prin aceasta o specializare în domeniul IT, fie fără educație, dar cu bune abilități de videochat, poți obține cam același salariu, mult mai mare decât cel pe care l-ai putea obține cu un doctorat în filosofie politică.
Ah, și încă ceva, o confesiune: din citit am învățat să scriu, iar de scris n-am scris decât ce mi-a dictat conștiința. Am încercat să trăiesc din vânzarea ideilor mele și nu s-a putut, dar n-am încercat niciodată să trăiesc din vânzarea conștiinței, chestie care mi se pare mult mai nasoală decât videochat-ul. Din acest punct de vedere, n-am să te sfătuiesc niciodată să trăiești altfel decât am făcut-o eu, la fel cum îmi permit să te sfătuiesc ca timpul liber, care îți mai rămâne, să îl dedici pe cât se poate cititului, pentru că ai șansa să descoperi o bogăție aparte pe care n-ai cum să o dobândești prin mijloacele comerciale uzuale ale societății capitaliste în care trăiești. Dar dacă n-ai vocație de sfânt sau de ratat, ai grijă să nu îți placă mai mult decât este sănătos într-o lume a economiei de piață și a corupției academice. În rest, ascult-o pe doamna Anisie și nu te stresa mai mult decât e cazul. Consideră că m-am stresat eu, la viața mea, suficient de mult, că m-am stresat și pentru tine.
O singură așteptare am de la tine. Ajuns la vârsta mea, să nu scrii texte precum acesta, care, oricât m-aș strădui, păstrează o tonalitate patetică și implicit narcisistă. Altfel spus, mă aștept ca tu să te maturizezi mai repede decât am reușit eu să o fac. Cel puțin din acest punct de vedere, lumea de azi și de mâine chiar îți oferă toate condițiile. Baftă!
Alexandru Racu
About the Author
Alexandru Racu este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti; Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena; doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa. În 2017 a publicat la Editura Tact Apostolatul antisocial.
Related Posts
Agamben – de la intelectualul adulat de Stânga la Homo Sacer →
Colacul de salvare →
Abonament de imunizare: la un pas de distopie? →
Buna Alexandru,
Am citit articolul tau si in foarte multe aspecte iti dau dreptate. Ceea ce ai semnalat tu este o realitate care te face sa te intristezi, dar in acelasi timp sa realizezi ca pur si simplu, societatea in care traim acum are niste valori care nu mai pun pret pe educatia culturala.
Nu sunt una dintre persoanele tinere carora te adresezi, desi la varsta mea (36 de ani), foarte apropiata de varsta ta, nu ma simt inca batrana. Fiind din aceeasi generatie cu tine stiu foarte bine care era atitudinea fata de educatia in scoala la acea vreme, chiar daca, si atunci, se considera ca atat interesul cat si nivelul de educatie era scazut fata de cel al generatiilor anterioare.
M-am considerat destul de serioasa in ceea ce priveste interesul pentru scoala, am terminat inclusiv un master. Mi-a placut scoala, mi-a placut cititul, dar totusi, recunosc ca nu „m-am stresat” atat de mult cum ai facut-o tu, deoarece nu am luptat cu atata forta pentru atingerea unui nivel academic. Uneori mi-am reprosat acest lucru.
Cu toate acestea am terminat o facultate si un master pretentioase amandoua si am ajuns sa lucrez in domenii care nu necesitau decat liceul si cel putin limba engleza. As putea sa-ti dau dreptate si in sensul ca am observat ca nu poti face bani decenti in urma formarii in medii universitare umaniste (eu am terminat Filosofia si limbile clasice). Foarte multi oameni din jurul meu mi-au spus ca urma sa mor de foame.
Sincera sa fiu nu am avut regrete. Tata m-a invatat sa vad studiile si profesia de pe urma careia mi-as castiga existenta ca pe niste lucruri independente unul de celalalt. S-ar putea suprapune sau intersecta, dar nu este obligatoriu. Si asa am facut. In felul acesta as putea fi propriul meu Mecena, m-am gandit. Daca as vrea sa scriu o carte, as face-o pur si simplu pentru ca vreau, iar banii ar veni din cealalta activitate a mea.
Oricat de terna meseria mea, ceea ce as face in timpul liber, citi, gandi sau scrie ar fi ceea ce mi-ar pastra viata bogata si interesanta. Este vorba despre acelasi lucru pe care l-ai observat si tu: „Din acest punct de vedere, n-am să te sfătuiesc niciodată să trăiești altfel decât am făcut-o eu, la fel cum îmi permit să te sfătuiesc ca timpul liber, care îți mai rămâne, să îl dedici pe cât se poate cititului, pentru că ai șansa să descoperi o bogăție aparte pe care n-ai cum să o dobândești prin mijloacele comerciale uzuale ale societății capitaliste în care trăiești.”
Dar ceea ce m-a nelinistit un pic la concluziile tale, a fost faptul ca recomanzi tinerilor din ziua de azi o relaxare fata de scoala. Poate ca educatia nu iti aduce castiguri financiare pe masura eforturilor, insa, eu cred ca, ceea ce ai tu acum, „bogatia” in urma lecturilor tale, gandirea, capacitatea de a scrie, se datoreaza faptului ca, la momentul potrivit, ai tratat scoala cu seriozitate. Fara sa o fi facut, gustul pentru anumite lecturi de calitate foarte posibil sa nu iti fi putut fi stimulat.
Ma gandeam ca poate cand tu recomanzi o relaxare fata de educatia scolara, tu o faci comparativ cu eforturile mari, prea putin recompensate sau nerecompensate pe care le-ai facut tu in aceasta directie, dar atunci cand te adresezi tinerilor din ziua de azi, care oricum traiesc in alt mediu si alta atmosfera fata de scoala si invatatura, decat era la generatia noastra, si care, in cea mai mare parte, nici macar nu isi pot imagina interesul tau pentru educatie si cultura, s-ar putea ca ei sa interpreteze ca o educatie culturala este complet lipsita de sens.
Dar daca ei, prin tratarea cu superficialitate a scolii, a unor anumite lecturi obligatorii, ar rata ocazia de a-si deschide apetitul si orizontul catre anumite tipuri de lectura, viata lor va fi foarte saracita si oricat de multi bani ar castiga, nu vor putea sa cumpere niciodata cu ei interesul, curiozitatea mintii si bogatia gandirii pe care ai dobandit-o tu.
Poate ca societatea nu apreciaza la adevarata valoare calitatile si capacitatile unui om educat, dar chiar daca material nu ai avut castiguri, ba chiar ai avut pierderi mari de energie si timp, cu siguranta ai castigat si niste bogatii imateriale, care nu se pot cumpara cu bani si nici macar cu stima si apreciere, niste bogatii care se fac in timp si mai ales la timp (incepand suficient de devreme in viata).