Pseudocultura
De zece ani, la propunerea Academiei Române și prin votul Parlamentului de atunci, data de 15 ianuarie, așadar ziua de naștere a lui Mihai Eminescu (precizare pentru cei acaparați de jocurile pe tablete) a devenit Ziua Culturii Naționale. Anul acesta a fost aniversată printr-o conferință la Ateneul Român, cu tema Sincroniile europene ale culturii românești. Materialele prezentate au fost, ca aproape întotdeauna, inegale: unele mai cu miez, altele mai formale. Nu insistăm asupra lor. Dorim să remarcăm numai momentele întristător de hazlii oferite pe parcurs de ministrul Culturii – Bogdan Gheorghiu și de ministrul Educației și Cercetării – Monica Cristina Anisie. Momente izolate și ca atare nerelevante, s-ar putea zice, totuși semnificative prin fulgurația lor simptomatică.
Ministrul Culturii ne-a furnizat un barbarism lingvistic: verbul „a prioritiza”, ilustrativ pentru vocabularul cu pretenții tehnocratice, din aceeași gamă cu „capabilități” sau chiar mai grav, deoarece „capabilități” reflectă un mimetism obtuz, în timp ce „a prioritiza” denotă nestăpânirea propriei limbi, sau altfel spus un simț al limbii nedezvoltat, comun de obicei printre cei cu lecturi puține ori unilaterale. Ministrul Educației și Cercetării ne-a informat, considerând pesemne că afirmă ceva profund, că Mihai Eminescu a dat sens limbii române. În felul acesta, Monica Cristina Anisie, altminteri profesor de limba română din câte știm, a comis tocmai contrarul, adică un non-sens flagrant, pentru că orice limbă are sens prin chiar calitatea ei de limbă (după cum are, de asemenea, semnificație și structură). Dacă astfel de erori, ce relevă precum niște acte ratate un suport intelectual discutabil, ar fi fost comise de alți reprezentanți guvernamentali, poate că nu le-am mai fi băgat în seamă. Se poate, desigur, și mai rău. Ele vin însă din partea celor însărcinați, teoretic măcar, să le prevină la alții.
Poate că nu le-am mai fi băgat în seamă nici chiar așa, poate că le-am fi trecut cu vederea ca pe niște prețiozități oarecare, numai că aceste greșeli par să corespundă unei viziuni mai ample ea însăși greșită, exprimată de ministrul Educației și Cercetării atunci când a menționat că dorește să inițieze un program prin care copiii să citească douăzeci de minute pe zi la școală și alte douăzeci de minute, împreună cu părinții sau bunicii, acasă. Cum se realizează concret acest lucru, cum îi verifică cineva pentru cele douăzeci de minute de lectură acasă? Aproape că nici nu mai contează. Contează, în schimb, lipsa de substanță culturală autentică a unui asemenea demers, contează nota sa formalist-funcționărească, parcă pentru a bifa și raporta îndeplinirea unor indicatori de calitate, în logica principiului contabilicesc al eficienței aplicat în actul educațional. Ce importanță are dacă elevul citește douăzeci de minute dar nu trece de prima pagină? Ce importanță are dacă citește în douăzeci de minute multe pagini fără să-i placă și fără să înțeleagă ceva? Cultura nu se asimilează cu metrul liniar de bibliotecă sau pe kilogram de carte citită. Așa procedează de regulă snobii și semidocții. Esențial este ca educația să fie gândită astfel încât elevii să fie determinați să citească în mod sistematic atâta cât este nevoie pentru a-și forma cultura generală, nu un număr de minute ales arbitrar și nediferențiat, fără a ține seama de vârsta copiilor, de formația lor și de volumul cunoștințelor ce trebuie acumulate. În raport cu această viziune lipsită de conținutul participativ al cunoașterii, erorile amintite, fie ele și numai prețiozități nefericite, apar explicabile.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
Elucubrații cu iz nazistoid în România Literară →
Haplea vorbește la Universitatea de Vest →
România oportunistă: azi TRU și „viziunile-i” politice →
Comentarii recente