Virusul „eurofob” și „antilibertarian”
Coronavirusul face figură de virus „eurofob”, în sensul că evidențiază o realitate despre care am tot amintit sub diferite forme, și anume că pretinsa coeziune a Uniunii Europene, mult clamată mediatic, nu este decât o aparență, sau, ca să fim cât mai corecți, nu este decât un exercițiu comercial, de piață, depinzând așadar de conjunctură, nicidecum o structură profundă cu motivații politice, culturale și mentale. Nu mai revenim asupra incapacității patente a Uniunii de a gestiona o politică externă și o politică de apărare comune, singurele susceptibile să certifice o structură instituțională ca acționând unitar și de sine stătător. Este suficient să observăm ce se întâmplă astăzi, când Uniunea se confruntă cu provocarea comună a epidemiei de coronavirus. Ce s-a ales din așa-zisele valori europene, din vocația integratoare a liberalismului globalist pe care ni-l tot livra, când mai expansiv, când mai timorat de succesul lui Vladimir Putin și al lui Viktor Orban conferențiarul Valentin Naumescu, de la o facultate, cum altfel, de studii europene din Cluj-Napoca? Atunci când este vorba deci să se verifice într-o situație de criză coeziunea Uniunii Europene, ce remarcăm? Statele își întrerup comunicațiile pe uscat și prin aer cu străinătatea, își închid frontierele fără ca măcar să se prevină reciproc, interzic vânzarea măștilor de protecție către alte țări și nici vorbă să mai amintească de vreo clauză de solidarizare la nivel unional. (Poate numai președintele Klaus Iohannis, să se mai legene inerțial în speranța că România nu este singură, la fel cum anteriorul, Traian Băsescu, se obstina să promoveze proiectul energetic Nabucco într-o vreme când nimeni nu-l mai lua în considerare). Statele își apără, altfel spus, cetățenii proprii, conform dictonului popular că întotdeauna cămașa îți este mai aproape decât haina. Este greșit? Nicidecum. Greșit, ori în cel mai bun caz naiv, este să proclami virtuțile integrării suprastatale și supranaționale dincolo de limitele rezonabile ale cooperării economice și sociale, după modelul Pieței Comune.
Pe lângă faptul că face figură „eurofobă”, coronavirusul mai are și o funcție „antilibertariană”, întrucât efectele sale infirmă flagrant premisele și retorica zeloților pieței absolutizate, adepți fanatici ai statului minimal, cărora până și ipoteza impozitului progresiv pe venit le apare drept o tentativă de reinstaurare a comunismului, Gulag-ului ș.a.m.d. Aceasta fiindcă, iată, statele confruntate cu pericolul recesiunii, al falimentelor și al șomajului, în loc să nu se implice, lăsând legile pieței să-și urmeze neconstrânse cursul, au reînceput să practice protecționismul social și economic. Inclusiv conducerile de dreapta din Franța, Germania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii alocă sute de miliarde de euro, de lire sterline sau de dolari pentru a plăti o parte a salariilor oamenilor intrați în șomaj tehnic, încearcă să asigure finanțarea cu dobânzi minime a firmelor, afirmă, așa cum se întâmplă în Franța, până și posibilitatea naționalizării unor companii (Air France, Renault), ca să-și poată continua activitatea. Întrebăm din nou, este greșit? Nu, este bine că intervin, este chiar firesc, indiferent că motivațiile sunt umanitare sau pragmatice. Să terminăm însă cu ipocrizia libertariană, cu lozincile care vituperează rolul statului în vremuri de prosperitate, dar se grăbesc să apeleze la protecția acestuia în condiții de criză! Suntem curioși, ce-ar zice tefeliștii de la noi (de la inițialele t-f-l, „tinerii frumoși și liberi”, pentru cine a uitat) dacă marile companii multinaționale prin care lucrează i-ar concedia fără menajamente, pentru că, nu-i așa, regulile pieței libere primează?! Ar mai debita ceva despre asistența socială nejustificată, eventual ilegitimă, care le periclitează pasămite viitorul de întreprinzători și manageri în devenire?
Desigur, după ce criza provocată de coronavirus va trece, aceste fenomene vor fi și ele trecute, sau cel puțin se va încerca să fie trecute, sub tăcere. Un întreg sistem mediatic se va replia foarte probabil, în tentativa de a oculta realitatea, pe liniile propagandistice consacrate ale europenismului și statului minimal. Cum vor ieși însă oamenii din criză, nu instituțiile sau mediul de afaceri, cu ce sentimente și cu ce așteptări, la nivelul fiecărei țări și la nivel continental deopotrivă? Cum îi vor privi, de pildă, italienii pe români, românii pe maghiari, germanii pe italieni, și cum îi vor privi cu toții pe guvernanții din statele respective? Léon Bloy, dacă nu greșim, spunea că suferința trece, dar a fi suferit rămâne. Din acest motiv, deși sistemul va încerca să se regrupeze mai mult sau mai puțin în coordonatele anterioare, nu este deloc exclus ca din experiența crizei actuale să reiasă o configurație politică, economică și morală diferită. Nimic nu este înscris într-o legitate imuabilă, previzibilă, pentru că, spre deosebire de legile naturale, cele sociale nu sunt date aprioric, ci decurg din întrepătrunderea acțiunilor individuale în tendințe cu semnificații generale.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
Agamben – de la intelectualul adulat de Stânga la Homo Sacer →
Colacul de salvare →
Abonament de imunizare: la un pas de distopie? →
One Response to Virusul „eurofob” și „antilibertarian”