Lumea post-COVID-19: un neoliberalism și mai dur, și mai violent
Vedem sau auzim în fiecare zi diverși naivi care își închipuie că în zilele acestea marcate de pandemia de coronavirus (COVID-19) promotorii și slujitorii neoliberalismului „au primit o lecție”. Virusul le-a arătat tuturor – zic ei – cât e de important să avem sisteme de sănătate publice funcționale, bine dimensionate, și cât de periculos este să fim (sur)prinși în felul acesta, nepregătiți, după mai bine de un deceniu de austeritate care la nivelul Uniunii Europene s-a tradus în blocarea deficitelor bugetare la maxim 3% din PIB, ceea ce a făcut ca guvernele să devină în general impotente și incapabile să-și asume mari obiective de investiții de interes general, darămite investiții în spitale, în mediu sau într-o educație de calitate.
În realitate, însuși faptul că îi vedem pe toți apelând cu disperare la stat, pentru a fi salvați, dovedește că de fapt nu se înțelege nimic din actuala criză. Nu se înțelege că statele au fost slăbite cu bună știință vreme de decenii pentru ca „the 1%” – superbogații planetei – să acumuleze, prin metode mai mult sau mai puțin brutale, averi colosale, ceea ce înseamnă că azi, când efectiv economia s-a blocat, cei care ar trebui chemați să intervină pentru deblocarea ei ar trebui să fie beneficiarii reali ai deceniilor trecute, „the 1%”, nicidecum statele. Acei „the 1%” ar trebui să-și pună averile la bătaie pentru ca restul societății, pe care ei au golit-o de sânge ca niște vampiri și au sărăcit-o vreme de atâtea decenii, să poată lupta cu acest virus.
Or, nici pomeneală de așa ceva. În loc să vedem că se întâmplă asta, observăm că greul pică tot în spatele guvernelor, adică al instituției care ne reprezintă pe toți. Pe cheltuiala publică. Se întâmplă, e drept, niște rechiziții de spitale private și de camere de hotel pe ici, pe colo, dar nu trebuie să vă îngrijorați, proprietarii vor fi despăgubiți după ce se va termina această criză. Dar nu vine nimeni să spună: „Măi Chemical Brothers, voi tocmai ați luat din fondul de rezervă al statului aproape un miliard de lei, ia dați voi înapoi miliardul ăla, că e nevoie de el. Asta e, shit happens: e stare de urgență și urgența se aplică tuturor”. Nu, greul pică tot în spinarea oamenilor simpli, a micilor afaceri, a micilor proprietari de businessuri complet dependente de o stare pozitivă a pieței (restaurante, cafenele, frizerii etc.) și incapabile să supraviețuiască, darămite să mai facă și profit, atunci când o criză atât de dură, practic un infarct economic, le dă peste cap planurile. Și nu trebuie să ne facem iluzii, asta se întâmplă peste tot: și în SUA, și în Germania, și în Italia, oriunde. Nu degeaba Comisia Europeană a anunțat că se va renunța la pactul de stabilitate cu deficitul de 3%: înseamnă că toate guvernele UE vor avea voie să cheltuie fără probleme bani pentru a rezolva această criză. Bun, nemaipomenit! Dar asta mai înseamnă și că, dacă vor cheltui guvernele, atunci nu vor cheltui adevărații vinovați: „the 1%”, care vor rămâne cu averile intacte, ba poate chiar „pe plus”…
Lumea post-COVID19 va fi, așadar, una în care „the 1%” vor fi cel puțin la fel de bogați ca și până acum, însă guvernele vor fi, poate, de două sau de trei ori mai îndatorate, în timp ce marea masă a populației abia își va duce traiul de pe o zi pe alta. Pentru că unul dintre pilonii ideologici ai capitalismului, „libertatea”, nu este nimic altceva astăzi, pentru 3 miliarde de oameni ținuți cu forța în carantină, decât libertatea de a alege între a muri de COVID-19 (dacă totul rămâne ca înainte) și a muri de foame (fiindcă statul degeaba acasă nu-ți aduce nici păpică, nici venituri). Cum credeți că vor ieși din aventura asta 3 miliarde de oameni, din SUA până în India, care s-au trezit brusc fără posibilitatea de a mai câștiga o pâine? Mai săraci și mai traumatizați. Sigur, vor spune unii, dar acum e o stare de urgență, va trece. Da, dar chiar dacă va trece starea de urgență, în afara stării de urgență de fapt nu avem stare de urgență, și chiar și atunci pentru marea masă a oamenilor „libertatea” oferită de capitalism de fapt și de drept este libertatea de a alege să mori de muncă, de stres sau de vreo boală profesională și libertatea de a muri de foame dacă stai degeaba și refuzi să devii „forță de muncă”, adică să-ți vinzi forța trupului pe un salariu, o indemnizație sau un „fee” oarecare. Deci chiar și fără starea de urgență capitalismul stresează și traumatizează enorm ființa umană. Oare cum va fi la finalul acestui episod? 99% dintre oameni distruși psihic și, mulți dintre ei, chiar și fizic (ca urmare a malnutriției, a lipsei de îngrijire etc.) în vreme ce „the 1%” vor fi proaspeți ca niște ghiocei, și, în plus, și cu buzunarele pline.
Ceea ce vor învăța apostolii neoliberalismului după această criză nu e deloc ceea ce cred naivii
În mod normal ceea ce ar trebui să învățăm cu toții din această criză este că drepturile pozitive ale omului, cele care au fost introduse în Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948) mai mult sub presiunea URSS și a fostelor regimuri socialiste (adică dreptul la muncă, dar garantat în mod real, nu enunțat „din vârful buzelor”, dreptul la sănătate, iarăși, garantat în mod real, nu enunțat „din vârful buzelor” și așa mai departe), ar trebui să se bucure de același respect ca și drepturile fundamentale pe care se bazează capitalismul, adică drepturile individuale, „burgheze”, cele așa-zis „negative”: dreptul la viață, la libertate de mișcare, la libertatea cuvântului, la libertate de conștiință etc. Este clar că pentru a-și trăi pe deplin viața, ființa umană are nevoie de mult mai mult decât libertatea de a vorbi ca să nu tacă sau libertatea de a se plimba de colo colo cu burta goală. Este clar că o societate care nu e în stare să ofere educație, sănătate, locuințe, îngrijire etc. necondiționate și de calitate pentru toți membrii săi este o societate care atentează chiar la drepturile individuale fundamentale: dreptul la viață, la libertatea cuvântului etc. Și este clar că dacă doctrina „pieței libere” (freemarketismul) se dovedește incapabilă să asigure, concret, toate aceste drepturi, ceea ce vedem chiar sub nasul nostru, și chiar acum, atunci doctrina pieței libere este una antiumană prin excelență. Pur și simplu nu ne mai putem ascunde după deget, actuala criză e mai mult decât relevantă. Ce „libertate” e aceea în care îți pierzi locul de muncă de pe o zi pe alta fiindcă societatea ta e incapabilă să lupte cu un virus, și asta deoarece de atâția ani, din cauza austerității și a filozofiei bolnave a lui „there is no alternative” la „mâna invizibilă” și la „piața liberă care alocă cel mai eficient resursele” nu s-a investit nimic în sistemul medical, s-au închis spitale și s-au privatizat în neștire servicii publice (nu, nu e vorba doar de România!)? De ce păstrăm degeaba în secolul XXI, un secol supertehnologizat, armate cu arma la picior, în loc să păstrăm degeaba, poftim, armate de medici care să fie gata de acțiune tocmai în asemenea momente dificile?… Doar fiindcă armatele-armate sunt mai eficiente în a invada regimuri de mâna a șaptea în timp ce armatele de medici ar trebui să fie plătite, teoretic, degeaba?…
În particular state așa-zis „democratice” precum Statele Unite ale Americii, care sunt pe cale să devină epicentrul mondial al pandemiei de coronavirus, ar trebui să fie puse la zidul infamiei pentru incapacitatea lor devenită de-a dreptul grotescă de a asigura propriei populații respectarea drepturilor pozitive. Nu este posibil ca în țara cea mai bogată de pe planetă oamenii să nu aibă o asigurare medicală de stat completă, necondiționată de fel de fel de „if”-uri. Nu este posibil ca oamenii să nu aibă concedii de odihnă îndestulătoare, concedii civilizate de maternitate pentru mame, concedii medicale plătite de stat, locuri de muncă stabile, nu mizerabilele „gigs”, pensii decente și tot așa. Pentru toate aceste infamii care, din păcate, „setează” un trend de ticăloșie pe întreaga planetă, Statele Unite ale Americii ar trebui să stea la stâlpul infamiei alături de Coreea de Nord, Arabia Saudită și alte asemenea țări-caricatură, nicidecum în fruntea mesei, la locul de onoare! Dovadă că în mai puțin de 15 ani, iată, America se pregătește să ne distrugă viețile încă o dată: dacă în 2008 a fost nenorocita de criză „subprime”, rezultată din șmecheriile și ticăloșiile financiare făcute acolo, astăzi va fi din cauză că pandemia va lua la ei proporții gigantice, cu milioane de infectați și, cel mai probabil, zeci de mii de morți. De ce? Pentru simplul motiv că în țara lor oamenii nu contează și ditamai imperiul nu e în stare, sau poate că nu vrea, să le ofere oamenilor niște servicii sanitare de calitate, gratuite și intensiv preventive. O fi fost „virusul Wuhan” originar din China, dar nu chinezii îl vor „multiplica” în milioane de exemplare din neglijență și ticăloșie, făcând ca pandemia, și implicit dezastrul economic, să dureze cine știe cât!
Și tocmai pentru că nu știm cât va dura această pandemie, și tocmai pentru că regimurile noastre „democratice” nu sunt deloc pregătite pentru o criză de durată, fiindcă au spart banii pe arme, pe 2% Apărare, pe războaie tâmpite cu țări care nu ne-au făcut nimic (Libia, Irak, Iran, Siria etc.), pe salvarea de la faliment în 2008 a celor „the 1%” și tot așa, este de domeniul evidenței că la un moment se va pune batista pe țambal și chiar dacă pandemia nu va fi eradicată, și chiar dacă nu vom avea suficiente paturi ATI și ventilatoare (nu doar noi, în România, ci peste tot!) se va decreta „victoria” și redeschiderea întregii economii, cu învățămintele de rigoare trase. Dar care nu vor fi deloc cele pe care le cred naivii! Naivi care își închipuie că într-o lume în care guvernele vor fi mai secătuite ca oricând și bogații mai bogați ca oricând, altfel zis, o lume în care oile vor fi mai lipsite de apărare ca oricând și lupii mai puternici ca oricând, lupii își vor toci colții și vor deveni brusc… vegetarieni.
Nicidecum! De fapt, ceea ce ne va „învăța” această criză – vă rog să citiți cu tot cu ghilimelele de rigoare verbul „a învăța”! – este că dacă vrem să supraviețuim în capitalismul viitorului, ultratehnologizat și ultrafinanciarizat, trebuie să-i aruncăm peste bord pe cei bătrâni și vulnerabili. Doar ne-o cere economia!… Iată, pandemia de COVID-19 a demonstrat cu vârf și îndesat că nu ne putem bucura de „libertate”, „democrație”, „prosperitate” și alte asemenea idealuri imense decât dacă nu ar fi existat boșorogii ăștia vulnerabili la coronavirus, fir-ar să fie, de grija cărora trebuie să stăm toți în casă. Și sunt sigur că or să apară extrem de rapid și ideologii neoliberali (traficanți de cuvinte pompoase precum „bioetică” sau „etică aplicată”) care să justifice o asemenea mișcare de eliminare a celor vulnerabili: sigur se vor găsi vreunii care să ne dea exemplul Spartei, care-și omora pruncii nevolnici, sau să ne dea exemple din regnul animal… Dacă la spartani sau în regnul animal se poate, de ce nu s-ar putea și la noi? Deja sunt țări „civilizate” care au dat legi ale eutanasiei. Eutanasia va fi „vândută” celor bătrâni și vulnerabili fix cu numele ei, de „moarte bună” (εὖ θάνατος), ca alternativă la: „bre tataie, da’ nu-i mai bine să mori tu liniștit decât să mori în chinurile lui COVID-19?” (sau COVID-29… COVID-39… COVID-49 etc.)
Repet, „the 1%” vor ieși din această criză cu averile intacte, în timp ce statele vor fi și mai îndatorate decât sunt acum. Nu vă faceți iluzii că va fi altfel. Capitalismul supraviețuiește prin vechea zicală „divide et impera”. Ca să spargă unitatea stângii, care devenise periculoasă după 1945, în siajul marii victorii obținute de URSS împotriva Germaniei naziste, ideologii dreptei au inventat și au susținut cu entuziasm politicile identitare, trezindu-ne acum că e mai important să-i ținem în puf pe gheiuți și să avem grijă de sentimentele rănite ale „tranșilor”, micuții, confuzații lu’ mama, decât să ne pese de faptul că zilnic zeci de mii de muncitori și de mici afaceri mor de foame și dau faliment în timp ce „the 1%” devin din bogați, și mai bogați. Să ne uităm un pic și la istoria noastră, la Ceaușescu: oare nu l-a curtat Occidentul vreo 10 ani, sperând să facă din el breșa din lagărul socialist, până când s-au prins că olteanul de fapt nu le vroia decât banii?… Ideologii establishmentului sunt maeștri la „divide et impera”. În lumea post-COVID-19 va veni o nouă furie divizivă, dar asta nu va fi, cum ar fi normal, între cei mulți și „the 1%”, ci între „moșii bolnavi” și „tineretul în putere”, „moșii” fiind aceia din cauza cărora trebuie să închidem „noi” economia, fir-ar să fie… Ceea ce oricum se răcnea în gura mare prin periferii precum România („boșorogii fără dinți” ne pun nouă președinți, „moșii votanți PSD” să moară mai repede etc.) va deveni literă de lege și la centru, and that’s it. Nu vă faceți iluzii. Toată mass-media e în mâna „the 1%” și aceștia pot dirija furia populară oriunde vor ei. Deja un viceguvernator din Texas, un „moș” el însuși, în vârstă de 70 de ani, a zis că dacă ar fi să fie salvată economia cu prețul îmbolnăvirii sale de COVID-19, hei, el unul ar fi dispus să o facă! Uau, senzațional, iată ce frumos, ce patriotic grăiesc politicienii. Numai că, a naibii chestie, o să vedem că „moșii” celor „the 1%” vor trăi bine mersi până la 100 de ani și tot bătrânii amărâților vor beneficia cu adevărat de „privilegiul” unei morți „rapide și plăcute”…
Esența capitalismului este, după formula descifrată de Karl Marx, transformarea naturii în marfă și a mărfii în capital. Or, nu este nimic mai natural pentru ființa umană decât să se nască, să crească, să trăiască, să îmbătrânească și să moară atunci când i-o veni sorocul. Nașterea, copilăria, adolescența ne sunt deja mercantilizate, transformate în marfă. Pe timpul vieții adulte ne vindem noi înșine, că altfel am muri de foame. Rămăseseră până acum cât de cât libere bătrânețea și moartea. În lumea post-COVID-19 o bătrânețe liniștită va deveni un privilegiu pe care va trebui să ți-l cumperi, și la fel și felul în care vei dori să mori. În caz contrar… suferă economia, monșer!
Tocmai de aceea, împotriva credinței naive că urmează, în fine, o perioadă de „trezire la realitate”, eu cred că pandemia de coronavirus de fapt va fi ultimul cui bătut în sicriul nostru, al tuturor. Cu bogații mai bogați ca oricând, cu statele mai slăbite și mai sărăcite ca niciodată, cu mass-media complet controlată de „the 1%”, neoliberalismul viitorului va fi unul și mai dur, și mai violent decât cel de acum. Și masele tâmpite de foame și de perspectiva de a-și pierde și ultima bucățică de pâine, în loc să se revolte, vor fi de partea acestui neoliberalism și vor fi convinse că e „democrație” ceea ce li se întâmplă. Vor aplauda frenetic închiderea spitalelor de stat care s-au dovedit a fi, păi nu-i așa?… „ineficiente” în actuala criză, vor aplauda frenetic retragerea statului din orice domeniu de interes public, vor aplauda frenetic creșterea în influență a forțelor represive care trebuie să se bată cu „comuniștii”, cu rușii și cu „chinejii” care ne-au îmbolnăvit de COVID-19 și vor aplauda frenetic abandonarea oricăror veleități sociale ale autorităților și a oricărei idei de bun public. Vor aplauda frenetic lumea lui „εὖ θάνατος”.
About the Author
Lucian Sârbu Născut în 1975. Studii universitare de filozofie și de economie (specializare: marketing). A colaborat de-a lungul timpului la diverse reviste culturale (Literatorul, Calende, Argeș, Observator Cultural etc.) cu proze, recenzii, traduceri, eseuri. Începând cu anul 2007 a scris sub pseudonimul „Manole” cel mai popular blog de imobiliare din România, „Balonul imobiliar”, descifrând bula imobiliară într-o perioadă în care discursul dominant nu comunica altceva decât că „economia duduie”. Autor al unui volum de eseuri intitulat „Adevăr și democrație” apărut în anul 2001 la Editura Paideia. În prezent deține propria agenție de marketing și nu este implicat politic.
Related Posts
Agamben – de la intelectualul adulat de Stânga la Homo Sacer →
Colacul de salvare →
Abonament de imunizare: la un pas de distopie? →
Foarte lucida analiza, dar poate un pic prea pesimista – adica nu cred ca in absolut toate tarile se va accelera retragerea statului din orice domeniu de interes public, dar in Romania cu siguranta va fi nenorocire. Insa oare nu cumva pasim dinspre ”neoliberalism” inspre altceva mai radical, demn de un alt nume?…
Sunt de acord cu multe argumente, insa pasajul urmator este de un revizionism dezagreabil: ”Ca să spargă unitatea stângii, care devenise periculoasă după 1945, în siajul marii victorii obținute de URSS împotriva Germaniei naziste, ideologii dreptei au inventat și au susținut cu entuziasm politicile identitare”.
”Politicile identitare” sunt o inventie mai recenta, de prin anii 60-70. Dupa 1945, la americani, dreapta a legitimat vanatoarea de vrajitoare asupra celor care erau comunisti si/sau homosexuali (”Lavender scare”). Niste decenii mai incolo, tot dreapta breveteaza – pentru a combate, nu a sustine – sintagma peiorativa ”corectitudine politica”, care continua sa prinda: nu sugereaza ceva respectabil, precum ”codul bunelor maniere” (tot de ordinul conventiei sociale), ci ceva gaunos, forma fara fond, de preferinta cu precizarea ”impotriva firii”…
Imi pare rau, dar oricat ati putea spune ca Foucault a putut fi citit si in cheie neoliberala (altfel nu inteleg la care „teoretician al dreptei” ati putea face aluzie), ”politicile identitare” nu sunt decat o radicalizare a acelor directii postmarxiste – nu un monolit, ”marxismul cultural” la singular asa cum il percep conspirationistii de dreapta, pe care pare ca i-ati citit – care au cautat sa revolutioneze altfel decat prin propaganda usor de depistat si interzis.
Nu sunt de acord cu teoria ca stanga a dat faliment din cauza ”idpol” si nu poate sa mearga mai departe fara a arunca peste bord ”idpol”-ul! Pare sa porneasca de la presupozitia ca, in conditiile neoliberalismului, ar mai fi avut vreo sansa cultura muncitoreasca. Or, fara ”idpol” si ”marxism cultural”, tineretul din tarile occidentale ar fi fost cam la fel ca al nostru: fara vreo deschidere fata de ideile de stanga.
Cine da vina pe ”idpol” si pe sentimentele ”gheiuților” si ”tranșilor” (apropo, sunt o femeie trans si chiar consider ca puteati sa va abtineti de la asemenea exprimari lipsite de grija)? Pe forumurile de stanga, este poreclit ”tanchist” cel care uraste ”idpol”, unii ”tanchisti” admit sau promoveaza ideea ca bine au facut dictatorii care au avut grija sa oprime minoritatile LGBT, ca deranjeaza ”unisonul” colectiv si nu isi folosesc mijloacele de reproducere in serviciul cincinalului… In directia asta vreti sa ajungeti? Chiar nu se poate relegitima stanga fara sa faca apel la machism cishetero insensibil fata de diferente, intr-un cuvant, la atractia totalitarismului?
Bună ziua, vă mulțumesc pentru comentariu.
Îmi dau seama că orice aș spune, poate fi folosit împotriva mea.
Ideea [mea și a altora] nu e de a „relegitima stânga” făcând apel la „machism cishetero insensibil” față de diferențe, ci de a restabili o ordine firească a priorităților.
Nici un fel de libertate, nici a comunității LGBT, nu e posibilă în acest capitalism financiarizat în care capitalul se reproduce pe sine ad infinitum, lăsând din ce în ce mai puține fărâmițe pentru cei care trudesc la reproducerea sa (și, așa cum arată lucrurile în această pandemie, viitorul e și mai rău!). În cazul particular al comunității LGBT chiar și recunoașterea legală a unor drepturi oarecare, dreptul la mariaj, de pildă, în cadrul actualei ordini oricum nu e utilă decât în cazul celor bogați. Dreptul la mariaj în capitalism, că tot l-am amintit pe el, e indisolubil legat de capacitatea de a lăsa ceva moștenire. În caz contrar, chiar și ca heterosexual e indiferent dacă trăiești cu femeia pe care o iubești fără a fi căsătoriți, pentru că oricum veți trăi sub poduri, în pădure, în canalizare sau în cel mai fericit caz într-o chirie oarecare…
De aceea eu consider că „stânga” nici măcar nu a depășit momentul istoric din 1914, drept pentru care ar trebui să se concentreze iar pe lupta ei tradițională („cum putem socializa marile mijloace de producție, a căror exploatare irațională, în goana după profit, generează imense dezechilibre sociale și ecologice?”). Această re-concentrare ar putea însemna, firește, abandonarea momentană a altor căi, interese și cauze specifice lumii contemporane, dar când resursele sunt atât de puține, da, e vorba de un cost de oportunitate care trebuie plătit, și oricine nu plătește acest cost e un aliat mai mult sau mai puțin obiectiv al clasei dominante care nu doar că merită, dar și trebuie luat peste picior.
Exprimarea mea pe aceia îi are în vedere, pe atârnătorii cauzei / cauzelor LGBT care subsumează această cauză „stângii” politice, disipând în felul ăsta resursele și implicit discursul de stânga, nu pe oamenii simpli din comunitatea LGBT care poate că habar n-au ce se discută la nivel academic sau politic despre ei. Din punctul meu de vedere ce face în intimate un om e treaba lui, dar nu-l recunosc ca militant „de stânga” decât pe acel ghei care mai presus de orice își dă seama că „stânga” e în primul rând despre răsturnarea, sau măcar zăgăzuirea până la noi condiții istorice favorabile, a acestui capitalism financiarizat, nu despre coabitarea și/sau cerșirea de favoruri.
Va contrazic, ce face in intimitate un om e o treaba politica.
”În caz contrar, chiar și ca heterosexual e indiferent dacă trăiești cu femeia pe care o iubești fără a fi căsătoriți, pentru că oricum veți trăi sub poduri, în pădure, în canalizare sau în cel mai fericit caz într-o chirie oarecare…” Reducere la absurd? Daca cineva dintr-un cuplu heterosexual ajunge la spital, partenerul sau partenera poate sa faca o vizita, dar cum cuplurile homosexuale nu sunt recunoscute juridic, e ca si cum ar fi vizita unui ”necunoscut”. Deci nu e vorba doar de mostenire, pe care o invocati aici la modul: ah, moft burghez… Ce ”favoruri” cand nu exista egalitate la nivelul acesta minimal liberal?
Oricum, presupunand ca ati fi fost homosexual, ar fi trebuit sa suportati presiuni in plus din partea rudelor, din partea societatii – la ce norme socioculturale sunt in Romania, unii proprietari isi mai permit sa-si bage nasul in viata privata a chiriasilor, devin suspiciosi si mai putin prietenosi.
Cel mai complicat e cand esti femeie trans si a-ti permite tranzitia depinde de multi factori, de independenta financiara fata de familie (daca mai ai familie, daca astfel nu o pierzi), un venit stabil, o locuinta stabila… Din punctul asta de vedere, era deja greu in capitalismul asta neoliberal salbatic care nu prea ne dadea de ales, ori lucratoare sexuale, ori corporatiste care incearca sa vada un lucru bun in ”sansele egale” de exploatare… Aici sunt de acord, lucrurile vor fi si mai nemlioase.
Unde nu sunt de acord? ”Abandonarea momentana”. Daca stanga pe care o propuneti insinueaza ca lupta e doar de clasa si ignora voit opresiunea identitara, inseamna ca lasati drum deschis contrarevolutiei staliniste si altor greseli fatale ale ”comunismului real”. Macar aspectul ecologic pare ca l-ati luat in calcul de data asta, apreciez, dar nu ne mai aflam in 1914, conditiile reproducerii s-au schimbat si acum mai este si terenul minat al ciberneticii… Cum vi se par lecturile lui McKenzie Wark din intelectualii contemporani de stanga (”Intelecte generale”)?
Sau „Feminismul celor 99%”? https://ro.baricada.org/feminismul-celor-99-procente/