Solidaritate
Din solidaritate cu pacienții, medicii își pun în pericol viața, atât viața lor, cât și viața celor din familie, făcându-și în continuare datoria. Din solidaritate cu medicii și pacienții, milioane de cetățeni au fost (sau urmează să fie) băgați în șomaj. Alții, care lucrau la negru sau care s-au întors de peste hotare cu căciula în mână, s-au solidarizat încă și mai mult, în sensul în care au rămas fără loc de muncă, iar de la stat nu primesc nimic. La fel s-au solidarizat și micii antreprenori, ale căror afaceri au fost măturate de epidemie și de măsurile menite să minimizeze ravagiile făcute de ea.
Din solidaritate cu angajații din mediul privat, celor din sistemul public li s-a tăiat deja din salariu și e doar începutul. Din solidaritate cu noi toți, alte sute de mii de angajați la stat sau din mediul privat, de a căror muncă depinde viața noastră de zi cu zi, continuă să fie expuși riscului de îmbolnăvire. Alții, deși nu fac munci de care să depindă viața noastră a tuturor, continuă să fie expuși riscului de îmbolnăvire fie deoarece profitul patronilor e mai important decât viața angajaților, fie doar datorită faptului că în statul român deseori funcțiile de conducere le ocupă niște cretini. Pur și simplu. Cunosc mai multe astfel de cazuri.
Din solidaritate europeană cu poporul german, care aparent nu mai dispune de suficiente resurse de solidaritate națională pentru a găsi niște pionieri și uteciști (pe vremuri li se zicea Hitlerjugend) care să fie scoși la cules de fructe și legume, statul român permite exportul de lucrători sezonieri, care sunt și ei expuși riscului de îmbolnăvire și ne expun pe toți aceluiași risc odată ce vor reveni în România din țara care acum se află pe locul 4 în lume la numărul total de cazuri de coronavirus depistate. În fine, tot din solidaritate, am acceptat cu toții să renunțăm – până când, nu e clar – la o serie de drepturi fundamentale cum ar fi libertatea religioasă, libertatea de circulație, de întrunire sau dreptul de a protesta, în condițiile în care, pe zi ce trece, avem tot mai multe motive să protestăm.
Dacă dintre toți acești oameni, unii s-au solidarizat de bunăvoie, alții au făcut-o pentru că i-a constrâns fie foamea, fie ordonanța militară. Încă nu cunoaștem cât ne va costa pe fiecare dintre noi această solidaritate. Oricum ar fi, cred că a sosit momentul ca și persoanele cu venituri și averi considerabile să intre în această horă a solidarității. Cu de-a sila, dacă de bunăvoie nu vor să o facă. Că nici pe noi nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem sau nu să ne solidarizăm. Pentru moment, încă asistăm la spectacolul obscen în care pâinea cea de toate zilele, libertățile fundamentale și chiar viața oamenilor sunt sacrificate, cu sau fără acordul oamenilor, în timp ce marile averi rămân la adăpost, pitite bine prin seifuri și paradisuri fiscale, nu care cumva să se îmbolnăvească și să moară.
Știți cum se spune: e timpul pentru o schimbare.
About the Author
Alexandru Racu este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti; Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena; doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa. În 2017 a publicat la Editura Tact Apostolatul antisocial.
Related Posts
Agamben – de la intelectualul adulat de Stânga la Homo Sacer →
Colacul de salvare →
Abonament de imunizare: la un pas de distopie? →
Comentarii recente