Paradoxul american
Ce imagine oferă Statele Unite ale Americii în zilele noastre? Vedem o țară în plină revoltă, cu manifestații, distrugeri, lupte de stradă cu poliția și Garda Națională. Vedem o societate disparată, cu un nivel de trai mai mic decât cel atins în Japonia sau în Europa centrală și de nord (a se vedea comparativ coeficientul Gini), în care supramunca este deja norma în corporații, provocând stări depresive; o societate cu destule prejudecăți și constrângeri, de la cele rasiale până la directivele „corectitudinii politice”, confruntată totodată cu o delincvență endemică (în Statele Unite se înregistrează cel mai mare număr de persoane încarcerate la nivel mondial, atât în raport cu numărul populației, cât și ca număr absolut). Vedem o economie cu un deficit comercial major, grevată periodic (cel puțin de la scandalul Enron la schema Ponzzi pusă la cale de Bernard Madoff) de fraude financiare cu impact major la scară internă și internațională.
Criza de astăzi, cu violențele respective, nu este nouă sau strict circumstanțiată; astfel de fenomene se înregistrează periodic de circa jumătate de secol, din anii 1960, recurență ce indică faptul că disfuncționalitățile sistemului american sunt structurale. Cu toate acestea, paradoxal, Statele Unite rămân principala putere planetară și un model de succes pentru multă lume. În România, de pildă, exercită chiar un fel de preeminență discursivă inhibitorie, în sensul că punctul de vedere american este acceptat imediat ca valabil, în timp ce criticile sunt calificate drept opinii antidemocratice sau filoruse, așa cum tind să procedeaze incantatorii, mai nou prohoditorii, așa-zisului liberalism globalist. Sunt evocate numeroasele victime imputabile Uniunii Sovietice, dar parcă nimeni nu-și mai amintește că la originea Statelor Unite se află exterminarea populației amerindiene, asimilabilă unui genocid. Este subliniat rolul Statelor Unite în prezervarea democrației din Europa occidentală după al doilea război mondial, dar se trece sub tăcere susținerea pe care le-au acordat-o dictaturilor militare din America Latină sau din Asia de sud-est. Aceasta înseamnă să procedezi tezist, adică să faci de fapt propagandă. Analiza impune sesizarea și interpretarea contextuală a tuturor aspectelor, nu numai a celor convenabile ideologic la un moment dat.
Statele Unite rămân un model de succes în mare măsură datorită industriei spectacolului și cinematografiei lor, prin intermediul cărora exercită o hegemonie culturală globală. Își promovează pe această cale în mod irezistibil imaginea unei societăți de vedete (artistice, sportive) și de eroi (polițiști, militari, medici), care surclasează în conștiința și deopotrivă în subconștientul spectatorilor de pretutindeni banalitatea existenței lor cotidiene, impunându-li-se ca repere aspiraționale. America este percepută așadar ca excepțională – țara tuturor șanselor și posibilităților, în care te consacri valoric și devii celebru.
În această imagine intervine desigur o doză importantă de ficțiune și de manipulare, viața reală a majorității americanilor neavând nimic în comun cu proiecția mediatică. Nu este însă mai puțin adevărat că, în pofida inegalităților tot mai accentuate, mulți dintre ei trăiesc încă bine, la un nivel de confort care pentru locuitorii din țările sărace reprezintă idealul. Sunt, de asemenea, valorile americane care atrag: libertatea individuală, spiritul de inițiativă, emulația, încrederea în sine, asociate în morala de factură occidentală cu realizarea ființei umane. Transpuse în domeniul economic, acestea sunt susceptibile să-i asigure atât potențialul de creștere, cât și mobilitatea necesară pentru redresare în caz de recesiune.
Totuși, împrejurarea că Statele Unite rămân principala putere planetară decurge, credem noi, din alt considerent, și anume din calitatea lor de imperiu în accepțiunea carlschmittiană a termenului, așadar de putere ce-și exercită hegemonia politică, eventual și economică, asupra țărilor cărora le asigură protecția militară. Cu alte cuvinte, supremația americană nu este afectată fundamental de contraperformanțele interne tocmai fiindcă ea nu ține nici de coeziunea socială, nici măcar de mersul afacerilor, ci de forța armată și de controlul asupra marilor circuite comerciale și a unor zone strategice. (Cu diferențele de rigoare, la fel se judecă lucrurile și în ceea ce privește Rusia). Statele Unite domină deci o mare parte a lumii deoarece Uniunea Europeană, Japonia, Coreea de Sud nu sunt capabile să reziste singure într-un război cu Rusia ori China (după cum s-a observat, și încă într-o manieră ridicolă, cu ocazia bombardării Libiei, când Franța și Marea Britanie au rămas la un moment dat fără muniție). Drept urmare, sunt obligate să urmeze cel mai adesea linia politică americană, deși se întâmplă ca linia respectivă să intre în contradicție cu interesele lor economice (a se vedea sancțiunile impuse Rusiei după 2014, afectând interesele de afaceri ale firmelor germane).
Pe lângă forța armelor, Statele Unite își exercită hegemonia întrucât dispun și de o marfă cu totul specială, pe care o produc numai ele și care este cerută în întreaga lume: dolarii. În plus, inclusiv deficitul comercial se reconvertește cumva într-un avantaj de ordin strategic, atâta timp cât în condițiile restrângerii cererii la nivel global, pe fondul accentuării decalajului dintre țările bogate și cele sărace cu o putere de cumpărare din ce în ce mai scăzută, economiile țărilor europene sau din Asia de sud-est au devenit dependente de piața de desfacere americană. Criza din 2008 confirmă constatarea.
Orice politică imperială presupune costuri și o anumită susținere din partea populației. Ca atare, pe termen lung dificultățile interne riscă să pericliteze hegemonia unui stat, mai ales dacă supremația lui este disputată de așa-numitele puteri emergente. Este ceea ce se întâmplă deja, Statele Unite nemaifiind singurul factor decident pe planetă, așa cum erau în anii 1990. Ca secvență istorică însă, paradoxul american este lămuritor pentru modul în care funcționează imperiile în înțelesul actual al termenului, precum și într-o altă privință, de ordin general, dificil de asimilat în cultura occidentală umanistă și democratică: forța economică și financiară, buna administrare, progresul social se subordonează, pe planul acțiunii geopolitice, forței militare.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
Agamben – de la intelectualul adulat de Stânga la Homo Sacer →
Colacul de salvare →
Abonament de imunizare: la un pas de distopie? →
Comentarii recente