„Dictatura medicală” ca simptom
Am auzit folosită în ultima vreme sintagma „dictatură medicală”, pentru a desemna regimul restricțiilor impuse sub starea de urgență și starea de alertă pe fondul pandemiei de Sars Cov 2. Este vorba, mai exact, de limitarea libertății de circulație, de reunire și de manifestare, de libertatea exercitării credinței și, nu în ultimul rând, de libertatea persoanei ca atare în situația internării forțate, sub amenințarea unui dosar penal pe motivul zădărnicirii măsurilor contra pandemiei. Aceste limitări sau constrângeri sunt justificate cu argumentul de principiu al protejării sănătății publice, respectiv cu cel pragmatic al evitării presiunii prea mari asupra sistemului sanitar, ceea ce înseamnă pe de o parte aglomerarea pacienților în secțiile de terapie intensivă, pe de altă parte epuizarea și infectarea personalului medical.
„Dictatura medicală” se referă așadar la două aspecte. Mai întâi, la invocarea ca argument absolut în decizia publică a unei viziuni biologiste care consideră omul în mod unilateral, numai ca ființă fizică, neglijând condiționările și nevoile sale afective și sociale, cum ar fi, de pildă, nevoia de a se reuni cu membrii familiei, cu prietenii, sau de a nu-și pierde locul de muncă. De aici până la planurile de a-i separa pe vârstnici de tineri nu mai este decât un pas, tocmai fiindcă singurul lucru avut în vedere este riscul îmbolnăvirii fizice, nu și depresia ori alienarea. Apoi, se referă la pretenția ilegitimă a unor medici de a se institui în decidenți cu privire la interdicțiile impuse. Un exemplu relevant l-a oferit recent medicul Virgil Musta, de la Timișoara, când ne-a avertizat să nu ne facem planuri pentru Crăciun deoarece atunci, din cauza numărului mare de infectări, localurile vor fi închise și vor exista restricții. Dacă ar fi rămas la previziunea legată de numărul de infectări nu și-ar fi depășit aria de îndrituire, doar că, deși nu era mandatat în acest sens, și-a permis să anticipeze aupra cadrului legal din perioada sărbătorilor. O asemenea pretenție, din partea unor oameni care nu sunt nici aleși, nici abilitați normativ să hotărască în legătură cu existența noastră civilă, creează impresia de aer superior-autoritar și chiar de dictat. Atitudinea față de medici devine prin urmare ambivalentă. Nu li se pot contesta expertiza, dedicația și efortul, iar cei care se îmbolnăvesc îi percep ca pe ultima lor speranță. Totodată, însă, mulți sunt iritați atunci când medicii își exced competența și par să se comporte, fie și numai tendențial, de parcă ar fi conducătorii țării.
Tema „dictaturii medicale” a apărut conjunctural. Cu toate acestea faptul că s-a ajuns să se vorbească astăzi despre o „dictatură medicală” este ilustrativ și dintr-o perspectivă mai amplă, ce angajează cadrul și raționalitatea societății contemporane. Există, cu alte cuvinte, o trăsătură de unire, conștientizată ori subliminală, între sensurile „dictaturii medicale” și tipicul ordonator al lumii în care trăim. Astfel, viziunea biologistă este corelativă manierei scientist-utilitare de raportare la om, corespunzând universului mental secularizat (amintim ce zicea secretarul de stat Raed Arafat când s-au închis bisericile: credința e credință și știința este știință…), precum și spiritului tehnicist și contabilicesc specific capitalismului, în conformitate cu care individul nu are semnificație decât abstract, ca factor de producție. De asemenea, pretențiile de autoritate publică ale unor medici nu fac decât să continue și să exprime în alți termeni alegațiile referitoare la primatul tehnocrației, la rolul conducător al „capacităților”, împotiva domniei maselor ignorante. Este o teză mult prea veche pentru a insista asupra ei, în particular pentru a observa că sub acest elitism al competenței se camuflează de fapt interesele marii finanțe și nervozitatea liderilor politici deranjați de controlul civic. O remarcăm însă în virtutea relevanței sale generale aplicată la provocările medicale și sociale actuale, adică în măsura în care oferă o perspectivă de interpretare lămuritoare pentru ceea ce se petrece acum.
Situațiile de criză au proprietatea de a cataliza problematici, interese și opțiuni fundamentale, fiindcă în situațiile de criză acestea se radicalizează, devin mai evidente, mai acute, iar discursul public, temele recurente, cuvintele-cheie le transpun în câmpul minții și al reprezentărilor colective, într-un proces de reflectare, motivare și adeseori de manipulare. Pusă în context, sintagma „dictatură medicală” ne poate clarifica deci în legătură cu anumite trăsături morale și politice, chiar dacă nu întotdeauna sesizabile, chiar și de către cei care le transpun în vorbe și atitudini. După cum spunea un autor indezirabil multora: „Ei n-o știu, dar o fac”.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
Agamben – de la intelectualul adulat de Stânga la Homo Sacer →
Colacul de salvare →
Abonament de imunizare: la un pas de distopie? →
Comentarii recente