Colacul de salvare
În armată și în serviciile de informații se spune că ordinul se execută întocmai și la timp. Marcel Ciolacu, actualul președinte al Partidului Social-Democrat, parcă ar fi din armată sau din serviciile de informații, într-atâta de „întocmai și la timp” execută planul de salvare a Partidului Național-Liberal, în detrimentul propriului partid și al propriului electorat. Pentru că ce înseamnă alianța dintre cele două partide, în afara rușinii de care se acoperă social-democrații acceptând să intre în guvern sub șefia unui premier național-liberal, deși ei dețin în Parlament mai multe mandate? Înseamnă că, datorită aparenței de înțelegere și relativei acalmii la vârful politicii previzibile în perioada imediat următoare constituirii guvernului, parcursul partidelor respective în sondajele de opinie foarte probabil va stagna, dar în condițiile în care Partidul Național-Liberal scădea în intenția de vot a oamenilor, în timp ce Partidul Social-Democrat creștea. Cu alte cuvinte, național-liberalii vor capitaliza popularitatea social-democraților, pe când social-democrații vor deconta impopularitatea național-liberalilor. În cazul acestora din urmă important era să oprească parcursul descendent; social-democrații, în schimb, se vor eroda la putere, compromițându-și în felul acesta șansa victoriei clare ce se anticipa la viitoarele alegeri generale (peste 40 % ca intenție de vot în momentul de față). Mai ales că oricând aliații de azi pot să devină rapid inamicii de mâine, cum au fost de altfel și până mai ieri, reactivând temele discursive ale corupției și „ciumei roșii”, cu priză la un segment important al electoratului.
Sub aspectul actului guvernamental vor exista probabil unele îmbunătățiri. Prezența lui Alexandru Rafila, de pildă, la Ministerul Sănătății, mai ales după ce la conducerea acestuia s-au perindat niște exponenți ai celei mai nocive formațiuni politice din țară, intitulată eufemistic Uniunea Salvați România, ar fi un câștig în sensul ameliorării situației actuale. Structural, însă, este puțin plauzibil să se schimbe ceva. Tot băncile vor conduce, tot interesele companiilor multinaționale vor prevala, iar prețul facturilor la utilitățile publice va fi tot unul ridicat. Oricum Partidul Social-Democrat a devenit un partid centrist, fără nici o vocație în a susține hotărât interesele salariaților, ale categoriilor defavorizate, în raport cu solicitările patronatului și ale firmelor străine. Cu atât mai puțin va putea face așa ceva, cu excepția eventual a unor măsuri palative, în alianță cu un partid declarat de dreapta. Nu suntem neapărat împotriva reformismului, a schimbărilor treptate în direcția unui „stat al bunăstării”, mai ales că despre o revoluție nu se pune problema în România și de fapt în toate statele Uniunii Europeane. Numai că asemenea schimbări necesită un program, o voință de acțiune și o majoritate parlamentară confortabilă, or Partidul Social-Democrat, intrând în guvern și încă pe o poziție subalternă, își anulează tocmai perspectiva unei astfel de majorității în viitorul apropiat.
Marcel Ciolacu obișnuiește în utima vreme să facă trimitere la români, la dorința lor universală ca politicienii să se înțeleagă și să scoată țara din criză (potrivit formulei cunoscute – să fie bine, ca să nu fie rău). Procedeul este deopotrivă grandilocvent și demagogic, fiindcă românii nu sunt o categorie generică, abstractă, ci o națiune, o comunitate în cadrul căreia se intersectează valori, interese, atitudini și opțiuni diferite, nu o dată contrare. În măsura în care Marcel Ciolacu și echipa lui transformă Partidul Social-Democrat în colacul de salvare al Partidului Național-Liberal, îi abandonează de fapt în mare parte pe românii „de stânga” în folosul românilor „de dreapta”. Sigur că, în politica românească, aproape nimic nu este sigur. Alianța poate să dureze sau nu, pot interveni evenimente care să recompună datele jocului și să influențeze inclusiv intenția de vot a oamenilor. Observațiile noastre se referă la ceea ce este rezonabil să anticipăm în momentul de față, inclusiv că ceea ce va pierde Partidul Social-Democrat în planul popularității va câștiga Alianța Pentru Unirea Românilor.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
Agamben – de la intelectualul adulat de Stânga la Homo Sacer →
Abonament de imunizare: la un pas de distopie? →
Al doilea Vietnam. Câteva considerații →
Comentarii recente