Reveniri la Teatrul Național din București
La Teatrul Național din București se înregistrează reveniri. În primul rând a revenit publicul, după restricțiile aferente stării de urgență și stării de alertă. În al doilea rând a revenit Radu Gheorghe cu spectacolul Ucenicul vrăjitor, reluat la mai bine de trei decenii de la primele reprezentații. În al treilea rând a revenit Dan Puric – prilej de scandal pentru aceia care-l consideră putinist. În al patrulea rând a revenit dramaturgia românească prin intermediul piesei Titanic vals de Tudor Mușatescu, după ce în ultimul timp autori precum Camil Petrescu, Mihail Sebastian sau Victor Ion Popa – ca să dăm numai trei exemple –, au dispărut din repertoriul „primei scene a țării”, cum le place unora să spună ori să creadă. Nici cu dramaturgia universală nu au stat lucrurile prea bine, câtă vreme din afișele-program expuse în foaierul Sălii Mari poți să constați că la București nu s-a mai jucat recent nici o piesă de William Shakespeare și de Henrik Ibsen, care certifică valoarea și seriozitatea artistică a oricărei întreprinderi teatrale.
Ucenicul vrăjitor, în regia și interpretarea lui Radu Gheorghe, este un spectacol în nota specifică a realizatorului, care îmbină umorul, glumele pe muchie de cuțit, muzica de calitate, cu momentele de improvizație și de interacțiune cu publicul. Un spectacol fără decoruri, dar care prin costumele lui Radu Gheorghe și ale corului, prin luminile folosite reușește să aibă o anumită plasticitate. Impresia generală este de lejeritate, pentru că buna dispoziție este într-adevăr lejeră, totuși vorbim despre o reprezentație muncită și solicitantă, care până acuma pare să fie și una de succes la spectatori. Contribuie mult la calitatea ei prestația deosebită a orchestrei și a corului Filarmonicii din Ploiești. Orchestra nu oferă doar susținerea muzicală. Joacă în anumite momente un rol în reprezentație prin intrările și ieșirile din scenă, gândite în funcție de atmosfera și ritmul piesei cântate.
Titanic vals, în regia lui Dan Tudor, suferă încă de micile imperfecțiuni inerente începutului, când jocul actorilor nu s-a rodat suficient. Vorbim, mai exact, despre câteva ezitări și replici puțin precipitate. Dincolo însă de aceste chestiuni punctuale remediabile și până la urmă nederanjante, ne aflăm în fața unei reușite indiscutabile. Mai întâi o reușită regizorală. Dan Tudor a recurs la o montare clasică fără să fie rigidă, în sensul că a operat unele modificări în text pentru a-l face mai actual (Traian Necșulescu, de pildă, nu-și mai cumpără cai ci o mașină de curse), fără să trădeze totuși spiritul piesei. A evitat mai ales tentația tușelor prea accentuate, așa-numitul umor gros, care ar fi alterat autenticitatea situațiilor și a personajelor printr-o ridiculizare forțată, transformând comedia în bășcălie. Umanitatea provincială apare astfel cu toate meschinăriile și limitările caracteristice dar fără exagerări – oameni vii, cu resentimente, ambiții, capabili însă deopotrivă de afecțiune sinceră și gesturi generoase.
A fost după aceea o reușită actoricească. Toți actorii au jucat bine, ceea ce nu se întâmplă frecvent, iar regizorul i-a pus în mod fericit în evidență oferind fiecăruia momentul său de prim plan în care să culeagă aplauzele publicului. Desigur, provocarea cea mai mare a fost pentru Dan Puric în rolul Spirache Necșulescu, deoarece se confrunta cu imaginea consacrată de Grigore Vasiliu Birlic și de Radu Beligan, cu care avea să fie comparat în mod inevitabil. I-a făcut față construind un alt fel de Spirache, nici umil, nici visător, care îmbină bunăvoința cu fermitatea structurală și care mizează pe inteligență cel puțin tot atâta cât mizează pe sentimente. Ovațiile pe care le-a primit la premieră îl confirmă încă o dată ca artist, indiferent dacă suntem sau nu de acord cu opiniile sale politice. O mențiune și în legătură cu Adela Mărculescu, interpreta Chiriachiței, pentru capacitatea de a juca și a se face remarcată cu o mare economie de mijloace, fără stridențele pe care le-ar fi putut implica rolul într-o abordare ostentativă.
Remarcăm, așadar, două inițiative reușite la Teatrul Național din București. Pentru ca acestea să nu rămână izolate este nevoie însă de un proiect mai amplu (titluri, colaborări, număr de reprezentații), subsumat unei concepții artistice care să-l orienteze. În afara unei concepții ordonatoare se ajunge mai devreme sau mai târziu la improvizații sau la senzaționalismul facil.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
O lucrare de referință: „Vocabularul european al filosofiilor” →
Europa: o idee, sau un racket cu mușchi? →
Când filosofia şi-a pierdut minţile →
Comentarii recente