O lucrare de referință: „Vocabularul european al filosofiilor”
Cu Vocabularul european al filosofiilor (ed. Polirom, Iași, 2020) ne aflăm în fața unei apariții editoriale de excepție în limba română. Teoretic, vorbim de o simplă traducere. Practic, e vorba de ceva mult mai mult decât acest lucru, colectivul de traducere și redactare a lucrării în limba română reușind veritabila performanță de a îmbunătăți volumul inițial cu un conținut original riguros scris și adaptat specificului nostru local.
Dar ce este această lucrare de o masivitate aproape apăsătoare pentru cei care o văd prima oară? În primul rând trebuie spus că nu este nici o enciclopedie filosofică, și nu este nici un dicționar filosofic. În cele peste 1500 de pagini nu vom găsi articole dedicate cutărui sau cutărui filosof, nici articole care să explice novicilor cutare sau cutare curent filosofic. Din acest punct de vedere trebuie spus că pentru a utiliza în vreun fel Vocabularul…, cititorul trebuie să aibă deja niște cunoștințe de specialitate, sau să fi manifestat măcar tangențial un interes pentru filosofie. Cel mai simplu am putea caracteriza acest Vocabular… drept un lexicon de termeni filosofici având particularitatea de a-și organiza conținutul pornind de la câteva limbi care au influențat de-a lungul timpului creația filosofică universală. Așadar, în centrul atenției nu sunt filosofii sau filosofiile, ci termenii folosiți de ei, cuvintele lor.
Este o operă asemănătoare cu Termenii filosofiei grecești de F.E. Peters (apărută pentru prima oară în limba română prin anii ’90) atâta doar că nu vorbim doar de greaca veche, ci de peste o duzină de limbi, inclusiv unele mai puțin recunoscute, cum ar fi portugheza sau rusa.
Dar ambiția din spatele realizării acestei opere monumentale se explică mai bine prin subtitlul Dictionnaire des intraduisibles – „dicționarul intraductibilelor”. Așa cum a explicat Barbara Cassin – coordonatoarea lucrării – într-un interviu din 2006*, după apariția primei ediții a Vocabularului…, colectivul de redacție și-a propus, pe de o parte, să desacralizeze greaca și germana, văzute cândva drept limbile „prin excelență” ale filosofării, și pe de altă parte să combată „anglicizarea” limbajului filosofiei contemporane care are la bază presupoziția, falsă, că „toți gândim la fel”. Practic, prin munca lor deosebită și prin adăugările ulterioare făcute diverselor ediții locale autorii și colaboratorii au reușit să arate că gândirea este particulară fiecărei limbi în parte, dar și că fiecare limbă poate fi creatoare de gândire. Ceea ce nu înseamnă că termenii filosofici nu pot fi traduși dintr-o limbă în alta. Atâta doar că ei trebuie înțeleși corect în funcție de context, sensuri posibile și utilizare specifică. Ceea ce Vocabularul… încearcă să clarifice cu fiecare articol în parte.
În cele ce urmează voi comenta pe scurt, atât cât ne permite spațiul, conținutul dedicat termenilor filosofici românești. Articolele suplimentare – redactate sub coordonarea Ancăi Vasiliu (Univ. Paris IV-Sorbona) și Alexander Baumgarten (Univ. „Babeș-Bolyai” din Cluj) de un colectiv de cercetători reputați din care au făcut parte, ca să-i amintim doar pe câțiva dintre ei, Dragoș Giulea, Marta Petreu, Bogdan Rusu, Laura Pamfil, Mona Mamulea, Adrian Michiduță etc. – ar putea forma ele însele o mică broșură didactică, dar cel mai mare conținut se regăsește în articolele „Română (limbă)” (pp. 1070-1101) și „Vocabularul filosofic românesc” (pp. 1388-1419).
Articolul intitulat „Română (limbă)” se concentrează asupra istoriei formării limbajului filosofic românesc începând cu secolul XVI și cu primele lexicoane slavo-române. Pe lângă informațiile cu un pronunțat conținut istoric, care sunt extrem de interesante pentru cineva care nu e specialist în filologie, capitolul își propune prezentarea într-o ordine logică și cronologică a primelor exerciții de învățământ filosofic în limba română, care au avut ca rezultat formarea terminologiei de început a primilor profesori de filosofie de pe teritoriul țării noastre. Cititorul face cunoștință rând pe rând cu termeni folosiți de Samuil Micu, Lazăr-Leon Asachi, Eufrosin Poteca, Simion Bărnuțiu ș.a. Textul este pe alocuri fascinant, deoarece întrevedem efortul și dificultatea care trebuie să fi fost resimțite de iluminiștii români – pe care azi, hai să recunoaștem cinstit, majoritatea dintre noi îi mai evocăm doar prin câteva nume de străzi, fără a fi în stare să spunem prea multe despre opera lor – încercând să transpună în săraca limbă română de la cumpăna secolelor XVIII-XIX un vocabular filosofic care deja se rafinase în multe dintre limbile de circulație internațională ale momentului.
În celălalt articol fundamental dedicat vocabularului filosofic românesc sunt prezentate de o manieră succintă concepțiile câtorva teoreticieni și filosofi români din sec. XIX-XX (Titu Maiorescu și „formele fără fond”, „sincronismul” lovinescian, personalismul energetic al lui C. Rădulescu-Motru etc.). Accentul cade, totuși, pe concepțiile lui Blaga și ale lui Noica, fără îndoială cei mai importanți întemeietori de limbă filosofică românească. Iar în partea a doua a textului sunt trecuți în revistă câțiva dintre logicienii români și contribuțiile lor specifice la știința logicii. Se vede totuși că autorii care au redactat conținutul sunt specializați doar pe problematica filosofico-umanistă, deoarece din paragrafele dedicate lui Onicescu lipsește, surprinzător, orice referință la contribuția majoră a acestuia în teoria deciziei manageriale (câmp de studiu din cadrul disciplinelor economice): calculul oportunităților după așa-zisa „metodă Onicescu”.
Din păcate, spațiul nu e suficient pentru a putea descrie în detaliu toate contribuțiile privitoare la limbajul filosofic românesc. Multe contribuții sunt intercalate în corpusul altor articole. De exemplu, la articolul despre termenul grecesc esti („a fi”) sunt atașate două contribuții privitoare la limba română dintre care cea de-a doua (autor: Dragoș Giulea) explică foarte amănunțit conceptul noician de „devenire întru ființă” (strict despre particula „întru” discută Laura Pamfil la pagina 1408).
Chiar dacă, prin forța lucrurilor, aceste contribuții nu pot oferi o imagine exhaustivă a vocabularului filosofic românesc (personal, nu am găsit absolut deloc referințe la gândirea românească valoroasă de stânga, de pildă la conceptul de „neoiobăgie” al lui Dobrogeanu-Gherea) lucrarea reprezintă, chiar și așa, un instrument de lucru indispensabil atât pentru traducători cât și pentru cercetători, profesori sau studenții la filosofie. De aceea, în ciuda unei oarecare întârzieri în raport cu momentul apariției, ne facem datoria de a o recomanda cu multă căldură tuturor celor interesați.
–
* Entretien avec Barbara Cassin, philosophe et philologue, directeure de recherche au CNRS,réalisé par Colette Briffard, http://www.revue-texto.net/Dialogues/Cassin_interview.html, disponibil online la data de 1 august 2021
[text apărut inițial în Revista Argeș]
About the Author
Lucian Sârbu Născut în 1975. Studii universitare de filozofie și de economie (specializare: marketing). A colaborat de-a lungul timpului la diverse reviste culturale (Literatorul, Calende, Argeș, Observator Cultural etc.) cu proze, recenzii, traduceri, eseuri. Începând cu anul 2007 a scris sub pseudonimul „Manole” cel mai popular blog de imobiliare din România, „Balonul imobiliar”, descifrând bula imobiliară într-o perioadă în care discursul dominant nu comunica altceva decât că „economia duduie”. Autor al unui volum de eseuri intitulat „Adevăr și democrație” apărut în anul 2001 la Editura Paideia. În prezent deține propria agenție de marketing și nu este implicat politic.
Related Posts
Reveniri la Teatrul Național din București →
Europa: o idee, sau un racket cu mușchi? →
Când filosofia şi-a pierdut minţile →
Comentarii recente