Emisiunea de incultură
Emisiunea „Garantat 100%, de la postul public de televiziune”, se pretinde a fi una de cultură. În anumite ocazii frizează însă cea mai autentică şi profundă incultură, cum s-a întâmplat de pildă când a fost invitat regizorul cu atribute de produs mediatic Radu Jude. Habar n-avem dacă individul face parte din specia aşa-zişilor minimalişti lipsiţi de fapt de resurse artistice mai elaborate, sau dacă scurmă în zona sordidă a noului conformism cultural cu vocaţia marginalităţii pentru a fi pe placul juriilor „corecte politic”. Nu ştim şi nici nu ne interesează dacă este măcar bun profesional, deşi suficienţa pe care o afişază ne face să ne îndoim de vivacitatea inteligenţei sale creatoare. Oricum nu contează aşa mult, deoarece abilitatea ca specialist presupune stăpânirea anumitor mijloace tehnice şi o minimă idee directoare (în cazul de faţă sub forma unui scenariu), fără să angajeze în mod necesar un univers mental bogat din punct de vedere cultural. Este adevărat că fără o cultură personală serioasă nu poţi fi un mare regizor, dar poţi totuşi să te situezi în zona acceptabilităţii sau a limitei superioare a mediocrităţii.
Cultura nu înseamnă acumulare de informaţii pur şi simplu ci cunoaştere filtrată prin propria inteligenţă, spirit critic, reflecţie capabilă să treacă un gând sau o intuiţie prin mai multe registre şi să le valorifice subiectiv până la ultimele consecinţe logice sau imaginative. La invitatul amintit am remarcat tocmai contrariul, adică aroganţă găunoasă mulţumită de sine şi colportarea unor clişee pe filiera europenismului tezist de două parale. Filmele istorice de până la generaţia lui ar fi fost aşadar nu numai slab realizate, dar şi nocive moral, mincinoase, în serviciul ideologiei naţionaliste a regimului. După cum dacă astăzi te pun păcatele să agreezi o montare în manieră clasică, dacă nu te mulţumeşte mizeria ridicată la rangul de esenţă şi greşeşti să vrei decoruri, costume, imagini frumoase fără ca aceasta să însemne în vreun fel estetism formal, atunci e vai de capul tău de calofil vetust şi incapabil să priceapă noul!
Radu Jude ar fi fost mai inspirat să se limiteze la criticile cu pretenţii estetice, fiindcă sub acest aspect chiar şi cea mai ineptă apreciere se legitimează finalmente ca opţiune de gust. Încurajat însă de complicitatea la fel de şubredă intelectual a realizatorului emisiunii, el s-a hazardat cu lejeritatea diletantului sau a semidoctului scos din sfera lui de competenţă pe terenul specializat al evaluării adevărului istoric. În eventualitatea că ar fi citit şi altceva decât maculatura cu veleităţi demitizante a lui Horia Roman Patapievici sau banalităţile prezumţioase ale lui Neagu Djuvara (presupunând că le-a citit şi pe acestea), s-ar fi reţinut poate să vorbească sentenţios despre falsificarea totală a trecutului în cinematografia dinainte de 1989. Evident că filme precum Mihai Viteazul, Pentru patrie, Întoarcerea lui vodă Lăpuşneanu sau Horea nu reproduceau exact trecutul, din singurul şi bunul motiv că miza lor nu era naraţiunea evenimentelor ci surprinderea anumitor conflicte dramatice şi tipologii umane, altminteri ar fi fost documentare sau lecţii filmate. Măcar atâta adecvare teoretică la propriul domeniu de activitate ar fi fost de aşteptat de la un regizor!… Dar nici nu trucau istoria în sensul prezentării de mistificări flagrante, aşa cum proclamă retorii improvizaţi ai anticomunismului retroactiv. Ca să dăm un exemplu de conformitate, scena în care un ţăran răsculat din filmul Horea îi face cu ochiul unui militar austriac ni se pare una dintre cele mai reuşite din filmografia istorică, întrucât sugerează cu o economie de mijloace remarcabilă structura fundamentală a existenţei sociale şi politice a românilor din Transilvania până către 1918, şi anume relaţia cu împăratul împotriva nobililor maghiari. Registrul eroic din Pentru patrie riscă să pară demagogie sau propagandă naţionalistă unui ignorant într-ale războiului de independenţă, însă curajul armatei române la Plevna a fost cât se poate de real şi remarcat ca atare de contemporani. Uneori se mai întâmplă ca spiritul patriotic să corespundă cu adevărul! Prin urmare, indiferent ce credem despre filmele respective în privinţa realizării lor artistice, a le eticheta simplist după scheme artificiale şi prejudecăţi resentimentare numai o probă de cultură nu se cheamă.
Astfel de personaje facile din punctul de vedere al cunoştinţelor şi ideilor se regăsesc frecvent în spaţiul autohton, iar premiile şi publicitatea de care se bucură indică poziţia lor centrală în preferinţele mass media. Din motive asupra cărora nu insistăm acum, probabil că vor mai rămâne o vreme în prim plan. Aceasta nu înseamnă însă că trebuie să nu-i băgăm în seamă, pentru că ei oricum se iau în serios singuri şi emit pretenţii corespunzătoare la recunoaştere şi ascultare din partea publicului. A le spune ce sunt echivalează, din câte se pare, cu un act de sanitate intelectuală şi morală, care dacă s-ar generaliza ar fi susceptibil să limiteze cât de cât proliferarea imposturii.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
3 Responses to Emisiunea de incultură