<..." /> Brasil! Patapievici promovează un suporter al torturii - Argumente și fapte


Focus

Published on noiembrie 18th, 2016 | by Dan Ungureanu

2

Brasil! Patapievici promovează un suporter al torturii

statele-unite-noua-285428[1]Editura Humanitas traduce și publică o carte de dialoguri între brazilianul Olavo de Carvalho și rusul Alexandr Dughin. Cartea se numește Statele Unite și Noua Ordine Mondială.

Dialogurile au avut loc demult, prin 2011. Cartea are patru părți – patru întrebări cărora le răspund, alternativ, cei doi. Cine sunt autorii ?

Olavo de Carvalho

În România, Olavo de Carvalho a venit în numeroase rînduri, invitat de conducătorii sitului țărănist, conservator, anti-comunist și likudnik  inliniedreapta.net. Amfitrionii întîlnirilor cu Olavo de Carvalho sunt Anca Cernea, doctoriță greco-catolică țărănistă, ultra-conservatoare, și Raoul-Edmé Bostan, fost demnitar țărănist, afacerist îmbogățit prin contracte cu statul, și meteoric ministru al comunicațiilor or something. [i]

În 2009, George Bush îi oferă rezidența permanentă în SUA, Green Card for foreigners with extraordinary abilities – în cazul lui Carvalho, fidelitatea pentru extrema dreaptă, unde Opus Dei și cîteva fundații republicane îi întrețin un think-tank.

Olavo de Carvalho s-a născut în Brazilia în 1947. Dictatura militară din Brazilia a durat între 1964-1985. De Carvalho a trăit sub dictatură între 17 și 38 de ani. Sînt cele două decenii în care și-a făcut educația, a început să scrie, și s-a lansat mediatic. Pe pagina sa germană de wikipedia, o fotografie îl reprezintă primind o medalie de la un general brazilian, în 1987, un general din junta nazistă care tocmai părăsise puterea.

Olavo de Carvalho ar putea fi etichetat drept gânditor conservator de extremă dreapta dacă n-ar fi, în primul rînd, un ciudat. A studiat astrologia (sic) și primele sale patru cărți publicate sînt Imaginea omului în astrologie (1980), Chestiuni de simbolism astrologic (1983), Astre și simboluri (1985), Astrologie și religie (1986, volum antologic cu titlul Astrele nu mint. Astrologia lui Olavo de Carvalho, prefață de Horia-Roman Patapievici, traducere românească de Smaranda Pârvulescu, editura Humanitas, sub tipar).

În afară de gărgăunii astrologici, Olavo de Carvalho se opune și ideilor lui Karl Popper, Darwin, evoluționismului, și chiar lui Newton și Galileo Galilei. (Cum anume poate un fizician ca Patapievici să lanseze un critic bufon al lui Newton și Galilei și un creaționist, asta numai un oportunism cras poate explica).

Pe baza căror studii se opune el lui Newton și Galilei nu știm; are doar niște studii străvezii de astrologie neterminate la o universitate pontificală din Brazilia, și o grămadă de eseuri.  Scrie:

„Um fundo de charlatanismo parece já ter sido introduzido na física por Galileu, quando proclamou ter superado a noção da ciência antiga, segundo a qual um objeto não impelido por uma força externa permanece parado — uma ilusão dos sentidos, segundo ele.” (O jardim das aflições, p. 335.) [ii]

Există oameni de stânga și de dreapta, există oameni de extremă stângă și extremă dreaptă. Convingerile fiecăruia sunt formate de lecturi, întâlniri și experiența de zi cu zi. A fi de dreapta în Brazilia, după douăzeci de ani de dictatură militară de dreapta, cu torturi, și a se declara catolic, e o oroare de care sunt capabili puțini monștri. E ca și cum ai rămâne stalinist în România în 2016.

Alexandr Dughin

Fiul unui ofițer KGB, membru fondator al organizației naționaliste ruse Pamiat, promotor al eurasismului, o doctrină geopolitică prea incoerentă ca să poată fi descrisă cu noimă, apropiat al lui Putin, Alexandr Dughin se prezintă ca rus ortodox – motiv pentru care îi place să se fotografieze în uniformă militară, cu armă, sprijinit de câte un tanc. Se declară „starover”,  adică aparținînd Bisericii ortodoxe ruse de stil vechi. Citește și citează Julius Evola și Guénon, și alte ezoterisme, foarte utile pentru argumentat opinii geopolitice. Fiecare țară își are extremiștii săi, dar Dughin era șeful catedrei de „Sociologia relațiilor internaționale” la Universitatea din Moscova. Doar în Rusia bâzdâcul unui naționalist (omorâți ucrainenii!) poate trece drept curs de Sociologie a relațiilor internaționale. Geopolitica lui Dughin nu depășește geopolitica lui Picrocol, personajul lui Rabelais.

De fapt, toată ideologia dughinistă e simplă isterie. Rusia nu poate influența nici o altă țară: valorile rusești, brutalitatea stăpânilor și ipocrizia supușilor, autoritarismul, supunerea oarbă, fanatismul ortodox – toate acestea sînt niște valori la care Europa și Occidentul sunt impermeabile. Speranța de viață a bărbaților, din cauza violenței alcoolice, e ca în Papua Noua Guinee. PIB-ul rusesc este pe jumătate din cel al Germaniei.

Rușii au nevoie de votcă în permanență, fiindcă doar la beție devin compatibile ortodoxia habotnică și admirația pentru Stalin. Rusia a exportat ideologie politică doar între 1945-1980, o perioadă foarte scurtă, și din întâmplare, datorită victoriei militare. 35 de ani, la scara istoriei, e foarte puțin. Cercetarea științifică, producția industrială, modelele culturale, toate se nasc în Occident. Occidentul e fertil științific, tehnologic, financiar, cultural. Rusia e sterilă și ursuză. Rușii acuză civilizația occidentală de hedonism, consumerism, efeminare: rușii sunt atît de masculini și macho încât mor la 64 de ani. E oarecum melancolic să fii un naționalist bătăios, belicos, sangvin, caftangiu, într-o țară cu 115 milioane de ruși (restul sînt minorități) cu natalitatea Vaticanului și cu PIB-ul cât Bavaria plus Vestfalia.

Dialogul

“What are the historical, political, ideological and economic factors and actors that now define the dynamics and configuration of power in the world, and what is the U.S. position in what is known as New World Order?”

Asta e prima întrebare. Care sînt pîrghiile de putere în lumea de azi? Care e poziția SUA pe eșichierul geopolitic?

Întrebarea e foarte generală, dar nu e vagă. Ambii autori își dau cu presupusul, dezlînat, în ceea ce am putea numi geopolitică de cafenea. (Deci io, nenică, dacă eream Putin, decît aș fi fost mai atent la Frăția Musulmană, că de la ăștia, deci te fentează pe la spate cînd vrea ei.)

Apoi Dughin îi răspunde lui Carvalho, și Carvalho lui Dughin.

Textul e plicticos, fiindcă e vag, cu cîte o frază inteligentă ici și colo. Carvalho: „…ucigînd milioane de oameni în cîteva decenii, rușii au demonstrat că au o cruzime și o răutate pentru viața omenească mult mai cumplită decît cel mai odios sinucigaș musulman sau cel mai cinic bancher occidental. Acesta e un fapt.”

După care revine la paranoia lui obișnuită:

„Sindicatul e o organizație de mari capitaliști și bancheri internaționali care vor să creeze o dictatură socialistă mondială. Sunt atâtea studii și documente care îi enumeră membrii, îi descriu originea, istoria, modus operandi, încât nu e acceptabilă scuza ignoranței.”

(The Syndicate e o carte conspiraționalistă scrisă de unul Nicholas Hagger, printre zeci de alte cărți de același soi). Grupul acesta care conduce lumea din umbră, Bilderberg + familiile Rotschild, Rotfeller și Rottweiler vor să introducă socialismul. (rot – „roșu” sînt roșii la păr, roșii la nume, roșii la convingeri, vor să introducă peste tot ciuma roșie comunistă).

Și iarăși: „Professor Dugin saw in this the symbolic crystallization of the opposition between individualism and collectivism, West and East. This does not seem to me to be a correct application of the rules of symbolism, which both he and I learned in René Guénon.”

A vorbi despre individualism și colectivism și a-l cita pe ezoteristul Guénon – pe care l-au citit amîndoi autorii – e culmea ridicolului.

Și apoi iar își dă în petic :

Nici națiunile, nici „clasele sociale” nu pot fi agenți ai schimbărilor istorice. Nu se pot concentra pe un singur scop și un singur plan pe mai multe generații.

Pentru a fi un agent de schimbare istorică, un grup trebuie:

a) să aibă obiective pe termen lung,
b) să fie capabil să le continue după moartea membrilor săi, dincolo de durata vieții țărilor implicate,
c) să poată da naștere unor agenți care să continue acțiunea prin veacuri.

Numai următoarele organizații îndeplinesc aceste condiții:

1) marile religii universale;
2) organizațiile ezoterice și de inițiere;
3) dinastiile regale și aristocrațiile;
4) partidele revoluționare;
5) Dumnezeu, îngerii și demonii.

Tot ce se întâmplă pe scena istorică vine din acțiunea acestor forțe etc.

Apoi, iarăși obosit de a spune tâmpenii, spune ceva profund (parafrazez):

Ideea rusă de unitate, chiar contopire dintre țar și Biserica ortodoxă, dintre ortodoxie și Rusia, a împiedicat ortodoxia să se răspîndească. Au existat misionari catolici pe tot cuprinsul lumii. Biserica ortodoxă n-a trimis misionari nicăieri și a trădat vocația universalistă a creștinismului.

Replica lui Dughin e că a mai văzut conspiraționaliști, și-i recomandă lui Carvalho să o citească p-aia a lui David Icke, cu reptilienii, și-l face pe Carvalho „loony”.

Am ajuns la jumătatea dialogului – mai bine zis, la jumătatea șuetei. Îmi ajunge. Palavrele continuă, cu aceleași referințe – șerpilieni, Evola, ezoterism. (Ca digresiune: înțeleg tot mai puțin de ce ezoterism e definit ca „doctrină secretă, accesibilă unor inițiați” cînd cărțile despre ezoterism îndoaie toate tarabele).

Un ciudat marginal

Olavo de Carvalho a fost toată viața un marginal. N-a terminat nici o facultate. N-a publicat nici un articol de politologie peer-reviewed, nici un articol în vreo revistă de politologie respectabilă, nici un articol citat de altcineva.

N-a publicat nici o carte la vreo editură consacrată, în treizeci de ani de grafomanie.

A schimbat joburi marginale – astrolog -, a fost ziarist la opt ziare braziliene, de la ultimele cinci a fost dat afară. A contestat, pe rînd, cu aceeași intensitate, teoria evoluției și relativismul lui Einstein.

Prin traducerea dialogurilor, publicarea lor la prestigioasa editură Humanitas, și promovarea cărții de către Horia-Roman Patapievici, cabala țărănistă din România celebrează un țicnit de mică anvergură.

[i] În anul 2000, lobby-ul țărănist obține pentru Olavo de Carvalho un Ordin Național pentru Merit de la președintele Emil Constantinescu. În Monitorul Național 684/12 decembrie 2000, Constantinescu mai apucă s-o decoreze pe Domnița Iașinschi, fiica criminalului de război legionar Vasile Iașinschi, și pe generalul Expedito Hermes Rego Miranda, membru al sîngeroasei dictaturi militare braziliene.
[ii] „un curent de șarlatanism a fost introdus în fizică de Galileu, cînd a proclamat că a depășit ideea științei antice, după care un obiect ne-împins de o forță externă stă locului – o iluzie a simțurilor, după părerea lui Galilei”.

Nota redacției: dezbaterea e disponibilă și online la adresa http://debateolavodugin.blogspot.com

Tags: ,


About the Author



2 Responses to Brasil! Patapievici promovează un suporter al torturii

  1. Radu says:

    Foarte trist.

  2. gheorghitazbaganu says:

    Era bine dacă ne spuneai și ce zice Dughin. Carvalho e un smucit, dar Dughin ce zice:? Că ăsta e mai coerent, parcă.

Back to Top ↑