Unirea ca instrument electoral
„Ultima găselniţă băsistă este unirea cu Republica Moldova […] Cât de realizabilă şi cât de benefică ar fi o astfel de unire, pe cetăţeanul aflat ilegitim la Cotroceni nu-l mai interesează”
Traian Băsescu nu are idealuri, principii şi proiecte, altele decât cele care-i servesc, după circumstanţe, interesul personal; idealurile, principiile, proiectele autentice presupun consecvenţă, iar o persoană care îşi schimbă afirmaţiile de la o zi la alta nu este capabilă de aşa ceva. Atunci când e captată de Traian Băsescu, şi cea mai generoasă idee se umple de echivoc. Pentru a-l înţelege pe acest uzurpator, pentru a-i devoala intenţiile adevărate, există o cheie simplă: întrebarea „la ce-i foloseşte?” Nu ţării, nici măcar vreunui partid, ci lui personal; dacă interesul ţării sau al partidului concordă ocazional cu interesul uzurpatorului, cu atât mai bine tot pentru el, deoarece el poate face abstracţie de acestea, în timp ce ţara şi partidul depind în continuare de el. (E interesant de văzut ce va face Partidul Democrat-Liberal fără Traian Băsescu, în condiţiile în care percepţia publicului îl asociază în continuare cu el lider maximo).
Ultima găselniţă băsistă este unirea cu Republica Moldova, sau mai exact integrarea Moldovei în România pe filiera aderării celei dintâi la Uniunea Europeană. Cât de realizabilă şi cât de benefică ar fi o astfel de unire, pe cetăţeanul aflat ilegitim la Cotroceni nu-l mai interesează. Important e să inflameze artificial sentimentul naţional, aici şi peste Prut, pentru o cauză inactuală dar cu potenţial electoral, aşa cum a făcut şi în 2009, când a agitat obsesia primejdiei ruseşti, amestecată cu fixaţia anticomunistă îndreptată către adversarii politici. Calculul mi se pare destul de simplu, şi vizează alegerile prezidenţiale de anul viitor: dacă nu mai poate obţine prea multe voturi în ţară pentru candidatul-marionetă al Mişcării Populare, să îşi atragă cel puţin suportul moldovenesc, la fel ca în 2009. Dacă Partidul Social-Democrat va avea totuşi un candidat propriu – cum insistă toţi băsiştii –, cu voturile din Moldova, asigurate de cuplul Mihai Ghimpu-Dorin Chirtoacă, omul Mişcării Populare s-ar strecura la o adică în turul doi, ipostază care ar oferi o marjă de negociere importantă. Mai există şi varianta unui plan internaţional privind Moldova, situaţie în care Traian Băsescu nu ar apărea decât drept ceea ce este din vara lui 2012 încoace: reprezentantul altora într-o ţară cu independenţă limitată.
Cea mai mare greşeală pe care o pot face adversarii lui Traian Băsescu este să intre în jocul lui şi să pluseze, atât în sensul antirusismului, cât şi al unionismului patriotard, fără altă substanţă decât nostalgia tot mai firavă a trecutului interbelic şi speranţele unei părţi a cetăţenilor moldoveni de a lucra în Occident. Au procedat în mod analog faţă de Statele Unite ale Americii şi Germania, când au încercat să le câştige bunăvoinţa declarându-se mai prooccidentali decât Traian Băsescu însuşi, ceea ce ca opţiune n-ar fi o problemă dacă s-ar referi numai la democraţie, însă devine o problemă dacă se traduce prin vânzarea resurselor naturale unor companii străine.
Inflamării propagandistice trebuie să-i fie opuse argumentele raţiunii, care nu susţin, cel puţin deocamdată, un eventual program unionist. Există în primul rând problema economico-financiară: România nu are şi nu va avea în viitorul apropiat capacitatea să asimileze Republica Moldova, aşa cum a făcut Republica Federală a Germaniei cu Germania Democrată. În al doilea rând intervine o chestiune de politică internaţională, întrucât unirea implică extinderea frontierei estice a Uniunii Europene, fapt care nu e deloc sigur că va întruni prea curând acceptul tuturor statelor din cadrul acesteia, cu toată parafarea acordului de aderare a Republicii Moldova la Uniune. În al treilea rând, indiferent ce planuri geo-politice se gândesc între marile puteri, pentru unire este nevoie de acordul moral şi voinţa de acţiune a majorităţii cetăţenilor din cele două ţări. Se ştie într-adevăr ce aşteaptă ei, s-a făcut măcar un sondaj de opinie pe tema aceasta? Nu cumva dorinţa unirii nu este altceva decât postulatul imaginar al unor politicieni, care instrumentalizează istoria în scopuri electorale?
Adevărul inconfortabil pentru demagogii patriotarzi, care invocă motivul aspiraţiilor istorice, este că în 1918 unirea Basarabiei cu România a fost rezultatul conjuncturii, nu al unei voinţe generale prealabile, cum s-a întâmplat în cazul Bucovinei şi îndeosebi al Transilvaniei. Ea s-a realizat în contextul disoluţiei ţarismului şi al revoluţiei bolşevice – cu principiul autodeterminării până la despărţirea de stat, fără de care nu ar fi existat Sfatul Ţării. Această împrejurare nu înseamnă că votul din Sfatul Ţării a fost irelevant, însă pune un bemol retorismului naţional necondiţionat, care presupune „idealul întregirii” ca de la sine înţeles.
Poate că cetăţenii României şi ai Moldovei vor într-adevăr să trăiască în acelaşi stat. Atunci proiectul unionist ar fi autentic şi legitim, dar acest lucru nu se stabileşte pe bază de presupoziţii sau impresii, ci în urma unei consultări populare directe.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
Costurile sociale ale unui partid zombi: concluzii la capătul unei săptămâni foarte agitate →
Curajul acțiunii →
„Throw Them All Out” / Să plece toți! →
Din păcate există sondaje privitoare la R. Moldova și se pare că lucrurile sunt foarte clare, populația susține în mică măsură unirea.
Totodata e si ultima gaselnita electorala (cu adevarat electorala, de data asta) a lui Victor Ponta. Sa nu uitati sa o mentionati, va rog.