Recenzii

Published on iunie 24th, 2013 | by Lucian Sârbu

28

Recenzie la Walter Block – Reconstrucția libertății: eseuri critice

Walter Block - Reconstructia libertatii: eseuri critice

Apărută în 2008 la editura Libertas Publishing, cartea Reconstrucția libertății: eseuri critice de Walter Block [1] (traducere de Bogdan Glăvan și Ionela Mânzu) reprezintă o introducere foarte bună în câteva teme majore ale gândirii libertariene, precum și o familiarizare a cititorului cu stilul de argumentare al autorilor libertarieni.

Cartea conține zece eseuri, deloc egale cantitativ (unele au câteva pagini, altele câteva zeci de pagini), dar subsumate toate aceluiași scop: cum se poate imagina o lume perfectă în care fericirea să fie posibilă doar ca urmare a funcționării unei economii libere de piață, fără nici un fel de ingerință a „leviathanului” numit stat? De aceea sunt abordate teme extrem de îndrăznețe, cum ar fi posibilitatea de scoatere de sub tutela statului a rețelei de transport rutier (cap. 5, Transporturile pe o piață liberă: denaționalizarea drumurilor), posibilitatea de a lăsa piața liberă să regleze problemele ecologice (cap. 3, Ecologismul și libertatea economică: pledoarie pentru dreptul de proprietate privată) sau limitarea influenței sindicatelor (cap. 4, Relațiile de muncă, sindicatele și negocierea colectivă: o analiză economică și politică).

Libertarianismul ca filozofie apără proprietatea privată și dreptul cuiva de a utiliza violența numai în cazul în care proprietatea privată îi este încălcată. Apărarea proprietății private este, pentru libertarian, cel mai sfânt lucru și dreptul la proprietate privată este condiția necesară și suficientă care garantează libertatea și prosperitatea colectivă. Stilul libertarian de argumentare, pe care îl ilustrează cu generozitate și Walter Block, se bazează pe câteva caracteristici de bază: mai întâi de toate pe fetișizarea pieței „libere”, singura în măsură să redistribuie echitabil bogăția; în al doilea rând pe divorțul argumentelor de realitatea concretă, doar de dragul concluziei; și în al treilea rând pe o narațiune complet inedită despre „stat”, privit exclusiv ca o entitate anistorică și ruptă de interesele oamenilor, nu prea se știe de către cine și cum, sau când, în orice caz nu de către oamenii înșiși.

De exemplu, în eseul dedicat problemelor ecologice autorul vrea să susțină ideea că apărarea liberei inițiative este cea mai sigură formă de a rezolva orice problemă ecologică. Discutând despre poluarea cauzată de transportatori el afirmă (p. 48) că la începutul secolului XIX poluatorii erau pur și simplu dați în judecată și obligați să plătească pagubele cauzate de poluare pe proprietățile învecinate cu diverse drumuri și căi ferate. Acest sistem îi obliga pe poluatori să investească permanent în tehnologii non-poluante (de exemplu, cărbune de calitate superioară) pentru a evita să producă pagube pe proprietatea altcuiva. Un asemenea sistem ar fi funcționat perfect dacă nu ar fi intervenit în ecuație statul, care în jurul anilor 1840-1850, la presiunea agenților poluatori, a decretat că procesele de poluare nu mai sunt acceptabile în numele „binelui public” iar ulterior, în jurul anului 1970, după ce problema poluării a devenit stringentă, a început să caute fel de fel de rezolvări surogat, de genul introducerii de limite de viteză.  Pentru libertarian soluția cea mai simplă e să lași păgubitul / păgubiții să dea în judecată poluatorul, și acesta să fie tras la răspundere. Pierderile produse pe cale juridică l-ar obliga astfel să-și reformeze metodele de transport.

Argumentul sună interesant, coerent logic, dar nu ne explică pe ce se bazează autorul atunci când crede că o reîntoarcere la condițiile juridice de la 1830 ar duce, de data aceasta, la consecințe diferite decât cele din 1830. Altfel zis, de ce doi și cu doi ar da acum… cinci, după ce la 1830 dădea patru. Pentru că, pornind strict de la narațiunea autorului, se înțelege că în condiții de dreaptă judecată între părți, la un moment dat partea mai bogată – transportatorul – a pus stăpânire pur și simplu pe aparatul de justiție al statului și i-a interzis celeilalte părți vreme de mai bine de un secol să mai aibă vreun cuvânt de spus în domeniul poluării. Întrebarea e: de ce nu s-ar întâmpla și acum la fel?

Să ne imaginăm pentru o clipă că o companie oarecare reușește să breveteze o minicentrală atomică. O asemenea minicentrală ar putea fi montată ușor într-un cartier de locuințe, energia produsă ar fi foarte ieftină, dar reversul medaliei e că în cartierul în care se montează o asemenea minicentrală s-ar tripla cazurile de cancer din cauza poluării nucleare. În acest caz, conform teoriei lui Block, cel mai simplu ar fi ca poluatorul să poată fi dat în judecată de vecini ca să-și perfecționeze tehnologia centralei sau să o dărâme. Block însă nu ne explică de ce, având în vedere exemplul transportatorilor feroviari de la 1850, pe care chiar el îl amintește, centralistul atomic al zilelor noastre nu ar putea mitui guvernul pentru ca în următoarea sută de ani să nu fie acceptate în instanță procesele privind poluarea nucleară.

Nu mai vorbim de faptul că înainte de a mitui guvernul, în zilele noastre se poate mitui mass-media și se poate influența opinia publică (în secolul XIX încă nu fuseseră descoperite cele două tipuri de inconștient, personal și colectiv, nici nu fuseseră inventate ocupații precum relații publice sau marketing) astfel încât orice posibilă corelație între cazurile de cancer și centrală să fie trecută sub tăcere și lumea să creadă că boala se datorează de fapt cine știe cărei alte cauze. Libertarianul nu „se încurcă” deloc cu astfel de subtilități. Nu e treaba lui. Altfel, teoria sună excelent. Practica o omoară.

Capitolul dedicat privatizării rețelei de transport rutier e o ilustrare a divorțului de realitate de care suferă gândirea libertariană. În esență, Block încearcă să argumenteze în favoarea unei de-naționalizări a infrastructurii rutiere. Nu are rost să reluăm argumentația – ea se reduce în esență tot la fetișizarea pieței și în logica libertariană sună foarte coerent. Dacă am privatiza drumurile, susține autorul, condițiile de mers ar concura între ele astfel încât oamenii ar alege în mod natural cea mai convenabilă cale rutieră dintr-un punct A într-un punct B. Investitorii ar investi în drumuri de calitate și ar căuta să aibă un trafic cât mai mare pe porțiunea lor de drum, ceea ce ar face să le ofere automobiliștilor condiții de mers din ce în ce mai bune în ceea ce privește aglomerația, siguranța rutieră etc.

Problema principală, pe care libertarianul nu o discută, este că soluția monopolului public asupra căilor de acces este de fapt una care înglobează o întreagă istorie evolutivă la care s-a ajuns după experimentarea unor soluții de tip libertarian. De exemplu, în Germania medievală, care era fărâmițată în zeci de stătulețe, comerțul suferea îngrozitor din cauză că negustorii trebuiau să plătească vamă la fiecare trecere de graniță, fapt ce a dus pe de o parte la înflorirea orașelor de coastă (Hamburg, Rostock) în dauna celor din interior și la înflorirea economică a Țărilor de Jos și a Franței, care acționau deja unitar, în dauna Germaniei. În țările române, sub fanarioți, conform relatărilor din epocă (marii cronicari, Dinicu Golescu) călătoriile mai lungi erau extrem de problematice pentru că drumurile treceau mai mereu prin zone controlate de facto de fel de fel de haiduci. Practic, acești haiduci acționau tot ca o „vamă”. Nu aveai pe unde să treci, nu puteai să ocolești un „haiduc rău” ca să treci pe drumul unui „haiduc bun”, pentru că toți erau la fel. La nivel macroglobal, să ne aducem aminte că unele dintre cele mai mari descoperiri geografice (America, înconjurul Africii de către Vasco da Gama) s-au datorat dorinței europenilor de a găsi rute mai sigure, mai simple și mai puțin fragmentate către Indii (lăsând la o parte cazul lui Columb, care a descoperit un continent nou, dacă ne uităm la Vasco da Gama observăm că înainte de el, indiferent de ruta aleasă, drumul către Indii trecea prin mai multe imperii și regate; Vasco da Gama e primul care a unificat drumul către Indii; practic, condițiile de drum erau aceleași de la Lisabona până la Goa, din acel moment costul transportului devenind o variabilă fixă și ușor cuantificabilă în costul final al mărfurilor transportate).

O poziție aparte o ocupă eseul dedicat ideii de legalizare a consumului de droguri (Legalizarea drogurilor: o analiză economică, pp. 160-171). La prima vedere pare scris la comanda vreunui baron al drogurilor, altfel nu se explică felul de-a dreptul cinic în care se amestecă jumătățile de adevăr cu argumentațiile de-a dreptul ilogice. „Legile Statelor Unite nu ar trebui să interzică consumul de narcotice care au un efect imediat doar asupra utilizatorului însuși. Dacă înghit droguri, aș putea să-mi fac rău numai mie și nimănui altcuiva. Numai dacă voi acționa violent, în urma stării mele psihice alterate, pot face rău celorlalți. Deci, acțiunea ulterioară este vătămătoare, și nu drogul însuși.” (p. 167) Poate că multor cititori le sună aberant, dar textul e plin de asemenea sofisme, și totuși autorul nu pare să aibă nici cea mai mică problemă cu supralicitarea unui asemenea discurs.

Eseul despre droguri merită însă o discuție aparte pentru că întâmplător noi, românii, suntem în poziția de a fi verificat empiric veridicitatea ipotezelor sale. Cum e de așteptat, autorul pleacă de la premisa că aranjamentul pieței libere va ajunge ca prin farmec să rezolve toate problemele cauzate de droguri. De exemplu, drogurile sunt purtătoare de infracționalitate; nu-i nimic, susține Block, dacă dezincriminăm consumul, infracționalitatea va dispărea. Dar consumul  drogurilor e purtător de boli; nu-i nimic, pe piața liberă consumatorii vor putea alege conștient drogurile cele mai curate, vor putea folosi seringi sterile etc. fără a mai fi nevoiți să-și treacă unii altora seringile (și, o dată cu ele, bolile). Mai mult, după modelul prohibiției, e de așteptat ca o dată cu liberalizarea consumului de droguri așa-zisul „efect de tărie” (adică propensiunea consumatorilor clandestini, observată la consumatorii de alcool din anii 20, de a consuma mai degrabă băuturi alcoolice tari și periculoase, în dauna celor slabe, gen bere sau vin) e de așteptat să dispară și piața se va orienta natural spre consumul de droguri slăbuțe, inofensive.

Realitatea e că între consumul de alcool, de tutun și de droguri există mai mult deosebiri decât asemănări și că tot ceea ce știm până acum despre liberalizarea consumului de droguri infirmă categoric, nicidecum nu confirmă, supozițiile lui Block. În România, de exemplu, începând cu anul 2007 a luat avânt așa-zisul comerț cu droguri legale (sau „etnobotanice”). Comerțul s-a desfășurat câțiva ani complet nereglementat, în condiții de piață cvasi-liberă, dar efectele au fost exact contrare celor prezise de Block. Inițial, comerțul cu acest gen de mărfuri a fost introdus doar online, de un singur comerciant [2]. Acesta importa numai droguri ușoare din Olanda, de genul celor care se consumă în concentrații extrem de moderate la anumite cafenele din Amsterdam. Foarte rapid anumiți clienți de-ai săi și-au dat seama de oportunitatea afacerii, astfel încât până în 2009 fenomenul „etnobotanicelor” explodase la scara întregii țări. Partea proastă e că de la un comerț relativ anonimizat pe internet s-a ajuns foarte rapid la comercializarea acestui gen de droguri la fiecare colț de stradă. Mai mult, dacă la început pe piață au fost introduse numai droguri ușoare relativ bine cunoscute de pe piața olandeză, ulterior, în goana după profit, noii comercianți au început să aducă fel de fel de halucinogene de sinteză de pe piețe fără nici un fel de reglementare (Rusia, China, Tailanda) ale căror efecte erau mult mai dure decât ale ușoarelor droguri olandeze, dar creau și mult mai multă dependență. Au început să apară primele fenomene grave, primele victime, și în cele din urmă, după cum se știe, guvernul a fost obligat să ia măsuri privind interzicerea comerțului cu așa ceva.

Nu am nici o îndoială că un libertarian pur-sânge precum Block ar fi în stare să găsească pe undeva vreo chichiță prin care să „demonstreze” că de fapt guvernul Boc e vinovat de faptul că în România comerțul cu etnobotanice nu a mers chiar așa cum zicea teoria libertariană, adică dinspre drogurile „grele” spre cele „ușoare”, nu invers, dar realitatea e cea care e. Și realitatea ne-a învățat că un comerț cu droguri nu poate liberalizat decât într-un cadru, de fapt, intens reglementat (cum e în Olanda) și, de asemenea, că drogurile nu sunt nici alcool, nici tutun. Există câteva diferențe esențiale între alcool și tutun pe de  o parte, și droguri pe de altă parte, pe care Block nu le ia deloc în seamă. În primul rând că e vorba de tipuri diferite de mărfuri, care dau naștere unor vicii diferite. De exemplu, dacă vorbim de consumul de alcool, atunci trebuie să acceptăm că acesta e practic un fenomen care are o răspândire cvasi-completă în rândul populației trecută de 15 ani [3]. Cu toate acestea alcoolul ajunge să creeze probleme numai unui număr infim de indivizi, așa-numiții „alcoolici”. Aceștia sunt cei care ajung să aibă nevoie de îngrijiri medicale (ajungând astfel să pună la cheltuială sistemul de sănătate), care fac scandal (punând la cheltuială poliția, judecătoriile) și așa mai departe. Însă statisticile arată că mortalitatea datorată consumului de alcool (boli ale ficatului și accidente rutiere) e de 0,8 / 1000 [4]. Ceea ce înseamnă că liberalizarea consumului de alcool e o afacere foarte profitabilă pentru stat, care practic accizează orice gram de alcool băut, inclusiv de consumatorii neproblematici, dar nu returnează servicii anti-alcoolice decât unui număr foarte mic de cetățeni raportat la numărul consumatorilor. La fel e și cu tutunul, unde trebuie făcută clar diferența între consumatorii ocazionali, cei moderați și fumătorii cu greutate, cei care consumă unul, chiar două pachete de țigări pe zi și ajung efectiv să împovăreze sistemul de sănătate. În numărul total al fumătorilor ponderea fumătorilor „înrăiți” e de fapt foarte mică și accizarea fumatului este, și ea, o afacere foarte profitabilă pentru stat. Ori, realitatea e că dacă în cazul alcoolului sau al tutunului oamenii, ca specie, dau dovadă de o capacitate de înfrânare destul de mare, în cazul drogurilor se pare că lucrurile stau exact invers, în sensul că odată pornit pe calea consumului de droguri, drumul nu e decât unul singur, către creșterea consumului și către consumul de droguri din ce în ce mai puternice. Cel puțin asta s-a observat în România în perioada „etnobotanicelor” și de fapt această capacitate a drogurilor de a distruge vieți într-o măsură infinit mai mare decât alcoolul sau tutunul stă la baza interdicției mondiale împotriva lor.

Alte eseuri susțin cauze mai puțin controversate precum legalitatea secesiunii (Secesiunea, pp. 155-160), libera imigrare (O pledoarie liberală  pentru libera imigrare, pp. 135-155) sau liberalizarea limitată a deținerii de arme (Către o teorie liberală universală a controlui armelor: o analiză spațială și geografică elaborează un argument foarte interesant în favoarea deținerii de arme, în funcție de puterea letală a acestora exprimată ca rază geografică). Cartea lui Walter Block ridică în mod clar numeroase probleme interesante, dar ea trebuie abordată cu acel grăunte de luciditate fără de care gândirea realității ar putea să cadă extrem de rapid sub influența nefastă a utopiei. Ori, utopia nu e ideal. De un ideal ne putem apropia la infinit fără să-l atingem, și totuși perfecționând permanent, cu rezultate vizibile, realitatea; în timp ce de o utopie, oricât de mult am încerca să ne apropiem, realitatea nu se va apropia vreun pic de perfecțiune, pentru că prin însăși logica utopiei, numai utopia e cea care aduce perfecțiunea (aceeași problemă a avut-o și comunismul real; oamenii erau puși să sufere diverse restricții în numele unei utopii care era la fel de îndepărtată de realitatea cotidiană în 1989 ca și în 1945). Ori, problema care se pune libertarienilor, și la care aceștia nu au dat (și cred că nici nu pot da) un răspuns satisfăcător, este: de fapt, ce reprezintă acest fetiș al pieței libere invocat atât de des?… reprezintă el un ideal sau o utopie? Știm că sensul sintagmei „free market” a fost pervertit în ultimele decenii sub influența economiștilor neoclasici, știm că în economia și în liberalismul „clasic” piață liberă / „free market” nu însemna câtuși de puțin piață ieșită de sub influența statului, ci pur și simplu piață ieșită („free”, eliberată) de sub influența agenților privilegiați, de genul monopolurilor nobiliar-princiare [5]. Deci pentru noi, care gândim în spirit clasic, „piață liberă” înseamnă pur și simplu o piață lipsită de concurență neloială bazată pe privilegii, nicidecum o piață ne- sau dereglementată. Dar pentru cei care susțin dereglementările de tot felul, așadar pentru liberalo-libertarieni, ce este piața liberă înțeleasă ca un sistem economic lipsit complet de influența reglementărilor statului? Și aici vine greutatea răspunsului. Pentru că, dacă admitem că e doar un ideal (ceea ce înseamnă că nu putem avea piețe 100% dereglementate, dar ne putem apropia încetul cu încetul de acest ideal) atunci, ca orice ideal, el poate fi urmărit printr-o mulțime de căi, nu doar pe una singură – cea a dereglementării. De pildă, în chestiunea de mai sus a drogurilor, e posibil să fim de acord că o deschidere a pieței spre consumul lor s-ar putea face, dar numai după parcurgerea anumitor etape care să implice în prealabil tocmai… reglementări dure din partea statelor, așadar mai mult stat, nicidecum mai puțin stat. Și atunci toată poziția de forță a liberalo-libertarienilor, ca și depozitari ai idealului, dar și ai căii de atingere a idealului, s-ar prăbuși, câtă vreme există și căi alternative. În schimb, dacă admitem că fetișul pieței e de fapt o utopie, atunci doctrina devine implicit una utopică și orice discuție e de prisos. Din păcate răspunsul la această dilemă nu rezultă din eseurile lui Walter Block, drept pentru care cititorul e invitat să-și formeze singur o părere după ce le va parcurge.

Note:

[1] Pentru Walter Block vezi pagina din Wikipedia: https://en.wikipedia.org/wiki/Walter_Block
[2] Pe care se întâmplă să-l cunosc personal, pentru că eu i-am făcut la vremea respectivă situl de vânzări online, fără să am habar ce are de gând să comercializeze. Credeam că vrea să vândă semințe de plante exotice („etno”-botanice).
[3] Datele OMS arată că în România doar 6.5% din populația masculină trecută de 15 ani nu a consumat niciodată alcool. Cf. http://www.who.int/substance_abuse/publications/global_alcohol_report/profiles/rou.pdf
[4] E vorba tot de România.
[5] Vezi, în acest sens, discuția completă în Michael Hudson, Bubble and beyond, cap. 1.1 – Two Traditions of Financial Doctrine, ebook for Kindle 2012, ISLET Verlag

Tags: , ,


About the Author

Născut în 1975. Studii universitare de filozofie și de economie (specializare: marketing). A colaborat de-a lungul timpului la diverse reviste culturale (Literatorul, Calende, Argeș, Observator Cultural etc.) cu proze, recenzii, traduceri, eseuri. Începând cu anul 2007 a scris sub pseudonimul „Manole” cel mai popular blog de imobiliare din România, „Balonul imobiliar”, descifrând bula imobiliară într-o perioadă în care discursul dominant nu comunica altceva decât că „economia duduie”. Autor al unui volum de eseuri intitulat „Adevăr și democrație” apărut în anul 2001 la Editura Paideia.



28 Responses to Recenzie la Walter Block – Reconstrucția libertății: eseuri critice

  1. AC says:

    Ceea ce tot traduce si predica pseudoprofesorul de la privata imi aminteste de cartile pseudostiintifice creationiste. De exemplu, in astfel de gogorite, scrise in general de tot felul de cretini la cap, un licentiat in building engineer afirma ca „asa-zisele” fosile de dinozauri nu sunt altceva decat schelete de crocodili mutanti. 😀

    Gasesc amuzanta judecarea cu poluatorul, mai ales daca ceea ce-i va omori in chinuri toata familia libertarianului (gaini included), in doar 30-50 de ani, nu poate fi masurat nici cu degetul supt si expus in vant, nici prin privitul atent in paharul cu apa. Prostia astora e un adevarat pericol public si ar trebui sa-i dam in judecata pentru simplul fapt ca prostia lor e periculoasa pentru societate. 🙂

    Si daca tot e atat de sfanta proprietatea privata, cred am gasit si libertarianul de manual.

    P.S. Am comentat primele 3 fraze. Va urma.

  2. BlacKat says:

    Ce mi se pare mie bizar e ca libertarieni astia eludeaza istoria si realitatea. Idealul lor de societate chiar a existat: in Europa Evului Mediu era o liberalizare a drumurilor ceva de speriat – nu puteai sa strabati zece leghe ca trebuia sa scoti niscai bani din tescherea (baron local n-a devenit intimplator un termen peiorativ 🙂

    Companii private de pompieri? Au existat si astea si s-a renuntat la ele pt ca le luau oamenilor casele foc – daca nu aveai la poarta sigla companiei de bravi luptatori cu focul care ajungeau primii la fata locului, pur si simplu te lasau sa arzi si nu faceau decit sa se uite la tine!

    Ca sa nu mai vorbesc de maretul Vest Salbatic (nici el denumit astfel de florile marului) unde aparatorii legii erau si ei privati, i.e. platiti de comunitate, unde din stat nu exista nici macar steagul.

    De ce nu iau in calcul astfel de exemple cind isi prezinta elucubratiile? Asta ca sa nu mai pomenesc de uber-exemplul de stat anarho-libertarian in fapt (nu si in spirit, ca legi care sa interzica tot soiul de deraieri exista) care este Romania noastra scumpa. Poate cineva sa nege ca la noi politia si justitia sint, de facto, private? Pai, legal, o fi statutul politistului acela de angajat al statului, dar ia sa te puna aghiuta sa nu-i platesti din buzunarul propriu dijma si sa vedem dupa aceea cum o vei mai duce. Justitia? Mai e, oare, nevoie pentru cineva care traieste in Ro sa dau vreun exemplu de judecator pentru care functia n-a fost decit un motiv pentru a emite propriul sau sistem de taxe si impozite? Si asa mai departe si asa mai departe. Cu toate astea, n-am auzit vreun libertarian sa laude patria pentru ca a implementat, in fapt, toate ideile lor scumpe.

  3. Preiau un comentariu foarte interesant pus pe Facebook de Dan Selaru, pentru că mi se pare foarte relevant în contextul acestei discuții:

    „Accidentul nefericit din Muntenegru ne-a aratat in practica toate conceptele pe care evolutia ca specie ni le-a adus.
    Primul dintre ele a fost empatia si altruismul, daca era sa ne luam dupa neoconservatori si libertarieni nimeni nu trebuia sa-i bage in seama pe cei raniti, noroc ca biologia depaseste ideologiile.
    Cel de-al doilea concept este autoorganizarea, ce au facut oamenii aia din Muntenegru este absolut fabulos, din nimic au gasit o procedura de extragere a victimelor accidentului, au inventat metode adecvate momentului, au improvizat, s-au autoorganizat.
    Urmatorul concept este folosirea unui sistem deja implementat, organizat prin evolutia anterioara, sistemul medical, in care exista reguli si proceduri, acesta presupune o lunga cooperare anterioara si o metoda rationala de comportament in situatii specifice.
    A fost apoi cooperarea intre „specii”, intre ministere din tari diferite, cu sisteme diferite, cu legi diferite.
    Se continua cu planificarea strategica, mutarea atator persoane grav ranite 800 de kilometri a presupus o strategie bine pusa la punct, un plan cu variante de iesire, o abstractizare a posibilelor incidente si asigurarea logistica a fiecarei variante.
    Acest accident ne da suma evolutiei umane, biologice si rationale.
    PS Condoleante familiilor, sanatate celor raniti, multumiri oamenilor simpli si un pic de respect tuturor oficialitatilor.”

  4. Mihai says:

    Te-ai folosit in articolul tau 2 sau 3 exemple bizare cum ar fi drumurile, mediu, etc, cautand intentionat niste extreme vagi definite in politicile libertariene. Arata ca ai speculat un subiect care te depaseste.
    Cred ca este mai corect sa comentezi invatamantul, sanatatea, bunul mers al comertului si al productie in politicile libertariene pt ca acolo exista forta.
    Te-ai luat de drumuri si mediu.
    Esti slab in argument dar viclean politic.
    Eu cred ca vei face cariera in politica.

  5. Mulțumesc. Dar nu știu ce înțelegi prin „carieră politică”. Eu am deja o carieră și politică fac doar ca hobby. 🙂
    Din păcate în cartea lui Block nu se vorbește despre problemele spuse de tine, așa că eu am comentat doar ceea ce am găsit acolo. Vrei să zici că o fi Block un libertarian „extremist”? Poate… dar caracterizările de genul ăsta e bine să și le facă fiecare pentru sine.

  6. Mihai says:

    Habar nu am cine este Block si ce vrea el.
    Dar cand judeci o linie politica, mai ales una antagonica socialismului, te arunci la gatul ideilor de forta promovate in politica respectiva pe care tu vrei sa o condamni. Nu doar pe chestiuni de periferie.
    Libertarianismul nu rezolva problemele lumii si nici nu cred ca si-a propus asta.
    Maximizeaza drepturile individului in defavoarea statului.
    Nu vad nimic rau, imoral sau gresit in asta.
    In schimb, transferarea acestor drepturi in mana unor putini pe care tu-i numesti stat a dus la abuzuri, nedreptate sociala si a produs o cantitate mare de profitori privilegiati.
    Istoria si lumea prezentului din jurul nostru stau marturie.
    Este firesc sa crezi ca daca ne unim fortele, grupul devine mai puternic, mai vizibil si atunci conteaza.
    Dar totodata in grup individul se prosteste si atunci inevitabil apare clasa privilegiata, factorul dominator la care cred ca si tu aspiri.

    • Scopul unei recenzii nu este să te arunci la gâtul cuiva ci să faci o receptare a cărții. Dacă libertarienilor nu le convin ideile lui Block n-au decât să le renege singuri.

  7. MIA says:

    Excelenta recenzie si puncte bine exprimate ! 🙂

    As mai adauga doar doua aspect care mi se par importante.

    Primul ( desi nu se aplica doar la W. Block ) e legat de modul complet diferentiat si nitelus … revisionist în care se foloseste de argumentele de tip „istoric” – exprima simpl : cele care-i convin, dupa o eventuala „periere”, sunt supralicitate si mentionate aproape obsesiv pe cand cele neconvenabile sunt minimalizate sau pur si simplu trecute sub tacere.
    Dar dincolo de asta, la nivel metodologic, problema cea mai serioasa as zice ca provine din faptul ca se ignora tocmai modul în care experienta istorica în sine modeleaza ( sub forma traditiei, a asa numitei „perceptii comune”, „virtutea social-convenabila”, ansamblul de crezaminte comune ale popor/grup social s.a.m.d. ) aspiratiile si abordarea fata de anumite probleme. De ex. – ca sa mentionez ceva ce apare si la tine în articol – consumul de alcool este bine integrat si gestionat/limitat de o serie întreaga de cutume în cultura europeana pe cand el a devastat culturile amerindiene, pentru care era ceva absolut nou. 😉
    E acceasi problema pe care un cititor avizat o resimte si în cazul cartilor lui L. Boia de ex. : daca o astfel de tendinta publica de a limita/ reglementa ( adesea poate excesiv – e drept ) un comportament, fie el economic sau socio-cultural si de a permite/preaslavi un altul apare aceasta se datoreaza doar manipularilor ( sau „construirii de mituri” ) din partea unui minoritati cu putere disproportionata, care se întrupeaza sub forma statului malefic, sau exista ( si ) o realitate ce o justifica ?

    Raspunsul lui W. Block e invariabil si fara nuanta axat pe prima alternativa – ceea ce as zice ca tradeaza din start o serioasa doza de extremism si, ca orice discurs unilateral, trebuie tratat cu maxim de circumspectie. 😉

    Al doilea aspect se refera la ceea ce denumesc eu a fi confuzia deliberat creata si întretinuta între capitalism si proprietate privata neîngradita.
    Capitalismul e cool si chiar OK, personal sunt adeptul sau, dar, dupa cum stie oricine a studiat un pic problema, ca sistem socio-economic el se defineste prin trei trasaturi de baza :

    1. Aplicarea constanta a inovatiilor, atat la nivel tehnic, cat si organizational – aspect pe care, cel putin principial, îl împartaseste cu socialismul si îl diferentiaza de abordarile traditionaliste si, simultan, atentie !, si de cele clientelar-compradoare. 😉
    2. Garantarea dreptului la proprietate privata – care e deci un aspect important dar nu sufficient.
    3.

    • MIA says:

      A naibii tehnica !

      3. Schimburile de produse si servicii se fac doar pe baza unor contracte bilaterale liber consimtite.

      Interesant de observat e ca fapt W. Block se concentreaza cel mai pregnant pe aspecte ce tin/deriva din caracteristica a (3) – desi pretinde ca actioneaza în principal pentru a o apara pe a (2). 😉

      Pe undeva are dreptate – al treilea aspect e cel mai „cu potential” comparativ cu realitatile existente – dar e totusi o doza masiva de ipocrizie si o tentativa clara de a deruta potentialii cititori.

  8. Cosminos says:

    „De fapt, ce reprezintă acest fetiș al pieței libere invocat atât de des?”

    Probabil la fel se întrebau şi stăpânii de sclavi din secolele trecute: „De fapt, ce reprezintă acest fetiș al libertăţii?”

  9. MIA says:

    >Probabil la fel se întrebau şi stăpânii de sclavi din secolele trecute: “De fapt, ce reprezintă acest fetiș al libertăţii?”

    Posibil – dar să luăm în considerare că W. Block face paradă inclusiv de faptul că e unul din puținii care susține intrarea voluntară în sclavie … așa că e plauzibil că genul ăsta de întrebări va reveni de actualitate dacă utopia lebertariană s-ar întrupa cumva pe Pământ. 😉

    • E interesant de amintit că una dintre sursele majore de sclavie ale Antichității clasice, chiar mai mare decât războaiele, erau datoriile personale. Ceea ce e mișto la Block e faptul că omul zice o grămadă de lucruri fără perdea, și nu pare să se jeneze. Câteodată te întrebi dacă e dus, doar face mișto sau chiar vorbește serios.

      • MIA says:

        >E interesant de amintit că una dintre sursele majore de sclavie ale Antichității clasice, chiar mai mare decât războaiele, erau datoriile personale

        Exact – fix la asta mă gândeam și eu ca și completare a mesajului anterior.

        Apropo – din acest punct de vedere situația și evoluția din România post-revoluționară este oricum una extrem de elocventă și în loc de a fi expediată rapid ar trebui să devină obiect de studiu deoarece ne învață o gramadă tocmai despre aspecte ale utopiilor pe care altfel ar fi mai greu să le evaluezi corect. 😉

        Ori una din sursele majore ale averilor ( și – în oglindă – a suferințelor ) actuale a fost tocmai cămătăria – la un nivel greu de imaginat în alte țări, mai „civilizate” – care adesea a fost împinsă inclusiv până la nivelul cvasi-sclaviei.
        Trebuie să ai un grad maxim de … habar nu am ce de fapt pentru a susține la modul serios că așa ceva ar trebui tratat ca fiind o situație normală e demență curată. 🙁

        > Ceea ce e mișto la Block e faptul că omul zice o grămadă de lucruri fără perdea, și nu pare să se jeneze. Câteodată te întrebi dacă e dus, doar face mișto sau chiar vorbește serios.

        Mda – poate e și o doză de teribilism dar poate pur și simplu e un formă a strategiei adoptate de Vadim Tudor : alege să susțină o poziție pe care e practic singur pentru că, la o adică, să culeagă toate roadele … 😉

  10. Aveti aici (click here!!!) un exemplu despre cum functioneaza capitalismul salbatic si cret, si unde poate duce initiativa privata… libertina.

    Nu face sens sa vorbim despre „state” precum cel roman, insa in absenta statului reglementator, a institutiilor specializate si finantate pentru binele „comun”, de dragul vietii sanatoase pe… Pamant, nu vom face decat sa repetam istoria.
    Un viitor la care cretinii libertini viseaza cu ochii umezi. Bine, ei sunt umezi si in coltul gurii.

    • Acelasi lucru se intampla astazi in cazul „contestarii” climate change theory atat doar ca efectele sunt globale.

      Multe dintre paroasele din exemplul de mai sus au murit inainte de a castiga procesul in instanta. Cateva au trait si cateva luni dupa. 😀

      Deci, sa luptam alaturi de neamul Koch impotriva balivernelor ecologiste… pana la extinctie. 😀

    • MIA says:

      Nu e neapărat cel mai bun exemplu – pentru că probabil până la un anumit punct chiar nu era clar/cert că astfel de efecte o să apară.

      Dincolo de asta o soluție pur lebertariană e perfect imaginabilă totuși : existența unor cetățeni vigilenți care să oblige printr-o serie de procese inițiate pe cheltuiala lor ca orice întreprinzător care oferă un serviciu/produs susceptibil de riscuri pe termen mediu/lung să constituie provizioane/un fond de asigurare de care să nu se poată atinge și din care, la o adică, să fie despăgubiți cei afectați ( deoarece oricum societatea cu pricina ar fi adusă la faliment ). Astfel s-ar putea presupune că se va reduce apetența spre risc … dar aspectul e că … mai mult ca sigur ar fi afectată și latura de inovație continuă necesară capitalismului … 😉

      • Pai, ce sistem ar putea permite „liberei initiative” sa se manifeste daca efectele nu sunt certe?

        Neoliberalismul se foloseste din plin de marotele „libertariene” pentru a scurt-circuita sistemul birocratic, in beneficiul catorva corporatii si, bineinteles, in detrimentul populatiilor. 😀

        Totusi, intr-un sistem in care aproape toti ar prospera cautand melci si imprumutand apa de ploaie fara dobanda, este mai greu de crezut in „existenta unor cetateni vigilenti”.

      • MIA says:

        Era vorba de efectele tehnologiei aplicate – nu am fost clar.

        >Totusi, intr-un sistem in care aproape toti ar prospera cautand melci si imprumutand apa de ploaie fara dobanda, este mai greu de crezut in “existenta unor cetateni vigilenti”.

        Absolut. Dar în egală măsură se poate invoca și lipsa unor funcționari conștiincioși/cu simț al răspunderii și datoriei care să aplice astfel de prevederi. Acuma știu că mă fac avocatul diavolului – dar ca idee … 🙂

        Asta deși, totuși :

        >Nu face sens sa vorbim despre “state” precum cel roman{…}

        Ba eu unul aș zice că are sens tocmai la astfel de cazuri. 😉

  11. Cosminos says:

    Click here! pentru a vedea cum ne apără statul de violenţă…

    • BlacKat says:

      Daca tot ne batem in link-uri, iata si pina unde poate merge… piata libera:
      en.wikipedia.org/wiki/Ludlow_Massacre

      A fost cea mai neagra pagina din istoria luptei dintre corporatii si muncitori si, totodata, unul din principalele motive pentru care in SUA au fost promulgate legi care interziceau munca copiilor si ziua de munca mai lunga de opt ore. In paranteza fie spus, a reprezentat si cel mai nesimtit caz de PR/spin din istorie, pt ca, la fel cum spalatorii pe creiere promotori ai libertarianismelor de tot felul nu se sfiesc nici in zilele noastre sa nege evidenta, si atunci s-au gasit niste baieti destepti care sa incerce sa pacaleasca lumea.

      • Cosminos says:

        Serios? La 60.000.000 morti tu opui 199 morti fara sa ti se para ridicol? Ce urmeaza? Cazul Elodia?

    • @Cosminos

      Asta arata unde poate duce manipularea maselor needucate. Cretino-lebertarienii chiar asta vor, accesul la educatie in functie de… tupeul parintilor.
      Giurgel guita pentru inlocuirea unui stat roman corupt si prost cu o corporatie patronata de cel mai mare bandit de prin partea locului, deci dăștept.
      Ceea ce acum este o anormalitate revoltatoare, in sistemul din visul lui giurgel ar fi o … normalitate omniprezenta. 😀

      Si murdaresti internetul pe aici datorita evolutiei unui sistem social care a permis stramosilor tai sa se desprinda putin de lanul de coceni, efectele materializandu-se cateva generatii mai tarziu. Dar, dupa cum vezi, in oglinda, procesul nu este ireversibil. 😀

  12. Cosminos says:

    Desigur, statul ne-a crescut ca o mamă; dar mamele ajung uneori la zid: http://www.youtube.com/watch?v=M20St4jzr1M&feature=youtu.be&t=3m27s

  13. Mihai says:

    @BlacKat
    Am citit linkul de pe wiki, cel care face trimitere la Masacrul Ludlow.
    Din cele citite am extras revendicarile lucratorilor.

    1.Recunoasterea sindicatului ca si agent de negociere.
    2.O crestere a veniturilor lucratorilor cu 10%
    3.Ziua de lucru de 8 ore.
    4.Plata pt. lucrarile auxiliare. Inteleg de aici ca lucratorii executau si alte munci dar erau platiti exclusiv la norma de minereu extras.
    5.Operatorii de cantar alesi de catre lucratorii din mina.
    6.Dreptul de a folosi orice magazin, orice spatiu de locuit si doctor ales liber.
    7.Respecterea legii din Colorado ref la minerit, eliminarea monedei interne (ei avand o moneda speciala pe care o primeau in urma muncii prestate si o puteau folosi exclusiv in interiorul complexului) si eliminarea politiei sau militiei interne patronata de proprietar.

    Cu exceptia punctului 2 si 3 care sunt chestiuni de consens intre patronat si lucratori, absolut toate aspectele enumerate mai sus, cerintele lucratorilor nu contravin gandirii libertariene. De fapt sunt oneste, de bun simt si echitabile atat pt patronat cat si pentru ei. Libertarienii in aceasta situatie sunt chiar lucratorii din mina.

    Patronatul in aceasta situatie se comporta exact ca un stat socialist.
    Sa-ti spun si de ce.
    – interziceau dreptul la asociere in interiorul unei negocieri.
    – te plateau in moneda emisa de ei si doar de ei.
    – te obligau sa locuiesti in casele aflate in proprietatea lor.
    – te obligau sa folosesti sistemul lor de sanatate.
    – te obligau sa folosesti pt. aprovizionare magazinele lor si doar ale lor cu marfurie lor.
    – te obligau sa accepti masura muncii reglementata de ei ceea ce se aseamana cu taxarea statelor actuale.
    – te obligau sa te supui militiei lor si doar a lor.

    Exista diferente intre statele soscialiste de astazi si patronatul minelor din Ludlow?
    Eu cred ca nu exista.
    Statele actuale functioneaza exact dupa aceeasi reteta a proprietarilor minei din Ludlow.

    • MIA says:

      Nici eu nu vad relevanta exemplelor cu Al Doilea Razboi Mondial si respectiv al „Razboaielor Carbunelui” pentru subiectul în discutie dar ca idee …

      >Libertarienii in aceasta situatie sunt chiar lucratorii din mina.

      Nu as fi chiar 100% de acord – dar, ca idee, e clar ca exista extrem de multe situatii în care cei care actioneaza cel mai anti-capitalist într-o societate sunt tocmai … capitalistii … 😉
      La fel cum de multe ori cei care actioneaza/au actionat cel mai anti-socialist sunt chiar … reprezentantii „aristocratiei muncitoresti” sindicale sau politice. 🙂

  14. BlacKat says:

    Scuze ca n-am mai intrat pe aici. Exemplul cu masacrul din Ludlow era doar atit: un exemplu menit sa arate ca, atunci cind vorbesti de pe pozitii ideologice, faptele pot fi interpretate in functie de ideologia care iti umple capul (Mihai, libertarianul, o demonstreaza magistral cind il acuza pe… John D. Rockefeller Jr c-ar fi fost… socialist!!!! LOLZ :D).

    Cosminos a dat exemplu WWII ca abuz al statului impotriva cetatenilor. Un marxist ar spune ca WWII e un exemplu de rezolvare in forta ale unor conflicte legate de expansiunea pietelor unor imperii macinate de incongruente interne.

    Masacrul din Ludlow e un exemplu despre cit de departe se mergea in epoca atti de ridicata in slavi de neo-liberali si libertarieni. Si pt Friedman, si pt Block, secolul al XIX-lea-inceputul secolului XX reprezinta epoca de aur a pietelor absolut libere.

    Pietele absolut libere duc la dictatura in aceeasi masura ca si negarea dreptului la proprietate privata. Pt ca ambele sint utopice. Nu exista piata libera, la fel cum nu exista nici omul nou, liber de conditionari economice al bolsevicilor. Cit de nociva a fost ideologia bolsevica am inteles cu totii, cit de nocive sint ideologiile, la fel de aberante, ale libertarienilor si neoliberalilor, multi inca nu au priceput.

    @ Mihai
    Ce intelegi tu prin „state socialiste” de azi? Da un exemplu, ca mie nu-mi vin in minte decit tarile scandinave. Danemarca e un stat socialist. Imi pare rau pt tine, dar nici Coreea de Nord, nici China nu se califica 🙂
    Iar baietii pe care tu ii acuzi de socialism (i.e. Rockefeller et alii LOLZ :)))) nu erau decit niste DICTATORI care, in absenta unor reglementari foarte dure venite din partea statului puteau sa-si faca de cap. Astazi nu-si mai permit acele lucruri (cel putin nu in statele asa-zis civilizate), nu din cauza vreunei miini invizibile, ci din cauza ca statul (i.e. noi toti, nu vreun dictator) le-o interzice prin lege.
    Acolo unde comunitatile nu au ajuns inca sa cada de acord asupra faptului ca e mai bine ca oamenii sa lucreze doar 8 ore pe zi, urmasii patronilor minelor de carbuni din Colorado fac acelasi lucru ca si strabunii lor (metaforic spun urmasi si strabuni). Lista cu incalcarile drepturilor omului de catre diverse corporatii in diverse zone ale lumii e prea lunga pentru a o posta aici, dar, daca doresti, ma pot stradui sa selectez cele mai grosiere exemple de… caritate a „baronilor tilhari” moderni (din nou, ca sa nu existe nelamuriri: nu includ aici pe toti detinatorii de capital, la fel cum in epoca Masacrului de la Ludlow erau si angajatori onesti chiar si in SUA 🙂

    • MIA says:

      >un exemplu menit sa arate ca, atunci cind vorbesti de pe pozitii ideologice, faptele pot fi interpretate in functie de ideologia care iti umple capul

      Categoric.. 🙂
      Dar interpretarea potrivit careia Mihai l-ar fi facut pe Rockefeller socialist e gresita – el a zis doar ca el ( patronatul ) se comporta precum un „stat socialist”, adica dictatorial exact cum ai si afirmat ulterior – si banuiesc ca aici se referea la conducatorii/nomeclaturistii dintr-un stat fost comunist unde revoltele muncitorilor tot cu duritate au fost tratate, mergand pana la atrocitati. Si partea cea mai proasta e ca … respectivii nici macar nu puteau spera ca statul/guvernul federal sa le vina în ajutor deoarece represiunea era organizata direct de fortele armate si nu de militii private. 🙁

      >Pietele absolut libere duc la dictatura in aceeasi masura ca si negarea dreptului la proprietate privata. Pt ca ambele sint utopice.

      Inferenta logica mi se pare un pic gresita : deoarece ambele sunt utopice si deci nerealizabile în practica în mod normal ambele risca ( si în cazul comunismului e cert ) sa fie silite sa recurga sau sa valideze o forma de dictatura pentru a „adapta realitatea” la unele din cerintele lor.
      Dincolo de asta oricum nu l-as pune de M. Friedman pe aceeasi pozitie cu W. Block – dar asta e alta discutie.

      >Da un exemplu, ca mie nu-mi vin in minte decit tarile scandinave. Danemarca e un stat socialist. Imi pare rau pt tine, dar nici Coreea de Nord, nici China nu se califica

      Care sunt criteriile ?
      De ex. eu as include lejer în aceasta categorie si unele state arabe producatoare de petrol, care ofera cetatenilor lor subventii si facilitate extrem de generoase. 🙂
      Cat despre statele scandinave – si mai precis despre Danemarca … ea e în pierdere de „socialism” destul de serioasa : ponderea relativa a angajatilor din sistemul public s-a redus constant. Si – în mare – dincolo de faptul ca sunt state care ilustreaza înca destul de bine mizeria neo-socialismului modern – în care „clasa de mijloc” e jupuita de impozite pentru sustinerea celor sub medie ( desi sumele oricum sunt insuficiente ) în vreme ce oamenii cu adevarat bogati au la dispozitie tot felul de portite si trucuri legale pentru a-si reduce sumele platite, mai multe decat în Franta de ex. ( Kamprad si Maersk sunt comparabili în buna masura cu Bill Gates sau alti omologi americani ) – aspectele „socialiste” sunt mai degraba mostenirea/reflexul unor decenii trecute si a unor clauze preferentiale de apartenenta la UE … 😉

      Dincolo de asta – totusi, Coreea de Nord este un stat socialist/comunist care se si proclama ca atare. 🙂

  15. Mihai says:

    @BlacKat
    Rokefeller & Co. si-au construit imperiile cu concursul statelor si al politicienilor. Toata agoniseala lor are ca si fundament de functionare sfidarea totala a pietei libere si a gandirii libertariene in ansamblu.
    Marii industriasi americani si-au construit intreprinderile in curtea unor monopoluri sau in cel mai fericit caz oligopoluri iar foarte multi dintre ei daca nu toti au acumulat initial capital din concesionari de teritorii intinse aflate in proprietatea statului. Vezi cazul Willem Boeing.
    Ca sa-ti raspund la ironie, Rokefeller & Co erau socialisti la fel cum si Warren Buffet este socialist.
    In esenta asta inseamna socialismul. Privilegii pt. unii sub protectoratul politicului si diluarea avutiei pt. marea majoritate.
    Mecanismul de propagare al socialismului este perfid.
    El asigura o masa de votanti majoritari din registrul asistatilor sau dependentilor de stat (birocratii) prin care se justifica respectarea democratiei dar se asigura si prezenta la putere in favoarea unor putini.
    Asta s-a intamplat la Ludlow si asta se intampla peste tot in lume.

Back to Top ↑