Focus

Published on ianuarie 27th, 2015 | by Lucian Sârbu

3

Grecia. O fisură în zid.

Ziua de 25 ianuarie 2015 are toate șansele să devină una istorică pentru Europa. SYRIZA, partidul stângii radicale, a câștigat de o manieră zdrobitoare alegerile legislative din Grecia. Pentru prima oară de la debutul crizei un partid care nu face parte din coaliția partidelor europene consacrate – popularii europeni și social-democrații – va avea șansa de a forma guvernul într-o țară din zona euro.

Deși au trecut doar 24 de ore de la victoria SYRIZA, deja au început să apară vocile alarmiste. Dinspre dreapta se fac previziuni sumbre: Grecia a ales nebunește, SYRIZA o să-i bage pe greci în faliment definitiv, îi va scoate din zona euro, ba chiar și din Uniunea Europeană, vor muri de foame etc. În mass-media din România, care de ani buni și-a formulat discursul exclusiv la dreapta, criticii nici măcar nu au încercat să adopte un limbaj de complezență, măcar din bun-simț față de Alexis Tsipras, care de acum încolo va sta la masă cu toți șefii executivi din Europa, inclusiv cu dl. Klaus Iohannis, atunci când va participa la Consiliul Europei (și nu numai): „extremistul de stânga sperie Europa” (EVZ), „rezultatul alegerilor din Grecia a fost mai prost decât ne așteptam” (articol pe Hotnews), „extrema-stângă câștigă în Grecia” (Ziarul Financiar), „Syriza, un partid de extracție comunistă care joacă soarta Greciei și a Europei la ruleta rusească” (România Liberă) etc.

Păcat că nu s-a găsit nici un ziarist dâmbovițean „de bine” să repete formula consacrată de Marx și Engels: o stafie bântuie Europa

Pe de altă parte, dinspre stânga vine critica sintetizată cel mai bine de declarația de duminică seara a lui Dimitrios Koutsumpas, președintele Partidului Comunist Grec: SYRIZA e doar o altă iluzie a capitalului, guvernul SYRIZA doar va temporiza, va înșela așteptările și se va supune necondiționat Uniunii Europene, NATO, piețelor financiare și FMI. [1]

De fapt, criticile de dreapta și de stânga la adresa SYRIZA au un punct comun, și încă unul paradoxal. La stânga e limpede: SYRIZA enervează pentru că nu promite paradisul pe pământ, pentru că programul nu are, în fond, nimic revoluționar în el. Ei bine, dincolo de retorică, fix același lucru – lipsa apetitului revoluționar – e ceea ce irită cel mai mult și la dreapta. Pentru că ar fi fost simplu ca SYRIZA să fie o formațiune care promite aducerea paradisului pe pământ (cu condiția să fie votată). Cu câteva glumițe și două-trei ironii o desființai definitiv. Numai că SYRIZA nu e așa. În urmă cu doar 40-50 de ani SYRIZA ar fi fost văzută ca un cuminte partid social(ist)-democrat dedicat înfăptuirii programului istoric al socialismului clasic occidental – cel de la Erfurt (1891). Or, știm prea bine că programul de la Erfurt, luat punct cu punct, chiar a fost îndeplinit în țările occidentale, până la punctul la care social-democrații germani au ajuns la concluzia (în 1959) că marxismul e desuet fiindcă vechiul program de inspirație marxistă ajunsese să nu le mai zică nimic nou. Bazându-se astfel pe un precedent istoric, programul SYRIZA sperie o anumită parte a dreptei europene tocmai pentru că se bazează pe realitate: programul ei nu e utopic. Da, Europa chiar a mai cunoscut așa ceva și a dus-o mult mai bine atunci când stânga de inspirație marxistă a guvernat sau măcar a influențat politicile publice.

Establishmentul actual, de extracție neoliberală, format în spiritul TINA – „there is no alternative” – al anilor ’80, nu are cum să recunoască asta cu voce tare fără a-și recunoaște implicit falimentul social, politic, moral și economic. Și fără a recunoaște că situația Europei e mult mai catastrofală acum, după 30 de ani de TINA – adică de privatizări, „flexibilizare” a forței de muncă, demontare punct cu punct a statului social și financializare extremă a economiei – decât în anii ’70, când, chipurile, tocmai „politicile socialiste” ar fi fost cele care au dus Europa de atunci în pragul falimentului.

SYRIZA are astfel potențialul de a deveni „un virus” care să „îmbolnăvească” toată Europa. Nu e doar alegerea dementă a grecilor sau aventura politicianistă a unui grupuscul din jurul guralivului Tsipras. Poate fi mult mai mult. Poate fi începutul unei schimbări de direcție în Europa. Cine ar fi crezut în 1979 că alegerea lui Thatcher va declanșa un întreg val de restaurație anti-socială la nivelul întregului continent?… Cine ar fi crezut în 1981 că grevele și lupta minerilor galezi își vor regăsi după ani și ani ecoul undeva la … Costești, într-o Românie… fără comunism? Istoria se poate repeta. A făcut-o de atâtea ori și o poate face iar. Exact asta le dă frisoane celor care văd în victoria SYRIZEI asaltul extremiștilor. Nu. Este victoria stângii europene normală, civilizată, progresistă. Este victoria stângii care a făcut altădată posibile interzicerea exploatării copiilor, drepturile femeilor, votul universal, educația gratuită și multe altele. Această stângă a mai fost puternică în Europa, și poate redeveni.

În acest moment ambele critici (de stânga și de dreapta) nu au decât o valoare retorică, de întărire a moralului și a orgoliului propriu pentru cei care au pierdut alegerile. La suprafață liderii europeni și ai FMI s-au grăbit deja să avertizeze Grecia că nu au de gând să renegocieze nimic. În subterane lucrurile sunt cu siguranță ceva mai complicate.

După alegerile din 2012, când grecii au ales să voteze majoritar cu Noua Democrație ca urmare a fantasticei presiuni politico-mediatice exercitată la nivel european asupra SYRIZA – prezentată ca fiind o formațiune extremistă, plină de nebuni, de căpcăuni comuniști, însetați de sânge nevinovat, care vor scoate afară Grecia din zona euro și din UE și o vor transforma într-un deșert neprielnic vieții – liderii formațiunii au înțeles un lucru esențial: pentru a reuși să guverneze e nevoie nu doar de acordul poporului elen, ci și de punerea la punct a unei strategii de PR – relații publice – în Occident. În acest sens au început să fie înființate din ce în ce mai multe organizații SYRIZA în diaspora elenă din Occident. Au fost intensificate eforturile depuse în cadrul Partidului Stânga Europeană și la nivelul Parlamentului European. În 2014 Alexis Tsipras a candidat la președinția Comisiei Europene, nu că ar fi avut vreo șansă, ci pentru a-și putea prezenta mesajul. Tsipras, Millios, Varoufakis și alți lideri ai Syriza au întreprins numeroase turnee de promovare peste hotare, inclusiv la Washington, unde Tsipras a avut o întrevedere cu Obama. Toate acestea au făcut parte dintr-un efort intens de a se face, pe de o parte, acceptați de viitorii parteneri europeni și pe altă parte cunoscuți de către cetățenii Europei.

Ținând cont de rezultatul din 25 ianuarie și de reacțiile normale, civilizate, de până acum ale liderilor europeni, se pare că au reușit. Măcar parțial. Ca efort de maturizare politică, tot PR-ul din ultimii ani s-a dovedit a fi un succes și e un semn că oamenii lui Tsipras chiar sunt serioși. În fond, alternativa ar fi fost să fluture în continuare o retorică maximalistă, dar găunoasă, ce le-ar fi asigurat, poate, o mică prezență sigură și lipsită de responsabilități în parlamentul elen – cum fac, de ani buni, comuniștii – scutindu-i însă de bătaia de cap a guvernării. Or, dacă au reușit să ia puterea, nu văd de ce să nu fie posibil să reușească și să se mențină, și să reușească și implementarea măcar a unei părți din planul de guvernare.

Anumite semne că se pregătesc niște replieri strategice de forțe la nivel european, în ciuda declarațiilor de suprafață, vedem și noi, în România. Deși în ultima vreme liderii SYRIZA nu mai vorbesc explicit de reducerea cheltuielilor militare (care în Grecia se ridică la cca. 4,75 miliarde euro / an, sau 2,4% din PIB), așa cum o făceau în 2012, e de bănuit că fără reducerea cheltuielilor militare nu vor putea redirecționa bani către programele sociale pe care doresc să le implementeze. Dar cei mai mari parteneri comerciali ai Greciei în ceea ce privește cheltuielile militare sunt SUA și… Germania. Or, în acest context devine absolut suspectă graba cu care președintele nostru, dl. Klaus Iohannis, prieten bun și coleg de familie politică (PPE) al d-nei Merkel, s-a grăbit să obțină chiar în luna ianuarie, imediat după ce s-a aflat că vor fi alegeri anticipate în Grecia, semnăturile partidelor parlamentare pe „pactul 2%” – care prevede sporirea cheltuielilor militare la cel puțin 2% din PIB începând cu 2017. Să fie, oare, o simplă coincidență?…

Nu trebuie să ne așteptăm la minuni din partea lui Tsipras și a guvernului său. Nici grecii nu se așteaptă. O mare parte din voturi i-au fost acordate ca la loterie. Sătui de sărăcie, grecii au votat cu SYRIZA pur și simplu, din lipsă de alternativă, ca și cum ar trage un loz în plic. Poate „iese” ceva, sau poate nu. Va urma cu necesitate o perioadă tensionată de negocieri și renegocieri, discuții, replieri, mici victorii, dar și mici înfrângeri. Pentru că actul guvernării e complet diferit de retorica de campanie sau de programele de pe hârtie. Semnificativ rămâne însă faptul că stânga europeană a reușit, așa cum s-a spus deja de către alții, „o fisură” în zidul neoliberal. Este o premieră. Speranța principală legată de echipa lui Tsipras e că ei vor reuși să guverneze în interesul cetățenilor, nu al „piețelor”. Iar aceasta e o speranță împărtășită nu doar de greci, ci și de o parte importantă a cetățenilor europeni.

[1] Vezi http://inter.kke.gr/en/articles/The-strengthening-of-the-KKE-marks-a-tendency-for-forces-to-rally-around-it-again/

Tags: , ,


About the Author

Născut în 1975. Studii universitare de filozofie și de economie (specializare: marketing). A colaborat de-a lungul timpului la diverse reviste culturale (Literatorul, Calende, Argeș, Observator Cultural etc.) cu proze, recenzii, traduceri, eseuri. Începând cu anul 2007 a scris sub pseudonimul „Manole” cel mai popular blog de imobiliare din România, „Balonul imobiliar”, descifrând bula imobiliară într-o perioadă în care discursul dominant nu comunica altceva decât că „economia duduie”. Autor al unui volum de eseuri intitulat „Adevăr și democrație” apărut în anul 2001 la Editura Paideia.



3 Responses to Grecia. O fisură în zid.

  1. ostap bender says:

    analiza mi se pare corecta si consistenta, in prelungirea celei anterioare, dedicata programului electoral SYRIZA … vreau sa va felicit pentru cele doua articole, fiind, dupa modesta parere, cam singurul contributor la platformele de stinga ce a atacat subiectul pe fond … pentru SYRIZA si Tsipras greul insa de-abia acum incepe … asa cum bine ati sesizat, o buna parte a electoratului elen a votat din frustrare si ca sanctiune pentru anii de privatiuni … daca este sa judec rational, rezultatele nu ar trebui sa constituie nici un fel de surpriza, in conditiile in care la scrutinul anterior Noua Democratie a cerut sufragiul popular cu promisiunea ca austeritatea se va simti in reducerea semnificativa a datoriei externe … ori, daca de cind s-a declansat politica de austeritate datoria externa s-a dublat si tendinta se mentine (si logic si economic nici nu se poate altfel … 🙂 … ), Dumnezeu ma ierte, dar cit de prosti ar trebui sa fie grecii? ma intorc la viitorul apropiat … nu stiu ce alte carti poate juca Tsipras in afara de aceea a obtinerii reducerii cuantumului datoriei externe, sper sa fie pregatit cu adevarat sa guverneze, si sa si stie cum … pe linga alte frumoase calitati, grecii au si faima de redutabili evazionisti fiscali … in fine, e prematur sa anticipam … personal privesc cu toata simpatia si apreciez lectia de demnitate nationala oferita de vecinii nostri si vreau sa cred ca guvernarea Tsipras va fi una de succes pentru Grecia si pentru stinga europeana … in ce priveste programul SPD din 1959, adoptat la congresul dela Bad Godesberg, sa stiti ca eliminarea trimiterii la marxism ca temei ideologic s-a datorat renuntarii tactice a social-democratilor la tezele trecerii treptate la socialism si a luptei de clasa, si nu vreunei presupuse desuetitudini … programul a facut o usoara deplasare catre centru datorita dorintei de a creste sansele accederii la putere … ca lucrul acesta se va intimpla abia in 1969, e deja din alt film … ce ne doare insa cel mai tare este ca la noi lucrurile stagneaza, ba chiar mai rau … 🙁

    • Mulțumesc pentru aprecieri. Legat de Bad Godersberg, e posibil să aveți dreptate dar în articolele mele am vrut să subliniez un lucru care e trecut sub tăcere în mass-media oficială arătând, practic, cât de „la dreapta” s-a deplasat tonul mass-mediei: Syriza de fapt e o formațiune social-democrată (socialistă) în sens clasic și nimic mai mult. Până și faptul că în rândurile sale sunt deopotrivă „moderați” și „radicali” ține tot de clasica social-democrație europeană de până la fractura produsă de primul război mondial.

      Legat de noul guvern, văd că Tsipras a început destul de hotărât. În finalul articolului celălalt anticipam că grecii vor deschide niște negocieri cu actori care nu sunt pe placul UE, special ca să-și fortifice poziția. Mă gândeam la China. Se pare însă că oamenii lui Tsipras au ales să facă notă discordantă în ceea ce privește atitudinea față de Rusia. În final probabil vor condiționa susținerea de măsuri împotriva Rusiei, sau alte lucruri pe care le va dori UE, de (re)deschiderea negocierilor privind datoria. Și vor servi astfel o lecție de pragmatism politic, pentru că vor obține câștig de cauză. Nu știu dacă vor reuși să obțină – așa cum vor – ștergerea unei părți a datoriei, dar cred că vor reuși să obțină prelungirea ei până la Sf. Așteaptă. Ar fi soluția cea mai elegantă pentru toată lumea. Într-un final cetățenii europeni oricum își vor pierde banii dați grecilor, dar când pierderea va fi contabilizată… nu își va mai aduce nimeni aminte de această tragedie greacă.

      • ostap bender says:

        nu aveti pentru ce, e realitatea vizibila! 🙂 cred totusi ca SYRIZA, ca pozitionare pe esichier, e mult mai la stinga decit omologii din Internationala Socialista. cred mai degraba ca SYRIZA este prototipul partidului consecvent de stinga adaptat momentului istoric actual. ce mai cred ca trebuie spus despre SYRIZA e ca nu este un partid anti-sistem, nu neaga si nu isi propune depasirea prin forta a establishmentului actual. e un partid dedicat interesului national si bunastarii tuturor cetatenilor greci, nascut din exasperare. deci nu e nimic in neregula. depinde doar de ei si de taria lor de caracter sa obtina maximul posibil in relatia cu Troica, iar dupa aceea sa se tina de partea lor de obligatie si sa nu incerce sa triseze. ce directii de actiune, ce atuuri au si cum isi vor juca cartea, deja intram in speculatii si prefer sa ma abtin. o zi buna!

Back to Top ↑