Focus

Published on ianuarie 9th, 2019 | by Lucian Sârbu

0

O crimă împotriva viitorului: renunțarea definitivă la ideea de manual unic

Atunci când fostul ministru al educației anunțase renunțarea la falimentara idee a manualelor „alternative”, care a tâmpit atâtea generații de copii vreme de 20 de ani, am salutat intenția dar am atras atenția că pregătirea manualelor unice se face complet greșit. Invit cititorii să revadă articolul publicat de mine în urmă cu un an („Manualele școlare unice: un eșec anunțat dinainte?”) și să recitească argumentele de acolo.

Între timp birocrații din Ministerul (ne)Educației – care ar trebui demiși și deferiți justiției in corpore pentru distrugerea atâtor generații de copii cu experimentele lor absurde din ultimii 20 de ani – au confirmat din plin ceea ce scrisesem în februarie 2018: prima licitație de manuale fusese un eșec total. Mărețele manuale unice făcute după ureche erau pline de greșeli, prostii și absurdități pentru simplul motiv că fuseseră încredințate spre publicare unei edituri care nu avea capacitatea profesională de a le edita cum trebuie.

Iată ce ar fi trebuit să facă birocrații dacă ar fi vrut cu adevărat să asculte de doleanțele populației și să renunțe la manualele alternative:

  1. Ar fi trebuit să purceadă la recapitalizarea imediată a Editurii Didactice și Pedagogice. Asta însemna în primul rând capitalizarea umană, altfel zis angajarea de personal nou. Un redactor cu experiență care face (și) manuale dintr-o editură oarecare câștigă în jur de 2.500-3.000 de lei, net, lunar. Amatori ar fi fost destui, pentru că nimeni nu ar rata ocazia de a pleca dintr-o editură privată, unde pe lângă manuale mai face alte ț-âșpe mii de cărți, spre un post „de stat”.  Cheltuiala anuala cu un corp de 40-50 de redactori buni, experimentați, nici măcar nu ar fi fost cine știe. Pe la parlament, prin agențiile descentralizate, prin ministere, prin diplomație oricum se găsesc mii, poate zeci de mii de atârnători care încasează salarii triple și cvadruple fără să facă nimic… Acestora ar fi trebuit să li se adauge alți 10-15 ilustratori, secretari de redacție, tehnoredactori etc. și asta era. Puteai porni la drum!
  2. Abia după recapitalizare ar fi trebuit inițiată procedura de achiziție a manualelor iar acestea ar fi trebuit corectate, redactate și pregătite profesionist pentru tipărire de corpul redacțional, nu lăsate la discreția autorilor. Cu tot respectul pentru munca lor, un autor e autor, un redactor e redactor și un ilustrator e ilustrator – nu degeaba muncile lor sunt diferite! Dacă autorii ar fi un soi de Gheorghe Hagi ai scrierii de cărți, atunci pe lumea asta toată lumea ar publica în regim de self-publishing ca pe Amazon…

În loc să facă lucrurile cu cap, acești netrebnici din Ministerul (ne)Educației au făcut lucrurile în așa fel încât astăzi publicul – oricum absent din dezbatere și placid – să înghită pe nemestecate rezultatele a ceea ce pare a fi un adevărat sabotaj. Parcă ni se zice: „Dom’le, noi am vrut, dar atât s-a putut. Uite, ne băgăm coada între picioare și revenim la ce a fost, recunoaștem că am greșit și ne cerem scuze…” Ideea de manual unic și făcut în interesul copilului și al actului educațional riguros și autentic, idee pe care populația o susține, a fost făcută praf. Mai mult ca sigur definitiv, fiindcă nu văd cine ar mai fi nebun să-și asume riscul unui nou experiment după un experiment eșuat și o revenire la un alt experiment.

Numai că, și… aici e aici, noua metodologie publicată de Minister pe site-ul propriu vine în plus cu o altă prostie sfidătoare: prețul nu va mai fi un criteriu de achiziție. Va prima, chipurile, calitatea (cu o pondere de… 90%, adică decisiv)!

Ne aducem aminte că tot actualul ministru al (ne)educației, doamna Andronescu, introdusese în urmă cu vreo 12-13 ani (poate și mai mult) criteriul acesta, extrem de important, al „prețului cel mai mic”, ceea ce făcuse la vremea respectivă să iasă din piața manualelor editurile de prestigiu (Humanitas, Polirom) și să rămână numai șnapanii și fomiștii.

Iată că după o generație de elevi produși de „manualele cu prețul cel mai mic” tot dumneaei vine azi cu o măsură pe dos. Suntem sănătoși la cap?…

Ceea ce se va întâmpla e ușor de ghicit

Ca și în articolele precedente, îmi asum riscul de a previziona consecințele.

În primul rând vor reveni în piața manualelor editurile de prestigiu. Humanitas, Polirom, poate și Paralela 45 sau cine Dumnezeu mai făcea manuale înainte de „prețul cel mai mic” vor reveni ca lupii să ne fericească plozii.

Asta nu e neapărat rău, dar nu vă faceți iluzii, reapariția editurilor de prestigiu nu înseamnă că editurile dubioase care dominaseră până acum piața manualelor și care tipăreau niște vome cu care ne tâmpeau copiii vor ieși din joc. Dimpotrivă! Au și ele atuurile lor, nu în ultimul rând relațiile de putere și încrengătura de interese pe care le-au reprezentat până acum și pe care și le-au cimentat masiv într-o perioadă suficient de lungă. În plus, aceste edituri nici nu mai trebuie să câștige o cârcă de manuale ca să se îmbogățească: de acum încolo, fără constrângerile de preț, e suficient să câștige doar câteva manuale, și poate vor face mai mulți bani ca până în 2017…

Apoi, lipsiți de constrângerile de preț, inspectorii și cu toți mafioții din sistemul școlar pe care eu îi bănuiesc  (cui prodest?…) că au sabotat cu bună știință revenirea la manualul unic și care în vremurile de glorie ale manualelor alternative însăilau manuale (eventual punând ca paravan niște profesorași oarecare și beneficiind ulterior de munca grea a redactorilor din edituri, care le corectau din greu aberațiile, făcându-le scriitura cât de cât acceptabilă) vor prospera de acum încolo cum nici nu visau. Fix ca în perioada imediat următoare contractului inițial cu Banca Mondială, când îți luai casă dacă prindeai pe Dumnezeu de un picior și scriai un manual… Chiar și cei ale căror manuale nu se vor vinde în mai mult de 10-15.000 de exemplare vor face un bănuț frumos!

În fine, ultima consecință și cea mai gravă e că achiziția de manuale va înghiți un buget (din bugetul destinat educației, să fim bine înțeleși, că doar n-o fi să luăm banii de la poliție sau de la Deveselu…) incomparabil mai mare decât cel pe care îl înghițea până în 2017, și care fostului ministru deja i se părea revoltător. Așa agramat, așa „genunche” cum era el, dl. Liviu Pop înțelesese totuși un lucru absolut corect, și anume că nu poți construi veceuri în toate școlile, nu poți dota copiii de pe tot cuprinsul țării cu after-school și autobuze școlare, nu poți asigura condiții decente de exercitare a actului educațional ș.a.m.d. dacă bugetul educației e ca un șvaițer în care, pe măsură ce tai din el, descoperi alte găuri. Acum, nu doar că găurile vor fi mai mari, dar va deveni imposibil de previzionat și cât de mari

Cine mai are vreo speranță de îndreptare a sistemului nostru educațional în condițiile în care el nu va ieși, ci se va adânci în jaf și incertitudine, înseamnă că e beat.

Jos de tot vor fi cei câteva sute de redactori de carte școlară din România care, pe lefurile lor de 2.500-3.000 de lei net, lunar, vor îmbogăți și vor ține în spinare un sistem care va merge ca uns în interesul unei mâini de privilegiați.

Și toate astea pentru că niște netrebnici nu au fost în stare să recapitalizeze o editură care se afla cu arme și bagaje în curtea lor, în mâna lor, sub pălăria lor.

Ne mai mirăm că au vândut la fier vechi o țară întreagă sau că dau miliarde și miliarde de dolari pe fiarele zburătoare ale americanilor?…

Pur și simplu atâta pot, atâta vor, atât îi duce capul.

Tags:


About the Author

Născut în 1975. Studii universitare de filozofie și de marketing. A colaborat de-a lungul timpului la diverse reviste culturale (Literatorul, Calende, Argeș, Observator Cultural etc.) cu proze, recenzii, traduceri, eseuri. Începând cu anul 2007 a scris sub pseudonimul „Manole” cel mai popular blog de imobiliare din România, „Balonul imobiliar”, descifrând bula imobiliară într-o perioadă în care discursul dominant nu comunica altceva decât că „economia duduie”. Autor al unui volum de eseuri intitulat „Adevăr și democrație” apărut în anul 2001 la Editura Paideia.



Comments are closed.

Back to Top ↑