Puncte de vedere Valiza cu bani...

Published on iunie 1st, 2013 | by Alexandru Mamina

0

Sistemul bancar, între cinismul individual şi conflictul social

Potrivit declaraţiei din 28 mai 2013 a lui Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, aşa-numitele clauze abuzive din contractele băncilor cu persoanele fizice nu ar trebui eliminate, iar procesele referitoare la acestea ar fi cazul să se judece la Curtea Supremă şi nu la tribunale, pentru că judecătorii de la instanţele de fond riscă să pronunţe verdicte greşite. Aceasta înseamnă de fapt că judecătorii pot să hotărască în defavoarea băncilor, aşa cum se întâmplă deja spre nemulţumirea lui Radu Graţian Gheţea şi a celorlalţi şefi din sistemul financiar.

O asemenea declaraţie frizează evident cinismul. Cu alte cuvinte, nu e de ajuns că oamenii sunt împovăraţi cu „datoriile suverane” şi cu reţetele de austeritate marca Fondul Monetar Internaţional, dar este imperativ ca băncile să câştige indefinit din dobânzile fluctuante, ca bancherii să încaseze comisioane şi prime anuale, iar justiţia ar face bine să decidă nu după legea scrisă ci după legea celui mai bogat, care, nu-i aşa, e întotdeauna în măsură să ştie mai bine cine are dreptate.

Bineînţeles că nu toţi debitorii individuali sunt victime inocente. Unii s-au îndatorat realmente în mod iresponsabil, nu pentru locuinţă sau eventual maşină, ci pentru excursii în străinătate. Acest lucru nu absolvă însă băncile de introducerea clauzelor spoliatoare, după cum nu absolvă Banca Naţională că a asistat pasiv la campaniile de „creditare cu buletinul”, situaţie care-l plasează astăzi pe guvernatorul Mugur Isărescu în postura lupului moralist. Este inacceptabil ca bancherii să nu-şi asume nici o responsabilitate pentru criza actuală, încercând să treacă tot pasivul la populaţie, cum s-a întâmplat cel mai clar în Statele Unite ale Americii, unde băncile au fost salvate în 2008 cu 200 miliarde dolari din banii contribuabililor, fără să le acorde respectivilor contribuabili debitori vreo perioadă de graţie. Mai mult, cu excepţia lui Bernard Madoff, nici un exponent important din marea finanţă nu a fost măcar judecat, cu atât mai puţin condamnat, pentru fraudele comise.

„Patronii și directorii de bănci acţionează însă în interiorul structurii capitalismului financiar, care implică tocmai exploatarea societăţii de către bănci, de unde şi pretenţia altminteri năucitoare ca justiţia să decidă în conformitate cu ce le convine acestora.”

Tratarea problemei în registrul etic este aşadar îndreptăţită, în măsura în care corespunde unei reacţii general-umane la rapacitate şi lipsa de bun simţ. Totuşi, a rămâne la nivelul atitudinilor personale înseamnă a rata fondul chestiunii, care este sistemul economic în care se originează nedreptatea. Cu siguranţă printre patronii şi directorii de bănci se găsesc oameni civilizaţi şi agreabili, relativ bine intenţionaţi din punct de vedere subiectiv. Ei acţionează însă în interiorul structurii capitalismului financiar, care implică tocmai exploatarea societăţii de către bănci, de unde şi pretenţia altminteri năucitoare ca justiţia să decidă în conformitate cu ce le convine acestora.

Termenul de capital financiar a fost lansat de Rudolf Hilferding în 1910, pentru a desemna sinteza operaţională dintre capitalul industrial şi cel bancar. În această calitate el aparţinea epocii industriale, capitalismului producător în faza expansiunii sale coloniale. Capitalismul financiar de astăzi este altceva: este sistemul în care băncile nu doar deservesc economia, dar şi-o subordonează, în care  pretinsa disciplină fiscală prevalează în raport cu necesităţile relansării producţiei şi în care vechile întreprinderi industriale sunt nu o dată falimentate şi vândute de speculatori.

Băncile în schimb nu falimentează, indiferent cât de prost sau de incorect au fost gestionate. Împotriva regulilor pieţei, altminteri foarte clamate în mediul financiar, ele sunt susţinute fie prin preluarea de către stat – este cazul grupului Northern Rock din Marea Britanie –, fie prin infuzii de bani din împrumuturi publice la Fondul Monetar Internaţional – aşa cum s-a procedat în România. Într-un fel sau altul, bugetele publice sunt grevate în favoarea băncilor private, în cea mai bună tradiţie a capitalizării profiturilor şi a socializării pierderilor.

Într-un atare sistem conflictul social este inerent, întrucât puterea marii finanţe se impune invers proporţional cu interesele categoriilor populare. Acestea suferă pe fondul aplicării „regulii de aur” a deficitului bugetar, care presupune limitarea cheltuielilor publice, precum şi din cauza restrângerii activităţii economice, care determină creşterea şomajului. Altfel spus, băncile promovează austeritatea, în timp ce categoriile populare preferă dezvoltarea prin stimularea consumului.

În mass media, îndeosebi în România, se insistă asupra aspectelor scandaloase cu titlu individual, de la salariile exorbitante până la traficul de influenţă şi practicile ilicite ale unora sau altora, dar fără a le explica în cadrul lor structural. O astfel de abordare este adesea recuzată principial ca nostalgie comunistă, ori din ignoranţă, ori din calcul, pentru ca nu cumva oamenii să înceapă să se întrebe dacă trăiesc într-adevăr în cea mai bună societate posibilă. În definitiv, marele succes cultural-politic al capitalismului financiar este delegitimarea activismului popular, cu toată recunoaşterea nonşalantă de către Warren Buffet a războiului dintre clase, în „New York Times”, la 26 noiembrie 2006.

Prin urmare critica de stânga ar trebui să pună accentul pe conflictul social, nu pe cinismul individual, care poate să şi lipsească. Miza este recâştigarea conştiinţei publice pentru ideea democraţiei economice, opozabilă esenţialmente capitalismului financiar. A discuta numai despre exponenţii sistemului şi nu despre sistem ca atare, echivalează până la urmă cu a-l scoate din cauză.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , ,


About the Author

Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.



Comments are closed.

Back to Top ↑