Suficienţa şi aroganţa
Ne-am obişnuit de mult cu suficienţa şi aroganţa scriitorului român. (Sesizate, de altfel, şi de alţii: cu câţiva ani în urmă, un oaspete al reuniunilor literare autohtone, întrebat ce anume l-a impresionat în România, a răspuns: ‚suficienţa colegilor români’).
Dar uneori mostrele care ni se oferă sunt (nu doar exemplare, ci şi) delicioase, aşa că nu poţi să te abţii de la comentarea lor. Iată, bunăoară, un mic episod nemuritor datorat Anei Blandiana:
ˮHabar n-am cum mi-au fost primite cărţile în ţări ca Albania, China sau Coreea de Sud, dar cred că Franţa este singura ţară în care n-am avut succes. Cauzele pot fi numeroase, de la faptul că mi-au apărut volumele (patru, toate de poezie) în edituri mici, până la traducerile care în franceză pierd prin claritatea extremă a limbii ceva din misterul pe care umbrele slave îl conferă latinităţii româneşti“ (interviu, România literară, nr. 43/2010, 12 noiembrie 2010, p.13).
Pasajul ar trebui să intre în manuale – ilustrare exemplară a diferenţei dintre suficienţă şi aroganţă.
Iată suficienţa: poeta nu ştie cum i-au fost primite cărţile în Albania, China sau Coreea, dar, evident, nu crede că ele n-au avut succes (de vreme ce Franţa e singura ţară în care crede asta!) Aşteptarea ei spontană este că trebuie să fi avut succes şi acolo unde n-are habar ce s-a întâmplat. Într-adevăr, ce colţ pierdut de lume trebuie să fie undeva pentru ca Ana noastră să nu aibe succes?
Şi acum, iată aroganţa: dacă totuşi s-a produs accidentul ca te miri unde cărţile poetei să nu aibă succes, acolo a fost o împletire de numeroase accidente triste, din care însă nu lipseşte… infirmitatea limbii franceze! Claritatea, blestemata de claritate (maudite clarté!) – lipsa de ‚umbre slave’- a fost cauza cea mai profundă pentru care franceza a eşuat să redea decent poezia Anei Blandiana.
Dar să fim optimişti. N-o rămâne nici franceza încremenită de-a pururi în claritatea ei mutilantă. S-or găsi şi pentru ea vreodată niscai ‚umbre’ care s-o îmbogăţească. Şi atunci, să te ţii: ce renaştere răsunătoare va avea poezia Anei Blandiana în spaţiile francofone!
Related Posts
Bântuiți de fiorul sacru al auto-zeificării… →
După 25 de ani: despre experienţa libertăţii şi decenţă →
Caricatura lui Mihail Roller →
Ceva , ceva, o fi adevarat. Poezia noastra suna aiurea tradusa in limbile noastre surori. Nichita Stanescu suna extraordinar de frumos in sirbeste iar Eminescu in nemțește. de exemplu
„Von dem vielen hundert schieffen.” suna ca in românește iar
Dolazi vremia da umiru koni (vine o vreme cind mor caii) suna chiar mai bine pe sirbeste.