Scoaterea scriiturii din context
„Vedetele heideggerismului, precum Slavoj Žižek sau Gianni Vattimo, au devenit comentatorii oficiali ai revoluțiilor arabe, pe ai căror participanți îi pun în gardă împotriva democrațiilor occidentale. […] Radicalismul universitar rămâne heideggerian: Žižek afirmă de multă vreme că «Hitler n-a mers suficient de departe». In 2005, Vattimo aproba ideea lui Ahmadinejad de a «șterge Israelul de pe hartă».” – interviul cu François Rastier în Charlie Hebdo, cu ocazia apariției cărții sale Naufrage d’un prophète, Heidegger aujourd’hui.”
Este o răstălmăcire răutăcioasă a scriiturii filosofului sloven.
Partea mai tristă e că respectivul nu a priceput ce spune Žižek (sau nu a citit).
Žižek spune că Hitler nu a fost destul de violent (dar a fost violent!) în sensul uzului forței în a schimba o ordine. În schimb, Gandhi a fost [mai] violent pentru că a reușit să întrerupă colonialismul britanic și a dat peste cap o întreagă ordine, după evenimentul Gandhi prăbușindu-se colonialismul. Deci este o comparație!
Afirmația asta a lui Žižek se apropie de comparația consumerism-fascism făcută de Pasolini. Regizorul spune că Mussolini este mai puțin fascist, fascismul nu a reușit să modifice omul în interior, deci profund, consumerismul reușește să uniformizeze mai brutal decât visul umed al fasciștilor.
Deseori Žižek, când discută violența, are interpretări mai ciudate (psihanaliza nu e pentru amatori), pentru el cel mai violent act este cel de a nu face nimic. Este violent să nu te revolți la o nedreptate (duce la posibilizarea unei violențe mai mari), și este violent refuzul și pentru ordinea capitalistă, în care zeul Producție nu poate accepta „greva”/refuzul.
Nici societatea spectacolului nu poate accepta neparticiparea, în partajul nebuniei intră tot timpul cel „neintegrat”, cel care refuză. Refuzul de a fi în ordine este un act violent/„nebunesc”.
În mod normal: violență + violență = perpetuarea violenței (logic ar fi: mai multă violență). Pentru Žižek, abandonul este adevăratul act violent, deoarece refuză repetarea/perpetuarea violenței.
Datorită faptului că scriitura žižekiană este obiectul nostru, să încheiem cu un banc, în buna tradiție psihanalitică (Lacan, Žižek) de a explica prin exemple:
Masochistul merge la un sadic și spune:
– Chinuie-mă!
– Nu!
(Tocmai refuzul este actul violent!)
Sursele:
https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/12/24/filozofia-in-putoare-charlie-hebdo-si-heidegger/
https://newrepublic.com/article/76531/slavoj-zizek-philosophy-gandhi
Related Posts
Despre compasiune ca o cenzură a gândirii politice →
A gândi gândirea. Un scurt eseu despre “pacea eternă” ca “violență eternă” →
Baudrillard și obezitatea terorii →
Comentarii recente