Requiem
Orice sărbătoare naţională are funcţia unui ritual memorial, sau altfel spus este o ceremonie prin care statul sau regimul reactualizează în conştiinţa şi sensibilitatea oamenilor evenimentul său fondator. Scopul este ca aceştia să retrăiască momentul originar, să se regăsească laolaltă în cadrul alcătuirii politice respective, sărbătoarea echivalând astfel cu o reafirmare a identităţii colective şi a consensului social în jurul instituţiilor. 10 mai, de pildă, marca periodic proclamarea monarhiei constituţionale în 1866; 23 august evoca intrarea în 1944 a Partidului Comunist în prim-planul vieţii politice româneşti. În ambele cazuri deţinătorii puterii, fie că era vorba despre elita proprietarilor sau despre birocraţia partidului-stat sub conducerea secretarului său general, se relegitimau simbolic în raport cu ansamblul corpului civic, mobilizat spectacular şi afectiv de partea regimului.
După 1989 a fost stabilită ca zi naţională data de 1 decembrie, cu trimitere la Unirea din 1918. Accentul nu mai cădea acum atât de mult pe regimul intern, sau doar în măsura în care se presupunea caracterul democratic al României interbelice, cât pe un anumit tip de statalitate, mai exact pe ideea unităţii şi a suveranităţii statului-naţiune, implicit democratic în virtutea faptului că cetăţenii săi se bucurau de drepturi egale. În euforia revoluţionară se refăcea imaginar şi pe undeva programatic legătura cu România Mare, percepută, nu fără temei, ca model de succes politic şi economic. Deşi nu a fost niciodată o mare putere aceasta a contat totuşi la vremea respectivă pe plan regional, atât la nivel central-european (Mica Înţelegere), cât şi în Balcani. Chiar dacă ritmul ei de dezvoltare a rămas mai redus decât al altor ţări, chiar dacă disparităţile sociale erau încă accentuate, a cunoscut o perioadă de creştere economică iar nivelul de trai al majorităţii populaţiei s-a ameliorat faţă de situaţia dinaintea primului război mondial. Tot în sensul principiului suveranităţii este de semnalat şi politica economică liberală „prin noi înşine”, destinată să asigure preponderenţa capitalului autohton cu precădere în privinţa accesului la resursele subsolului. O politică burgheză s-ar putea spune, totuşi nu mai puţin naţională, de natură să asigure, dacă nu bunăstarea generală, cel puţin o anumită autonomie economico-financiară şi capacitatea statului de a rezista mai bine la ingerinţele externe. Aspectele negative din trecut se estompau oricum în comparaţie cu experienţa exasperantă a comunismului terminal.
Reconectarea la modelul interbelic traducea orizontul de aşteptare al oamenilor la începutul anilor 1990, în contextul unei culturi politice care asocia funcţional democraţia cu suveranitatea şi civismul cu patriotismul, de unde şi reacţia hotărâtă împotriva revendicărilor cu iz separatist ale minorităţii maghiare sau ostilitatea faţă de ideea „vânzării ţării”, adică a întreprinderilor şi a zăcămintelor, către firmele străine. Între timp însă, proiectul democraţiei suveraniste s-a golit de conţinut, a căzut în desuetudine. Nu numai faptic, în sensul că România s-a transformat într-un fel de semicolonie fără industrie proprie, fără armată, cu majoritatea resurselor înstrăinate şi incababilă de o politică externă independentă, dar nici din punctul de vedere al aspiraţiilor oamenii nu par să-l mai valorizeze. Sunt fie prea dezamăgiţi şi copleşiţi de grijile zilnice, fie prea superficiali şi preocupaţi de petrecerile din cluburi ca să-i mai preocupe libertatea (alta decât libertatea afacerilor sau aceea de a pleca în străinătate la muncă), implicarea civică ori ideea statului naţional (ea însăşi vetustă în viziunea semidocţilor de extracţie postmodernă şi a propagandiştilor trecuţi prin şcoala internaţionalismului atlantist adesea stipendiat cu burse).
În mod corespunzător şi sărbătoarea naţională a devenit o formă fără fond, un ritual lipsit de substanţă. Se afişează bucuria, patriotismul, se celebrează marele moment de la 1 decembrie 1918, însă legătura afectivă cu trecutul s-a rupt. Ce le mai spune oamenilor Marea Unire, în ce fel îi mai angajează sau motivează istoria în existenţa lor prezentă? De fapt, câţi mai ştiu cu adevărat ce s-a întâmplat atunci? Întrebaţi-i pe liderii care ţin discursuri găunoase câţi delegaţi au participat la adunarea de la Alba Iulia, cine a fost Vasile Goldiş sau ce înseamnă Consiliu Dirigent?! Generaţia noastră învăţa aceste lucruri cel mai târziu în clasa a noua şi se definea în funcţie de ele, astăzi sunt mai curând ignorate ori tratate cu dispreţ, ca nişte vechituri inutile din lada de zestre a bunicii. Majoritatea se bucură de sărbătoarea naţională din perspectiva zilei libere sau a mesei gratuite oferită de unii primari, în timp ce pentru şeful statului 1 decembrie a ajuns prilej de manevre electorale meschine, din moment ce decide să nu-i invite la ceremoniile oficiale pe adversarii politici aflaţi în campanie pentru alegerile parlamentare. Argumentul că respectivii ar avea probleme de ordin penal este vicios, câtă vreme nesocoteşte principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Cu cât s-a erodat sentimentul identităţii naţionale, cu atâta s-a degradat şi sărbătoarea ce ar fi trebuit să celebreze identitatea respectivă. Spiritul naţional şi democratic din 1989 s-a sfârşit. Inclusiv modelul interbelic s-a estompat în conştiinţa colectivă, poate cu excepţia persoanelor mai în vârstă sau a celor care gustă literatura din acea epocă. Le-au luat locul hedonismul superficial şi modele hipsteriste, în aşa fel încât pentru o parte a populaţiei ar fi probabil mai adecvată ca sărbătoare naţională ziua de Halloween. Riscul este ca, în absenţa unor valori şi comportamente politice integrative la nivelul corpului civic, statul însuşi să devină o formă fără fond, existenţa sa depinzând eminamente de sprijinul din afară. Este direcţia în care involuează deja România.
About the Author
Alexandru Mamina Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015, Familii politice și familii culturale, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017, Războiul revoluționar (de la ridicarea în masă la gherila), București, Ed. Militară 2019, Morfologia protestului cultural. Romantism, avangardă, folk-rock, București, Ed. Academiei 2019. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.
Related Posts
Agamben – de la intelectualul adulat de Stânga la Homo Sacer →
Colacul de salvare →
Abonament de imunizare: la un pas de distopie? →
Alexandru Mamina, textul dvs e perfect de justețe, chiar explică această deriva tipic postmodernă unde Statul este minimal represiv și societatea e gândită și trăită ca o aglomerație de indivizi împărțită aici intre tare săraci și câțiva tare bogați, intre muncitori local și cei care au plecat ca sclavi să culeagă capciuni sau să șteargă curul bătrânilor din Vest. Intre politicieni ca Blaga cap de porc îngrășat și sexy Alina Ghiurgiu, intre Dragnea și Nicușor-Porcușor cu Clotilde papa bani de la Berchtel totul e forma fără fond în afară de a smulge de la Stat câți de mulți bani. Cu astfel de material uman nu se face o țară…