Klaus Nero Iohannis, imperator
Data de 23 ianuarie 2017 va rămâne, probabil, ca una dintre zilele negre de referință în istoria nebuniilor care au măcinat România după 1990. Președintele în funcție, dl. Klaus Iohannis, aflat în conflict cvasi-deschis cu guvernul ales, condus formal de dl. Sorin Grindeanu și din umbră de dl. Liviu Dragnea, tocmai a anunțat un referendum de-a dreptul ubuesc: pe tema grațierii și a modificării Codului Penal!
Să ne explicăm. Există întrebări al căror răspuns numai în dictaturi sau în regimurile care tind spre dictatură sunt lăsate la discreția poporului. Nu vreau, doamne ferește, să susțin că poporul e prost și că nu are dreptul să se pronunțe. Dimpotrivă, într-o democrație este obligatoriu ca poporul să decidă în cât mai multe chestiuni fie direct, fie prin reprezentanții săi direcți și avizați. Dar poporul poate greși, de cele mai multe ori dintr-un motiv banal: pentru că nu e informat suficient, și de aceea în chestiuni de o anumită factură care ascund un risc, fie și minimal, de distrugere a democrației sau a ordinii de drept, pur și simplu nu e indicat să-i cerem poporului părerea, pentru că riscăm să primim un răspuns autodestructiv. De pildă, nu e indicat să întrebăm poporul printr-un referendum dacă am dori ca dl. Klaus Iohannis să devină președinte pe viață deoarece poporul, din cine știe ce motive, ar putea răspunde „da” și atunci ne vom trezi cu un dictator pe cap, ca în Coreea de Nord. La fel de bine nu putem să întrebăm poporul dacă trebuie reintrodusă în Codul Penal pedeapsa prin tragere în țeapă, dacă vrea ca un partid de care nu ne place să fie interzis, sau dacă vrea să declarăm război vreunei țări, de pildă Rusiei, pentru că s-ar putea, iarăși, ca poporul să zică „da”. În cazul unor asemenea întrebări există un risc, fie și mic, de numai 0,1%, de producere a unei catastrofe. Oricât de mic ar fi riscul de dezintegrare a democrației sau a ordinii de drept, nici un om politic normal la cap nu și-l va asuma, decât dacă nu cumva e vreunul din specia lui Hitler sau a lui Mussolini, al căror scop de fapt era tocmai obținerea răspunsului sau consecințelor autodestructive.
Dar dl. Klaus Iohannis nu pare să se împiedice de asemenea considerente. Legat de problema grațierii și a amnistiei dumnealui ne-a anunțat azi, nici mai mult nici mai puțin, decât că a devenit o temă de interes național și că va „supune această temă dezbaterii publice și votului popular. Voi începe demersurile pentru a organiza un referendum prin care românii vor putea să se exprime dacă sunt de acord cu aceste demersuri sau nu, fiindcă atunci când au votat aceste teme nu s-au găsit în programul de guvernare al PSD.”
Altfel zis, dânsul convoacă un referendum. Sigur, președintele are dreptul, conform articolului 90 din Constituție, să facă treaba asta, adică să convoace referendumuri pe teme care i se par de interes național. În România avem deja un precedent: referendumul convocat de Traian Băsescu în 2009, legat de reducerea numărului de parlamentari la 300. Să remarcăm în treacăt că oricât de autoritar a fost Băsescu la vremea sa, tema acelui referendum nu punea în discuție parlamentarismul românesc, ci doar propunea reorganizarea sa pe alte baze neprezentând, așadar, nici un risc pentru democrație sau pentru ordinea de drept.
Un referendum pe tema grațierii ar fi însă cu totul altceva: un act de maximă iresponsabilitate. Din principiu, grațierile nu se anunță cu prea mult timp înainte să aibă loc, întrucât e ca și cum i-am anunța pe infractori că pot comite infracțiunile dorite, le-am da timp să comită infracțiunile, apoi ar veni grațierea anunțată și la final, firește, infractorii ar fi grațiați, că doar li s-a promis că vor fi grațiați! Cu atât mai mult e o prostie monumentală să îi anunți pe viitorii infractori că va avea loc un scrutin care ar putea fi favorabil gândurilor lor antisociale, pentru că nu vei face decât să-i încurajezi pe calea antisocială. Și cu atât mai mult aceasta e o prostie și mai uriașă cu cât ultimele cifre de aprobare ale președintelui nu sunt deloc senzaționale, ele învârtindu-se pe la 20%, asta în timp ce adversarii săi politici, în speță PSD+ALDE, au câștigat la pas alegerile, cu un masiv sprijin popular! Cum în România, o știm deja, referendumurile sunt de fapt chestiuni de aprobare / dezaprobare a președintelui, nu putem fi decât îngroziți la gândul că și un asemenea referendum, mai mult ca sigur, se va transforma într-unul „pro-” sau „contra” Klaus Iohannis. Și atunci, ce se va întâmpla dacă primele sondaje vor releva un răspuns anti-Iohannis, adică pro-grațiere? România înseamnă mult mai mult decât cei câteva zeci de mii de cetățeni care au protestat în câteva mari orașe și în București în seara zilei de 22 ianuarie. Își vor asuma dl. președinte și cu cercul său de sfătuitori eventualele distrugeri materiale provocate de infractorii care își vor comite fără griji infracțiunile, știind / crezând / sperând că vor fi grațiați? Tare sunt curios ce părere vor avea „tinerii frumoși și liberi”, care sunt astăzi trup și suflet alături de președintele lor, după ce se vor fura primele mașini, se vor sparge primele locuințe și nu în ultimul rând după ce vor fi violate primele corporatiste care se vor întoarce obosite de la muncă seara târziu. Plus că aștept cu interes să văd câți vor mai avea curaj să protesteze zgomotos până noaptea târziu, și câți vor lăsa baltă „activismul”, pe principiul „fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă”, și vor intra cuminți în case, la plăpumioară, încă de la 6 seara, ca în perioada în care miliția ceaușistă îl căuta disperată pe Rîmaru…
Președintele ar avea nenumărate căi pașnice prin care să se opună guvernării PSD-ALDE. Cea mai simplă soluție ar fi să aștepte în liniște, cu răbdare, momentul în care vor începe să scadă în sondaje după ce alegătorii lor vor realiza că au fost trași pe sfoară. Prin convocarea unui referendum pe tema grațierii președintele alege însă o cale conflictuală dintre cele mai dificile, deoarece avem de-a face cu genul de referendum riscant de care vorbeam la început, care poate conține chiar și 0,1% șanse de a provoca o catastrofă, aruncând în aer ordinea de drept. Dacă dl. președinte a cântărit sau nu riscurile, nu știm. Dacă nu le-a cântărit, e grav: înseamnă că avem la Cotroceni un individ iresponsabil, imatur, cu intelectul slab mobilat, înconjurat de niște sfătuitori la fel de incapabili ca și el (deși nu exclud o altă ipoteză, și anume aceea că ei, sfătuitorii, nu sunt proști, ci ticăloși). În schimb, dacă le-a cântărit, și a decis ca de dragul luptei politice să-și asume pe spinarea întregii țări riscul unui dezastru, atunci ceea ce face dl. Iohannis nu e nimic altceva decât un soi de preludiu la incendierea Romei. Sigur, focul încă nu e aprins, dar atitudinea piromană a președintelui e mai mult decât vizibilă de vreme ce într-o mână agită chibritul și în cealaltă sticla cu benzină. Cineva să-l oprească, urgent!
LE. Peste noapte, probabil tras de mânecă de specialiștii în drept constituțional care i-au atras atenția că un astfel de referendum nu poate fi organizat deoarece intră în contradicție cu articolul 74 din Constituție care interzice poporului să se pronunțe prin inițiativă legislativă, implicit referendum, asupra unor probleme precum grațierile (dovadă că legiuitorul a dat dovadă de spiritul de prevedere necesar pentru a preîntâmpina catastrofele!), dl. președinte a transmis azi-dimineață parlamentului o propunere de referendum pe tema „continuării luptei anticorupție”. Tema e la fel de nefericit re-formulată deoarece riști ca poporul să răspundă că nu mai vrea luptă anti-corupție. Ceea ce ne dovedește că dl. președinte pare a fi intrat definitiv într-o fundătură din care nu mai știe cum să iasă.
About the Author
Lucian Sârbu Născut în 1975. Studii universitare de filozofie și de economie (specializare: marketing). A colaborat de-a lungul timpului la diverse reviste culturale (Literatorul, Calende, Argeș, Observator Cultural etc.) cu proze, recenzii, traduceri, eseuri. Începând cu anul 2007 a scris sub pseudonimul „Manole” cel mai popular blog de imobiliare din România, „Balonul imobiliar”, descifrând bula imobiliară într-o perioadă în care discursul dominant nu comunica altceva decât că „economia duduie”. Autor al unui volum de eseuri intitulat „Adevăr și democrație” apărut în anul 2001 la Editura Paideia. În prezent deține propria agenție de marketing și nu este implicat politic.
Related Posts
Perdantul și revenantul →
Ipocrizie românească →
16 noiembrie: o victorie a diasporei… interne? →
Pingback: „Throw Them All Out” / Să plece toți! - Argumente și fapte