Published on iunie 11th, 2021 | by Alexandru Mamina
0Doi fotbaliști – o lecție de onoare
Am aflat că înaintea ultimei partide amicale dintre Anglia și România, doi fotbaliști români – Ionuț Nedelcearu și Nicolae Stanciu – au refuzat să îngenuncheze așa cum li s-a cerut, în semn de solidaritate cu mișcarea Black Lives Matters. În esență, au procedat așa din două motive. În primul rând pentru că, fără să fie rasiști, nu au vrut să îngenuncheze la ordin. În al doilea rând pentru că gestul în sine li s-a părut ipocrit. Nici că se putea lecție mai bună de onoare și, până la urmă, de bun simț aplicată tuturor conformiștilor, ziariști sau intelectuali cu pretenții, care se aferează contra discriminării, de la cei autoproclamați conservatori (a se vedea exemplul domnului profesor universitar doctor Ioan Stanomir, ce e drept, cam nevolnic în elaborările sale istorico-teoretice), până la așa-zișii progresiști, obstinați în ideea afirmării egalității de gen și, mai nou, „transgen”.
Mai întâi, de ce să ți se impună să îngenunchezi? Nu este obligatoriu să îngenunchezi nici la biserică, în fața lui Dumnezeu, de ce să fie în numele unei cauze politice, indiferent care?! Antirasismul are valoare numai dacă este asumat interior, dacă devine o a doua natură, o atitudine firească ce nu are nevoie să se afișeze ostentativ în public. Oriunde există ostentație, există și o „umbră” (în sensul psihologic al termenului) compensată prin ostentația respectivă. Sunt, desigur, momente în care trebuie să te manifești, cum s-a întâmplat în Statele Unite ale Americii în anii 1960, când albii mărșăluiau alături de negri în favoarea drepturilor civile ale acestora din urmă. Chiar se și cânta: „Negri și albi împreună”… (Tocmai de aceea am folosit cuvântul „negri” și nu afro-americani, apelativ care nu apăruse încă). Numai că albii aceia mărșăluiau, riscând să fie bătuți de poliție, din convingere, fiindcă se simțeau datori să militeze pentru o cauză justă, nu pentru că li se comanda, nu pentru că se temeau de compromitere sau de sancțiuni, așa cum se întâmplă astăzi. De altminteri, antirasismul acesta afișat pe care-l promovează „corectitudinea politică”, și care nu este în fond decât un antirasism mediatic și de circumstanță, tinde să fie contraproductiv, deoarece, dincolo de gesturile ostentative impuse, sau chiar din cauza lor, pot să se acumuleze de fapt resentimente. Ne întrebăm, în context, câți dintre jurnaliștii de la conferința de presă de după meciul Anglia – România nu au fost de acord în sinea lor cu decizia foltbaliștilor români de a nu îngenunchea, dar fără să îndrăznească să o recunoască?
Totodată, a îngenunchea pur și simplu, deplângând sub această formă soarta oamenilor din categoriile defavorizate sau discriminate, pare într-adevăr un gest ipocrit și gol de substanță, mai ales dacă ești un sportiv sau o vedetă din lumea spectacolului care câștigă enorm. A combate rasismul nu înseamnă a te arunca în genunchi sau a vărsa lacrimi convenabil, adică în prezența camerelor de filmat, la căpătâiul unui sicriu. Cu atât mai puțin nu înseamnă să susții proiectul abominabil vizând eliminarea din manualele școlare, eventual și din biblioteci, a scriitorilor considerați rasiști. A combate rasismul înseamnă, într-adevăr, să te opui violenței polițienești, însă acest aspect nu epuizează problema. Fundamental, a combate rasismul înseamnă a reduce inegalitatea economică din societate, a te preocupa de nivelul educației, de inserția și reinserția socio-profesională a persoanelor aparținând minorităților rasiale, în așa fel încât să dispară, sau măcar să se reducă semnificativ, sursele tensiunilor din care se alimentează rasismul, altfel spus adversitatea și intoleranța. Sistemul actual, însă, întrucât limitarea decalajelor i-ar dăuna structural, preferă să supraliciteze conformismul și cenzura „corectitudinii politice”.
La nivelul bunului simț, Ionuț Nedelcearu și Nicolae Stanciu au perceput sensul constrângător și falsitatea gestului de a îngenunchea pe stadion. Mai mult, au avut curajul să procedeze în acord cu ceea ce gândeau, expunându-se oprobriului pe rețelele de socializare. Credem totuși că, indiferent de ceea ce s-a scris ori se va mai scrie negativ despre ei, sunt mulți și aceia care le-ar adresa cuvintele celebre în fotbalul englez și european: You’ll never walk alone.
Comentarii recente