Puncte de vedere

Published on septembrie 29th, 2013 | by Emilian Mihailov

9

Legislația imorală a eutanasiei câinilor fără stăpân

Legea care permite eutanasierea în masă a câinilor fără stăpân tocmai a fost consimțită. Deși anterior o lege asemănătoare a fost respinsă ca fiind neconstituțională, acum un act normativ care permite eutanasia după o perioadă de 14 zile a fost declarat constituțional. Și astfel ne-am pricopsit cu o lege care oferă posibilitatea de a ucide nediscriminat câinii fără stăpân. Dacă cele 14 zile ar putea fi considerate o bulă de aer, timp în care s-ar putea salva vieți prin adopție, e important să recunoaștem că în general psihologia umană nu este generoasă cu tendințe de caritate pentru adopții sau donații și în particular românii nu au o tradiție în acest sens. Așa că putem fi destul de resemnați. Aici persoanele excepționale vor face o diferență.

Moralitate și civilizație

Dar de ce am considera o asemenea lege drept imorală? De ce atâta revoltă morală atunci când unele dintre cele mai civilizate țări din lume practică eutanasierea câinilor fără stăpân? Nu cumva suntem niște moraliști exagerați, nu cumva suntem ”iubitori de animale”, expresia desemnând desigur lipsa capacității de judecare și dependența de reacții emoționale?[1] Asemenea sugestii nu pot fi susținute rațional. În primul rând, destule țări civilizate, cum sunt Italia, Cehia, Grecia, au adoptat legislații care interzic eutanasia câinilor. Așadar, criteriul civilizației nu ne poate ajuta să decidem.[2] Este arbitrar să indicăm spre unele și nu spre altele. De ce nu am alege să arătăm spre acele țări civilizate în care eutanasia este interzisă? În al doilea rând, nu trebuie să confundăm moralitatea cu civilizația, deși cele două se sprijină reciproc. Nu tot ceea ce face o națiune dezvoltată și cu o democrație consolidată este și moralmente corect. Pedeapsa cu moartea încă practicată în SUA sau intervenția în Irak au fost criticate intens pe temeiuri morale. Nu tot ceea ce face SUA trebuie sau este permis să facă și Europa. Sau nu tot ceea ce face Anglia trebuie și este permis să facă Italia. Americanii permit comercializarea organismelor modificate genetic, europenii o interzic. Asemenea concluzii trebuie să fie sprijinite de standarde și idealuri morale, nu de simpla descriere a ceea ce facem. Din ceea ce facem nu decurge ceea ce trebuie să facem.  Mai bine vedem ce zic argumentele și faptele, nu ce face SUA.

Cum decidem?

Cum decidem, însă, dacă eutanasiem în masă sau nu câinii fără stăpân? Pentru a permite eutanasia este nevoie de o justificare morală a unui drept. De exemplu, dreptul la eutanasie asistată în cazul oamenilor este justificat de temeiul moral că moartea este preferabilă unei vieți care nu merită să fie trăită. Asumpția este că viață merită trăită atâta timp cât are o anumită calitate, iar dacă această calitate lipsește atunci nu mai avem pentru ce trăi. Un bolnav în stare terminală, care trăiește dureri insurportabile din cauza cărora nu se mai bucura de ceea ce îi poate oferi viața, preferă să moară. În astfel de cazuri pare justificată decizia de a ne lua viața. Sau atunci când ucidem în legitimă apărare, justificarea pe care o dăm este că individul respectiv a reprezentat un pericol iminent pentru siguranța propriei vieți. În ambele situații am asumat ceva moralmente indezirabil care justifică uciderea: o viață plină de suferință nu merită trăită și un pericol iminent amenință siguranța propriei vieți.

Specie vs individ

Pare astfel ușor să justificăm dreptul de a eutanasia câinii fără stăpân dacă invocăm faptul că ar reprezenta un pericol. Există, însă, o diferență care schimbă termenii discuției. Mai sus am vorbit despre drepturi care vizează indivizi, aici este vorba despre un drept care permite acțiuni asupra unei colectivități. Deci noi trebuie să justificăm nu dreptul de a eutanasia unii câini care reprezintă un pericol iminent, ci dreptul de eutanasia o colectivitate. Pentru a face asta este necesar să indicăm un aspect moralmente indezirabil despre câini ca specie, nu ca indivizi cu propriile obiceiuri și tendințe. În cazul unui câine de luptă care nu mai poate fi reeducat este justificat să aplicăm soluția eutanasiei deoarece poate fi un pericol fatal.  În schimb, noi trebuie să arătăm ceva negativ despre natura sau tendința unei colectivități pentru întreprinde acțiuni asupra ei. De exemplu, în Australia au fost exterminați în masă iepurii deoarece reprezintă o specie care prin natura sa are tendința de distruge culturile de porumb și grâu. Pierderile de milioane de dolari în agricultură au fost cauzate de tendințe colective ale unei specii, nu ale unor membri particulari din acea specie.

Pictură rupestră: vânător și câinele său

Pe acest model trebuie să justificăm și exterminarea în masă a câinilor fără stăpân. Deci este necesar să arătăm că specia în cauză are tendințe indezirabile moral care reprezintă un pericol iminent asupra securității noastre. Trebuie să arătăm că agresivitatea față de oameni este o caracteristică a speciei și nu a câinilor individuali sau generată de condițiile precare în care trăiesc aceștia. În acest sens, va fi nevoie să asumăm o tendință pronunțată de agresivitate în cazul câinilor ca specie. Ori o asemenea asumpție factuală este falsă. Câinii în istoria naturală a lumii au reprezentat o specie care a putut fi domesticită tocmai în virtutea unor trăsături de relaționare avantajoase pentru supraviețuirea omului ca specie. Prin docilitate, atașament, capacități de apărare și luptă, companie, câinii au reprezentat o specie potrivită pentru interacțiunea cu oamenii. Au făcut un mariaj fericit. Ba chiar se susține că domesticirea câinilor și beneficiile subsecvente au reprezentat un factor cheie în stabilirea supremației oamenilor față de neanderthali și colonizarea Europei.[3] Alte specii, cum sunt zebrele, care au tendințe pronunțate de a fi agresive, în special de a mușca și de a nu mai da drumul, nu au putut fi domesticite de către om tocmai din cauza acestei tendințe. Îngrijitorii din grădinele zoologice sunt vătămați mai mult de zebre decât de tigri. La fel, urșii grizzly au tendința de a ucide oamenii, motiv pentru care nici un exemplar adult nu a fost îmblânzit[4]. Desigur câinii și ca specie pot fi agresivi, dar numai în măsura în care intervin fapte de istorie naturală și biologice cum sunt teritoriul, împerecherea și stresul (factori ce determină și în cazul oamenilor comportamente agresive).

Într-un fel omul care ne-a precedat și a contribuit la ceea ce suntem azi nu a reușit singur, ci a avut nevoie de ajutorul animalelor pe care le-a domesticit. Așadar, tot ceea ce am putea justifica moral este eutanasia acelor câini (chiar și cu stăpân) care reprezintă un pericol insurmontabil asupra siguranței noastre. După cum am văzut, o justificare a dreptului de a eutanasia în masă nu este posibilă câtă vreme nu există o tendință pronunțată de agresivitate a câinilor ca specie împotriva omului.

Tags: agresivitate, calitatea vieţii, civilizaţie, colectivitate, corectitudine morală, democraţie, eutanasie, eutanasie câini, exterminare, inegalitate socială, justificare morală, legi imorale, pericol iminent, pericol public, securitatea populaţiei

About the Author

Emilian Mihailov Etician, Centrul de cercetare în etică aplicată, Universitatea din București (www.ccea.ro); Doctor în filosofie, Universitatea din București, cu o teză despre teoria etică a lui Kant; Membru al Societății Române de Filosofie analitică (http://www.srfa.ro/mihailov-emilian). Domenii de interes: filosofia morală a lui Kant, filosofie morală contemporană, epistemologie morală, meta-etică, etică aplicată, filosofia lui Wittgenstein, evoluția moralității.

Related Posts

Nu-i așa că și tu credeai că pragul electoral e (numai) 5%? →

Umanismul înşelător şi falsificarea democraţiei →

Despre libertatea presei pe înţelesul inepţilor →

Nici interesele refugiaților, nici interesele germanilor… →