Eseu

Published on martie 9th, 2019 | by Alexandru Polgár

2

Situația

I.

Care anume? Cea mondială, cea globală. Nu „treaba” unei ţări, nu „focul de paie” al unui canal de ştiri, ci treaba permanentă a tuturor țărilor.

Mă pregătesc să ascult un proverb (destul de idiot, de altfel, ca toate proverbele, căci pe lîngă faptul că e sexist, mai e şi nesimţit – gerontofob! –, chit că utilizabil aici pentru ce vreau să desţelenesc). Proverbul zice aşa: „ţara arde şi baba se piaptănă”.

Întreb: şi noi, presupusele nebabe, noi ce facem cînd ceea ce arde nu e doar ţara, ci toată lumea cea mare şi lată?

Cine nu vede că tensiunile cresc pe zi ce trece? Cine nu vede demonii războiului, ai poluării şi ai sărăciei desfăşurîndu-se, cu milioanele lor de morţi şi cu imensitatea armelor de care dispun împotriva celei mai nenorocite dintre rase?

Cine nu vede că politicienii noştri sînt efectiv nişte ucigaşi (i.e. iau decizii care duc la moartea oamenilor, în războaie la fel ca-n viața cotidiană)?

Cum să nu mai părăsim niciodată acest nivel – acela al adevărului pur şi simplu?

Cum să devenim în stare să scăpăm de toată mizeria asta?

Cu siguranţă că nu prin ura împotriva unor naţii, rase, practici sexuale sau alţi ţapi ispăşitori, la care ne invită cu largheţe lăturile care manipulează masele de ignoranţi ce-am devenit cu toții.

Ceea ce este de urît din tot sufletul este politica prin care nişte nesătui de putere şi bani îşi bat joc de tot restul (oameni şi lume).

Politica de sub capitalism (inclusiv partidele, organizațiile şi oamenii „de stînga”, care ne explică grijulii de ce să mai așteptăm o tură cu renunțarea la sistemul actual).

Politica este ceea ce a fost mereu: un atentat la viaţa oamenilor.

O să ni se explice doct că de războaiele care ni se pregătesc e nevoie pentru ca sistemul să se „redreseze”! Pentru a ne instala şi mai bine în oroare.

Ei bine, dacă nu vă veţi răscula împotriva sistemului de producţie, toate revoltele voastre de bune intenţii, toate moralismele voastre vor rămîne ceea ce au fost mereu: nimic – se vor schimba doar mutrele de idioţi pe care le vedeți la televizor pe post de jurnaliști, politicieni, comentatori şi alţi gurişti, dar răul actual va rămîne.

II.

Şi noi ce facem?

Trăim, tragem ca netoţii pentru un salariu. Ne vedem cu prietenii. Rîdem. Ne distrăm. Trăim viaţa la maxim. Ne mișcăm prin lume de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat, de parcă totul ar fi în regulă. Iată, scriem texte… Lucrul cel mai inutil, aparent. Şi chiar aşa ar sta lucrurile dacă n-ar fi nevoie de gîndire, dacă am fi căzut deja de acord împotriva a ce e de luptat şi cum.

Dimpotrivă, masele revoltate de peste tot dovedesc doar un singur lucru: că habar n-au ce fac. Putem să ne agităm la mii de proteste inteligente, creative, artistice, să semnăm mii de petiţii şi să ne exprimăm solidaritatea cu oricine, atîta timp cît nu avem nicio putere de ameninţare reală. Oricum, nimic nu se va schimba atîta timp cît vom face sluj şi vom tot cere de la alţii să ne rezolve problemele. Nu trebuie să cerem, trebuie să ştergem pe jos în Parlament cu toţi descreieraţii care cică ne reprezintă! În toate parlamentele, peste tot în lume. Fără explicaţii suplimentare, politeţe şi floricele. Aveţi ce trebuie ca să luptaţi în felul ăsta?

Sigur, puteţi să vă imaginaţi încă lejer că lucrurile nu sînt chiar atît de grave cum le prezint eu aici. De asemenea, puteţi să mai credeţi şi că ele nu vă privesc, nu e vina voastră, nu puteţi face nimic împotriva lor – tot argumentarul psihopolitic pe care se bazează şi stăpînii voştri măcelari. Adevărul este însă că vă priveşte foarte tare şi că puteţi face o grămadă de lucruri. Dar nu puteţi face nimic de unii singuri. Aveţi nevoie de toţi oamenii, de toată planeta chiar. Şi e nevoie de toţi oamenii pentru că sistemul capitalist nu trece în altceva de unul singur. Revoluţia nu e deloc dată, cum mai putea să creadă Marx. Groparii istoriei capitaliste se pare că nu apar în mod necesar, automat.

Prin urmare, e nevoie de o decizie – o decizie care să pună capăt capitalismului. Acesta e singurul lucru pentru care mi-am învins scîrba de a mai lua cuvîntul în lumea vociferărilor şi a traficului de falsete în care fiecare îi dă înainte cu mica lui flaşnetă. Eu n-am refrene faine care să vă distreze. Nu vă propun o jumătate de oră de „relaxare prin lectură”.

Din cîte îmi dau seama, în clipa de faţă nu există comportament cetățenesc deja inventat ori prescris care să ne poată scoate din situaţia în care ne aflăm. Opţiunile politice care ni se oferă (crearea unui partid, acţiunile de tip „societate civilă”, organizaţii de întrajutorare şi militantism etc.) nu sînt opţiuni, ci forme de gestionare, falsificare şi îmblînzire a indignării politice. Există foarte puţine şanse pentru ceva care să meargă împotriva a ce e betonat astăzi.

De aici evidentul ne-realism al unei decizii de noncapitalism.

Nu cred deci că lucrul acesta ar fi, pur şi simplu, „posibil”. El e de imaginat mai curînd ca material de contrast pentru o conștientizare a ce e important și ce nu. Mult mai uşor de zis decît de făcut. Dar se pare că n-avem nimic mai bun pentru a provoca o schimbare.

Poate că decizia de noncapitalism va începe ca o suită de discuţii între nişte oameni. Poate că nu se va transforma niciodată într-o formă de încheiere a realităţii capitaliste.

Ar trebui totuși să ne pună pe gînduri de ce are şanse atît de puţine ceva ce vrea, de fapt, binele tuturor? Dacă rămînem la înţepenita dogmă psiho-antropologică despre vreo „natură umană” care e esenţialmente „rea”, că stă în esenţa omului să-şi urască şi să-şi ucidă semenii, atunci n-are sens să ne mai ocupăm de cele politice – singura noastră preocupare ar trebui să fie cum să ne ascundem mai bine, ca nu cumva să avem de-a face cu cruzimea cretină a lui homo sapiens sapiens.

 


About the Author

(n. 1976, Satu Mare) a studiat filosofie şi ştiinţe politice. Membru fondator şi redactor al revistei Philosophy & Stuff (1997-2000). Este traducător de texte teoretice din maghiară, engleză şi franceză în română. În 2009 a coeditat, împreună cu Adrian T. Sîrbu, volumul colectiv Genealogii ale postcomunismului (IDEA). În 2013 a publicat o primă carte intitulată Diferenţa dintre conceptul de piaţă al lui Heidegger şi cel al lui Granel (IDEA) și în 2015 Politică (IDEA).



2 Responses to Situația

  1. Robin says:

    Propuneți un fel de anarhism, din cate pricep, arogant si exclusivist…. zic asta fiindca nu vorbiți de oameni, treaba asta o sa o faca un spirit imaginar…

    • Alexandru Polgár says:

      Răbdare. Sîntem la pasul 2 din 1000. De unde, brusc, graba asta umilă și neexclusivistă? V-ați trezit dintr-o dată revoluționar? Un fel de anarhism? Răbdare, zic, încă o dată, poate nu știți ce acoperă termenul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑