Vedete autiste
Recenta declaraţie a lui Jose Manuel Barroso privind epuizarea sprijinului politic european pentru politica de austeritate anunţă o evoluţie semnificativă: şi cele mai docile figuri ale nomenclaturii UE sunt silite să recunoască falimentul politicii de automutilare promovate obsesiv, cu încăpăţânare, de Dreapta europeană în ultimii cinci ani.
În America, discuţia deschisă despre eşecurile austerităţii europene se desfăşoară de mult timp. Încă în 2011, Paul Krugman aducea în dezbatere o ilustrare cu valoare de bilanţ exemplar: ‚reforma’ economică realizată prin politica de austeritate din Letonia. Krugman observa, că în timp ce în Vest, bunăoară în Irlanda, austeritatea a afectat, dar nu a distrus plasa de securitate socială asigurată de stat cetăţenilor, în Est, adică în imperiul ‚capitalismului sălbatic’ al neofiţilor entuziaşti, “impactul crizei economice asupra societăţii baltice a fost devastator. Bugetele pentru educaţie, îngrijirea sănătăţii, şi programele sociale au fost amputate, iar în Letonia mai mult de 12 % din populaţie lucrează acum peste graniţe, deoarece mulţi dintre tineri, neavând nici un viitor, emigreazăˮ (For Ireland, Softheaded Advice From Hard-Money Enthusiasts, articol preluat pe www.truthout.org, 13 ianuarie 2011). Nu-i aşa că ne sună cunoscut?
A prezenta Letonia – ţară unde produsul domestic brut a scăzut cu 25% iar şomajul a crescut cu 20%, determinând un şomaj în masă – ca pe un exemplu de triumf al politicii de austeritate înseamnă a sfida raţiunea, precizează Krugman, conchizând: ˮÎncă două-trei succese de acest fel şi Letonia nu va mai avea deloc economie“.
Fenomenele nocive generate de austeritate sunt la fel de vizibile şi în România. La sfârşitul giganticei farse a reformei economice, şi al ultimilor ani de politici restrictive, în care omul de pe stradă a plătit din greu pentru salvarea băncilor şi corporaţiilor vinovate de criză, ca şi pentru ‚echilibre macroeconomice’ ce servesc, de fapt, anumite interese speciale, ascunse, economia românească suferă de anemie pernicioasă: dezindustrializarea, emigrarea în masă, pseudo-dezvoltarea impusă prin comerţ şi consum (în locul unei dezvoltări autentice generate de producţie) sugerează un tablou similar: implozie, degenerare, pauperizare. Şi, mai ales, absenţa oricăror perspective. Evident, sacrificiile şi suferinţele populaţiei sunt cele mai acute.
Cum au abordat însă vedetele mediatice ale lumii intelectuale româneşti experimentul austerităţii? În linii mari, ele s-au aliniat politicii lui Traian Băsescu, care s-a înregimentat el însuşi, slugarnic, programelor greşite ale Dreptei europene. Nu am auzit, de la megafoanele media cele mai influente – revista 22, Dilema veche, HotNews.ro şi câte altele – sau de la personajele băgate în faţă de posturile de televiziune servile regimului Băsescu, decât elogii pentru austeritate şi jigniri pentru oricine îndrăznea să exprime nemulţumiri legitime. Insensibilitatea ‚vocilor selecte’ larg mediatizate faţă de efectele restructurării economice asupra omului obişnuit a fost totală.
O singură dată elitele mediatice au tresărit la efectele austerităţii. Şi nu din grijă pentru economia ţării, sau pentru suferinţa populaţiei – ci dintr-o binecuvântată grijă pentru ele însele. În perioada 2010-2011, când Paul Krugman demonta argumentat ‘triumful austerităţii’ de pe poziţii imparţiale, vedetele mediatice româneşti au început şi ele să vocifereze – dar, desigur, în interes personal. Grupul intelectualilor revoltaţi de diminuarea veniturilor provenite din drepturi de proprietate intelectuală lansa o scrisoare de protest intitulată „Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?” Printre semnatari, scriitori foarte angajaţi publicistic, ca Mircea Cărtărescu, figuri publice binecunoscute, ca Ana Blandiana, şi activişti politici neobosiţi ca Sorin Ilieşiu. Revolta tuturor era stârnită exclusiv de faptul că măsurile de austeritate adoptate duceau la reducerea câştigurilor lor băneşti.
Fireşte că politica reducerii drepturilor de autor nu era o strategie justificată moral, sau măcar utilă din punct de vedere economic şi politic; drept urmare, ea nu trebuie apărată. Guvernarea putea să îşi reechilibreze cheltuielile prin reduceri mult mai adecvate, în cu totul alte domenii. Nemulţumirea semnatarilor scrisorii nu este deci greu de înţeles sau de apărat.
Ceea ce însă este imposibil de înţeles este atitudinea generală a acestor intelectuali faţă de politica de austeritate urmată din 2008 sub regimul Băsescu. În acest timp, Puterea a redus enorm salariile angajaţilor din instituţiile publice (cea mai mare reducere de acest fel din toată Uniunea Europeană!); a desfiinţat o mulţime de ajutoare materiale, a diminuat pensiile (prin impunerea unor contribuţii noi la fondul de sănătate) şi a minimizat asistenţa socială; a mărit impozitele şi taxele, a încărcat diverse categorii de contribuabili (inclusiv pensionarii, care sunt deosebit de vulnerabili) cu noi contribuţii băneşti obligatorii şi a mărit TVA-ul, deci preţurile la toate produsele şi serviciile. Rezultatul, evident, a fost o prăbuşire fără precedent a nivelului şi condiţiilor de trai ale românilor.
Nimic din acest cutremur social nu a impresionat ‚elitele’ autoproclamate. În faţa tuturor acestor măsuri exterminative, intelectualii sus-menţionaţi nu au luat nici o atitudine critică. Că angajaţilor li s-au diminuat salariile cu 25% (şi, de fapt, cu mult mai mult, dacă luăm în considerare toate elementele relevante) nu i-a revoltat deloc; că veniturile pensionarilor au scăzut – ca urmare a tuturor reglementărilor de austeritate – nu i-a mişcat câtuşi de puţin. Că diverse categorii de persoane cu nevoi speciale – bolnavi, invalizi, handicapaţi – au suferit o şi mai gravă cădere în mizerie nu i-a impresionat. Cu alte cuvinte, nu le-a păsat deloc de nimic din ceea ce se întâmpla, trist şi crud, în jurul lor. Ba mai mult decât atât. Mulţi dintre ei, şi, pe prim loc, Mircea Cărtărescu, s-au evidenţiat printr-o jenantă apologie a regimului, prin unsuroase atitudini de harnici cântăreţi ai Puterii şi ai politicilor sale.
Singurul moment în care şi Cărtărescu, dar şi alţi semnatari ai scrisorii, s-au trezit din lunga lor hibernare satisfăcută a fost acela în care şi-au văzut atinse propriile venituri. Nici o clipă nu i-a frământat interogaţia (prea frivolă!) «cu ce drept guvernarea reduce veniturile salariaţilor sau pensiile“ (şi aşa minuscule). Nu le-a trecut prin minte nici întrebarea dacă nu cumva şi ei, ca şi alţi români care muncesc, vor trebui să contribuie la achitarea costurilor crizei. Nu, câtuşi de puţin; nimic de acest fel. Singura lor uimire a fost pur egocentrică: „cum e posibil să se atingă cineva de veniturile NOASTRE?“ Se vorbeşte foarte mult de salarii nesimţite; iată însă că există şi uimiri (sau întrebări) nesimţite.
Vedetele noastre intelectuale sunt absolute indiferente la suferinţa din jurul lor; privesc cu seninătate la toate sacrificiile altora (în timp de criză, sacrificiile sunt, nu-i aşa, normale!). În schimb, nu pot concepe că şi ei înşişi ar putea fi chemaţi la unele sacrificii. Cum se numeşte această incapacitate de a reacţiona empatic la ceea ce se întâmplă în jurul tău? Nu cumva autism?
Related Posts
Crimă ecologică fără precedent în Europa. Pădurile românești →
Când te joci cu focul… →
Sănătate fizică și sănătate mentală →
„Autism” e un nume OK – merge când nu eşti implicat şi ca factor cauzator; altfel un nume mai potrivit ar fi „sociopatie”.
Apropo de austeritate, Letonia și extazul neoliberalilor merită amintit și acest articol scris de Michael Hudson: Latvia’s Economic Disaster as a Neoliberal Success Story: A Model for Europe and the US? în ianuarie a.c. De fapt tot „succesul” neoliberal are la bază o idee simplă: „no people, no problem” 🙂
Este incredibil cât de inumană a ajuns această ideologie și cât de inuman gândesc toți cei care o propagă. Se reproșa pe vremuri comunismului că era o simplă utopie inadecvată la realitate, dar neoliberalismul a dovedit că poate fi o utopie la … pătrat, dacă putem spune așa. Cât despre noi, românii, poate că am scăpat în 1989 de 50 de ani de dictaturi neîntrerupte (1938-1989) dar viața într-un univers utopic continuă…