Dreptul la viață al animalelor și povestea lupului
‘Trebuie, totuşi, să ucidem’
În toiul dezbaterilor pe marginea revizuirii constituției s-a propus și introducerea unui paragraf prin care se acordă animalelor dreptul la viață. Având în vedere complexitatea subiectului nu se putea să nu apară măcar o enormitate.
E de înțeles că acordarea dreptului la viață, fără nicio specificare suplimentară, creează probleme pentru practicile de creștere a animalelor doar cu scopul comercializării cărnii lor. Există o tensiune între cerința de a respecta un drept la viață al animalelor și practicile de creștere a animalelor doar pentru satisfacerea necesităților umane.
Dar un contra exemplu extrem de ”iscusit” la propunerea de a acorda animalelor dreptul la viață vine din partea președintelui PNL, Crin Antonescu. Iată baliverna: „Nu putem face aşa ceva, gândiţi-vă, vine lupul peste noi, urşii sunt la Braşov în mod curent. Trebuie, totuşi, să ucidem.”
Ni se explică, așadar, că dacă admitem un drept la viață atunci nu am mai putea să ne apărăm de lupii ucigași. Și dacă suntem obligați să ucidem un urs înfometat atunci nu putem să acordăm animalelor un drept la viață. În ce constă enormitatea acestui raționament? Logica acestui contra exemplului ne constrânge să nu acordăm un drept la viață nici oamenilor. Dacă un psihopat, un hoț, un violator, ”vine peste noi” atunci ”trebuie, totuși, să ucidem”. Dacă suntem obligați să ucidem un violator atunci nu putem acorda un drept la viață nici oamenilor. Ori e limpede că uciderea unei persoane în legitimă apărare nu anulează drepturile oamenilor la viață. Dreptul la viață nu implică faptul că nu putem ucide în legitimă apărare.
Sursa enormității constă în neînțelegerea modului în care acordăm drepturi. A acorda un drept se face în virtutea unor aspecte relevante moral. De exemplu, dreptul la libertate se conferă în virtutea capacității noastre de a fi autonomi, de a avea o conștiință, de a ne face propriile planuri de viață, de a urmări propria noastră concepție despre fericire. Iar dacă decidem că animalele nu pot avea dreptul la viață atunci trebuie s-o facem pe considerentul că nu au anumite trăsături relevante moral (rațiune sau conștiință) sau că trăsăturile morale relevante pe care, totuși, le au (capacitatea de simți durere și plăcere) nu sunt suficiente.
About the Author
Emilian Mihailov Etician, Centrul de cercetare în etică aplicată, Universitatea din București (www.ccea.ro); Doctor în filosofie, Universitatea din București, cu o teză despre teoria etică a lui Kant; Membru al Societății Române de Filosofie analitică (http://www.srfa.ro/mihailov-emilian). Domenii de interes: filosofia morală a lui Kant, filosofie morală contemporană, epistemologie morală, meta-etică, etică aplicată, filosofia lui Wittgenstein, evoluția moralității.
Related Posts
Pseudocultura →
Elucubrații cu iz nazistoid în România Literară →
Haplea vorbește la Universitatea de Vest →
Daca il credem pe Kymlicka, in Zoopolis, dreptul la viata al animalelor inseamna si actiune pozitiva a noastra, in ceea ce priveste animalele domestice (avem o datorie sa punem clopotei la gantul pisicilor domesticita sa nu prinda pasari)
@Valentin,
Dacă facem specificări suplimentare atunci decurg lucruri interesante. Simpla invocare a dreptului la viață în cazul animalelor crează imediat probleme. Cum compatibilizăm dreptul la viață cu practici sociale contrare? Așa cum zic în final, argumentele trebuie să facă trimitere la aspecte relevante moral. Voi reveni asupra acestui subiect complicat. Aici am vrut doar să atrag atenția că niște argumente proaste au fost decisive în respingerea unei idei.
@EM
Ati promis ca reveniti. Mai asteptam ?