„Adio” PSD, „bun venit” totalitarism!
De la o vreme încoace tot mai mulți comentatori care beau apă din Dâmbovița se excită foarte tare la gândul descompunerii PSD-ului sub loviturile necruțătoare aplicate de procurorii DNA conducerii sale.
Firește, PSD-ul e un partid cu probleme. Nimeni nu neagă lucrul ăsta. Nu doar că o mulțime dintre liderii și primarii săi sunt în prezent implicați în diverse anchete cu iz penal, dar însuși premierul, Victor Ponta, a ajuns pe mâna DNA – și asta, după ce procurorii i-au luat la puricat afacerile familiei, descoperind posibile nereguli chiar în curtea cumnatului. Cangrena corupției pare să fi cuprins nu doar politicienii pesediști, luați individual, ci și famiile lor – exact ca într-o mafie cu iz sicilian.
Cu toate acestea, eventuala descompunere a PSD-ului, la gândul căreia salivează cu inconștiență fel de fel de formatori de opinie, nu ar trebui să bucure pe nimeni. Ba dimpotrivă, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru orice cetățean onest și, mai ales, zdravăn la cap, al acestei țări. Și asta, dintr-un motiv foarte simplu: pentru că PSD-ul reprezintă la ora actuală doar unul dintre cele două partide din viața noastră politică ce se bucură de structuri extinse în teritoriu, resurse materiale și cadre suficiente pentru a guverna. Celălalt partid fiind, evident, PNL-ul. Restul partidelor nu sunt decât niște entități a căror existență, din nefericire, se învârte undeva între noțiunea de „grupuscul” și „adunătură”. Iar situația partidelor mici va deveni și mai gravă după intrarea în vigoare a noii legi a partidelor (care permite înființarea unui partid din 3 membri), dublată de noile condiții cvasi-criminale de participare în alegeri.
Nu este vina partidelor mici că nu reușesc să devină ceva mai mult decât niște mici grupări politice care depind fie de relațiile politice personale ale președintelui lor (UNPR, PC, PLR) fie se bucură de prezența unor membri suficient de „dedicați” cauzei cât să țină steagul sus, atât cât or mai putea (socialiștii din PSR, adică fostul PAS, ecologiștii). Vina principală aparține unui complex de factori care nu asigură un acces corect la resursele publice și private. Mai precis, partidele mari sunt finanțate cu generozitate de la buget și au dreptul de a împânzi instituțiile publice cu fel de fel de politruci în poziții-cheie plătiți cu lefuri uriașe, în timp ce partidele mici nu au nici un fel de acces la finanțare publică, trebuie să se descurce din resurse proprii iar oamenii lor valoroși sunt racolați sistematic sau „descurajați” (ca să folosesc un eufemism) de oamenii partidelor mari. Cum, necum, cam asta e situația și nu trebuie să ne facem iluzii: nu există la ora actuală nici un partid mic care ar putea concura cu succes împotriva PSD sau a PNL. Și nici nu va exista prea curând. Nu poți inventa peste noapte și în condițiile actuale un partid care să se lupte de la egal la egal cu doi mamuți care au avut acces la niște resurse uriașe vreme de mai bine de un sfert de veac și pot mobiliza ușor la alegeri câteva milioane de votanți.
Ceea ce înseamnă că democrația noastră, așa șontoroagă și imperfectă cum e ea, are nevoie ca de aer de această realitate simplă: măcar două partide mari care să se compenseze reciproc și să concureze unul cu celălalt. Dacă unul dintre cele două partide colapsează, dictatura celuilalt este asigurată. Chiar dacă, tehnic, în România va continua să funcționeze pluripartidismul. Și ce dacă?… Ne aducem aminte că și în țări precum RDG, Bulgaria sau Polonia, în perioada de dinainte de 1989, existau mai multe partide politice. Dar erau de formă.
About the Author
Lucian Sârbu Născut în 1975. Studii universitare de filozofie și de economie (specializare: marketing). A colaborat de-a lungul timpului la diverse reviste culturale (Literatorul, Calende, Argeș, Observator Cultural etc.) cu proze, recenzii, traduceri, eseuri. Începând cu anul 2007 a scris sub pseudonimul „Manole” cel mai popular blog de imobiliare din România, „Balonul imobiliar”, descifrând bula imobiliară într-o perioadă în care discursul dominant nu comunica altceva decât că „economia duduie”. Autor al unui volum de eseuri intitulat „Adevăr și democrație” apărut în anul 2001 la Editura Paideia. În prezent deține propria agenție de marketing și nu este implicat politic.
Related Posts
Costurile sociale ale unui partid zombi: concluzii la capătul unei săptămâni foarte agitate →
Curajul acțiunii →
„Throw Them All Out” / Să plece toți! →
6 Responses to „Adio” PSD, „bun venit” totalitarism!