La muncă, sărăcane!… nu mai lenevi!
Nu e bine să fii tehnocrat de profesie și să te trezești parașutat de o revoluție a străzii direct într-un post de mare vizibilitate publică. Pe lângă faptul că trebuie să-ți cumperi un costum și o pereche de pantofi noi, în linie cu exigențele politice, mai trebuie să și ai grijă ce vorbești, pentru că nu mai ești în biroul tău de tehnocrat în care făceai șuete cu colegii, ci te aude o țară întreagă. Și poți s-o comiți grav.
Cam așa a comis-o recent proaspătul ministru al finanțelor, d-na Anca Paliu Dragu, atunci când a declarat, în contextul discuției despre majorarea salariului minim pe economie, că locuitorii din țările BRICS „sunt săraci şi mulţi şi toţi ştiu să facă câte ceva pe doi lei, fac ceva ce românul nu mai face de ceva vreme [s.n.]”. [1]
Nasol. Și nu doar că românul nu se mai vinde pe 2 lei, dar – putem adăuga – a căpătat obiceiul prost de a pleca din țară pentru a lucra în străinătate pe salarii de 5 ori mai mari decât ceea ce ar putea obține aici, în loc să ajute – patriotic, nu? – creșterea „bișnițurilor” autohtone vânzându-și cât mai ieftin forța de muncă.
Lăsând gluma la o parte, îi amintim doamnei ministru trei chestiuni de bază.
1. Ponderea salariilor în PIB în România e de cca. 37% în timp ce în țările dezvoltate e de minim 60%
Prima dintre ele: că ponderea salariilor în PIB în România e de cel mult 37%, în vreme ce în Occident e de peste 60%. [2] În aceste condiții, dacă i se pare suspectă majorarea salariului minim, nu mai bine se reîntoarce dânsa la postul de la FMI ca să-i ia la rost pe nemți, pe francezi, pe americani, pe japonezi, pe danezi etc. etc. etc. că muncesc pe muuuuuult prea mulți bani pentru gustul tehnocraților de secol XXI? Fiindcă un mirabil „salt” de la 1050 la 1200 de RON, așadar de vreo 14% (tot 14% fiind și creșterea efectivă înregistrată de angajator), nu prea văd cum ar putea determina o creștere a masei salariale cu… 62%, cât ar fi necesar ca să ajungem și noi din urmă țările Occidentale în ceea ce privește ponderea masei salariale în PIB!
De altfel, argumentul acesta al salariului minim care distruge, arde și înghite totul în creșterea sa, lăsându-i pe amărâții de investitori plângând și plângăcioși pe marginea drumului, și pe salariații cel mai slab pregătiți în afara pieței muncii, argument vehiculat constant de ideologii neoliberali, este infirmat chiar de realitatea românească. Din 2007 încoace, trecând inclusiv peste perioada devastatoare a crizei dintre 2008-2010, când firmele românești au trăit o adevărată hecatombă, salariul minim s-a dublat în raport cu valuta euro (de la 390 RON, aprox. 114 EUR, la 1050 RON, adică 233 EUR), și totuși:
- numărul angajaților cu contract de muncă a crescut de la 4,77 milioane la 6,06 milioane [3];
- numărul firmelor active a ajuns la 1,1 milioane [4] , în timp ce în ultimul an dinainte de criză, 2008, erau… 0,5 milioane [5].
Așadar, mărirea salariului minim și implicit a salariului mediu nu doar că nu a afectat economia, ba dimpotrivă: a ajutat-o să crească, să producă mai multe locuri de muncă și mai multă creativitate antreprenorială.
2. Cei patru evangheliști erau trei: Luca și Matei
A doua chestiune: că realitatea din țările BRICS nu e câtuși de puțin așa de tragică precum o prezintă doamna ministru. În țările BRICS, salariile lunare minim și mediu sunt după cum urmează [6]:
- Brazilia: minim 788 reali, mediu 2200 reali (adică 875 RON, respectiv 2.437 RON), la un șomaj de cca. 7.8%;
- Rusia: minim 6000 ruble, mediu 33.000 ruble (359 RON, respectiv 1.978 RON, dar trebuie spus că rubla s-a devalorizat cu peste jumătate de când Putin a invadat Crimeea; înainte de invazie salariul mediu din Rusia echivala cu aproape 4.000 de lei!), la un șomaj de cca. 5,5%;
- China: minim 2020 yuani, mediu 4700 yuani (1.305 RON, respectiv 3.000 RON; da, ați citit bine, în China salariile au ajuns mai mari decât în România!), la o rată oficială a șomajului de 4%;
- Africa de Sud: mediu 16796 ranzi (4.784 RON), cu un șomaj cca. 25%;
- …și, cu voia dvs., ultima de pe listă, India, unde salariul mediu e de aprox. 5.850 rupii, adică … 360 de lei, la un șomaj de cca. 5%.
Cu alte cuvinte, suntem ca în poanta aia cu „cei patru evangheliști, care erau trei: Luca și Matei”. Țările BRICS unde săracii lucrează „pe doi lei” se reduc de fapt la una singură, India, iar șomajul, vai, șomajul, e cronic doar în Africa de Sud – unde avem de-a face de fapt cu o problemă endemică ce provine din perioada de apartheid, neavând nici o legătură cu nivelul trecut, prezent sau viitor al salariilor.
3. Scăderea populației cu 21% vs. creșterea populației cu 30%: o fi același lucru?!
A treia chestiune: e un fapt de notorietate că populația României scade constant de vreo 25 de ani. Dacă în 1989 eram un pic peste 23 de milioane, astăzi, oficial, suntem doar 19 milioane. Spre deosebire de România, țările BRICS la care face referire doamna ministru numără o creștere impresionantă de locuitori:
- Brazilia: 202 milioane (de la 145 de milioane în 1989);
- Rusia: 143 de milioane (Rusia e singura țară BRICS cu o populație mai mică decât în 1989, dar trebuie spus că scăderea demografică a Rusiei a luat sfârșit în 2009, când a avut 141 de milioane de locuitori, de atunci încoace populația crescând constant);
- China: 1,36 miliarde (de la 1,15 miliarde în 1989);
- Africa de Sud: 54 de milioane (de la 35 de milioane în 1989);
- India: 1,2 miliarde (de la 800 de milioane în 1989).
Ce înseamnă asta? Înseamnă că nu putem compara situația unei țări care, (și) din cauza sărăciei, în ultimii 25 de ani a pierdut cca. 21% din populație, cu situația altora care în același timp și-au sporit populația cu 30% (în termeni absoluți, asta a însemnat, după cum arată datele de mai sus, 672 de milioane de locuitori). În aceste țări piața de muncă „nu duce lipsă de personal”, ca să zic așa. E întrucâtva normal să vezi că brazilianul sau chinezul au salarii mai mici decât cetățeanul occidental, pentru că pur și simplu o parte din creșterea economiilor BRICS a fost absorbită de creșterea populației. Dar în cazul României nici măcar această scuză nu funcționează. Dacă țările BRICS au putut în acești 25 de ani și să-și crească populația, și să-și crească nivelul de viață, în timp ce România nu poate, înseamnă că în cazul României vorbim ori de prostie a guvernanților, ori de rea voință. Sau poate de amândouă.
Majorarea administrativă a salariului minim este una dintre puținele pârghii directe de care guvernul dispune pentru ameliorarea veniturilor populației. Așa cum rezultă din cifrele prezentate mai sus, din însăși realitatea economiei românești, așa-zisul „impact” asupra mediului privat despre care a făcut vorbire doamna ministru nu poate fi decât unul pozitiv: un salariu minim mai mare înseamnă o creștere generală a salariului mediu, adică o atractivitate sporită a economiei românești pentru forța de muncă, ceea ce se traduce prin dorința mai mare a oamenilor calificați de a lucra în țară și, implicit, printr-o performanță mai ridicată a afacerilor, deci a mediului privat. Blocarea majorării salariilor nu este benefică decât acelor afaceri prădătoare care sunt interesate numai de defrișări, lohn și exploatare cât mai ieftină a resurselor naturale (forța de muncă fiind, ea însăși, o astfel de resursă). În acest context îndemnul nerostit de doamna ministru, dar pronunțat cu toată gura: „La muncă, sărăcane!… nu mai lenevi!” e echivalentul unei călduroase strângeri de mână a proprietarilor acestor afaceri. Ca ministru al României, dânsa în slujba cui se află?
–
[1] http://www.mediafax.ro/economic/dragu-salariul-minim-nu-creste-de-la-1-ianuarie-la-1-200-lei-trebuie-realizat-un-studiu-de-impact-14909688
[2] http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Economie/Stiri/Ponderea+salariilor+in+PIB-ul+Romaniei
[3] vezi http://www.volksbank.ro/Uploads/Galerii/Fisiere/2752_3127_Raport-Anual-2008.pdf. pag. 15, și http://incont.stirileprotv.ro/social/numarul-angajatilor-in-romania-a-ajuns-la-6-060-000-de-persoane-si-l-a-depasit-pentru-prima-data-pe-cel.html
[4] http://www.onrc.ro/index.php/ro/despre-onrc
[5] http://www.business24.ro/macroeconomie/comert/patru-din-10-firme-active-anul-trecut-in-romania-aveau-ca-activitate-principala-comertul-1466647
[6] toate datele care urmează sunt disponibile pe diverse anuare online; eu am folosit http://www.tradingeconomics.com/
About the Author
Lucian Sârbu Născut în 1975. Studii universitare de filozofie și de economie (specializare: marketing). A colaborat de-a lungul timpului la diverse reviste culturale (Literatorul, Calende, Argeș, Observator Cultural etc.) cu proze, recenzii, traduceri, eseuri. Începând cu anul 2007 a scris sub pseudonimul „Manole” cel mai popular blog de imobiliare din România, „Balonul imobiliar”, descifrând bula imobiliară într-o perioadă în care discursul dominant nu comunica altceva decât că „economia duduie”. Autor al unui volum de eseuri intitulat „Adevăr și democrație” apărut în anul 2001 la Editura Paideia. În prezent deține propria agenție de marketing și nu este implicat politic.
Related Posts
România (din nou) la fundul grămezii →
Manifestul politic al noului partid american The After Party →
Liberul arbitru ca instituție socială →
Propaganda securistă își găsește mii de tiriplici care să mestece prostia tehnocratei. Ceva care le-ar fi de folos lor și familiilor lor n-ar mesteca de frică să nu se sature de mâncat rahat.
Toți au case, mașini, iahturi și venituri de top faivhandrăd, dar dacă se majorează salariul minim… urlă distruși… că li se bagă mâinile în buzunar și… 0,3 lei postarea… 😀
… dar se majorează bugetul Securității… ceea ce eu consider normal…
sa ne compare cu tarile ai caror angajati castiga putin, si nu cu tarile in care salariul este unul ridicat, e si asta o manipulare jegoasa … vin alegerile: astia ‘de dreapta’ o vor lua in freza (asa cum am luat-o noi in mufa), chit ca-i ‘iubim’ pe astia de stanga.
Pingback: MODELUL NEOLIBERAL DE “DEZVOLTARE”: SARACI PENTRU PROFITUL ALTORA. Logica antisociala a “tehnocratei” de la Finante si refuzul cresterii salariului minim. DATE STATISTICE: PESTE 5 MILIOANE ROMÂNI SARACI OFICIAL | Cuvântul Ortodox
Ai dreptate Luciane, dar ce e de facut la urma urmei cu tara noastra? Salarii mai mari sau mai mici, deocamdata pare ca o sa fim mereu Cenusareasa Istoriei la cheremul marilor puteri (mai nou, a transnationalelor).Poate, totusi, ca nu e totul iremediabil pierdut. Eu am si cateva propuneri in acest sens (articolul online; Puterea informatiei si nevoia de a redefini democratia). Link; https://newdemocracyblog.wordpress.com/2015/02/28/puterea-informatiei-si-nevoia-de-a-redefini-democratia/
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=792026000906528&set=a.166703546772113.33411.100002974054960&type=3&theater¬if_t=like
La angajati sunt amestecate doua statistici diferite. INS – care-si face estimarile luand in considerare numai firme cu mai mult de 3 angajati, si contractele de la inspectia muncii, care efectiv numara contractele (ca sa ajunga la 6 milioane includ si pe cei cu doua sau mai multe contracte, altfel ar fi pe la 5,5). Totusi sunt de acord ca cresterea salariului minim a ajutat economia, dar pe cat de modest a crescut salariul minim, pe atat de modest a crescut si economia, a revenit la nivelul din 2008 abia la sfarsitul 2014; daca nu ne-am compara doar cu cei mai prosti din curtea scolii (zona euro), asta s-ar numi esec de proportii istorice.
Nemtii ar trebuii criticati (tehnocrat) pentru ca muncesc pe prea putini bani, mai ales de o tara care si-a reglat competitivitatea in special prin deprecierea valutei (ceea ce sudul Europei n-a putut) si vrea sa adopte totusi candva euro. http://www.flassbeck-economics.de/that-puzzling-revelation-politely-called-german-wage-moderation/
(de fapt din 2011 incoace, surplusul de cont curent al Germaniei e mai mare ca a Chinei, cat de nebun sa fii sa intri intr-o uniune monetara cu asa o tara… http://data.worldbank.org/indicator/BN.CAB.XOKA.CD?order=wbapi_data_value_2014+wbapi_data_value+wbapi_data_value-last&sort=desc)
@câțiva: sunt sigur că numerele pot suferi corecții, dar nu ideea de bază. Nu am pretenția că articolul e științific, în primul rând pentru că nu am pierdut mai mult de o oră cu redactarea lui, dar nici să fim luați de proști, mai ales că vorbim de niște chestiuni economice de bază, pe care le înțelege oricine e alfabetizat cât de cât, nu de treburi abstracte, gen dilema Triffin. Mai mult, pentru a scurta expunerea eu nu am amintit în articol multe alte argumente, bazate pe fapte, nu pe vorbe. De pildă, din 2009 încoace „cohorte” întregi de tineri foarte slab pregătiți au intrat pe piața muncii direct din liceu, ca urmare a examenelor de bacalaureat tot mai dure. Practic, dacă în 2007 un tânăr „slab pregătit” intra pe piața muncii cu măreața tentație a unui salariu (brut) de 114 euro, astăzi acest salariu e de 230+ euro. Cf. gândirii nătânge a neoliberalilor noi ar trebui să avem acum vreo 600.000 de șomeri numai din acești tineri care nu și-au luat bacul (aprox. 100.000 pe an x 6 ani = 600.000). Că dacă ei meritau 114 euro și porcul de stat socialist (LOL) îl obligă pe amărâtul de John Galt să le ofere 230, ceva e în neregulă, nu?! Și rămân tinerii tineri și neliniștiți. Or, avem așa ceva? Nici vorbă. Pentru că „afaceri” nu fac doar ăia care taie păduri sau producătorii străini din industria de componente auto (unde salariul mediu, oricum, e mult peste minim!). „Afaceri” și locuri de muncă oferă și unul care are o spălătorie auto sau un birt. Cum ar putea aceștia să-și ia afacerea în spate și să plece cu ea în … Rep. Moldova, să zicem?! Ne dau nătâgii neoliberali o soluție? Se duc la Orhei și spală mașinile din România de acolo, sau cum? Genul acesta de investitori și afaceriști sunt nevoiți să rămână aici și, a dracului chestie, chiar rămân, chit că astăzi angajează pe bani mai mulți tineri cu mai puțină școală decât cei pe care îi puteau angaja până în 2008. Dar oare de ce rămân? Păi, dacă ne uităm la masa monetară în circulație (adică banii cei mai lichizi, „lovelele” după care aleargă toată lumea, adică businessmeni, „bișnițmani” și angajați) observăm că în 2015 s-a dublat față de 2007 (datele sunt disponibile și pe situl BNR, și pe tradingeconomics.com, și pe multe alte anuare). Întreb și eu ca prostul: o avea… n-o avea… legătură cu dublarea salariului minim?… o fi de bine, o fi de rău că sunt mai mulți bani în piață (culmea, într-o perioadă dificilă pentru creditare)?… Cert e că – a naibii chestie – și numărul firmelor și al PFA-urilor s-a dublat! Păi, înseamnă că lumea de fapt vrea mai abitir să facă un „bișniț” azi, cu un salariu minim de 230 de euro, decât în 2007, când salariul minim era 114. Și își găsesc mai ușor de lucru și tinerii ăia slab pregătiți, chit că pentru început nu vor fi decât bodyguarzi, ospătari, spălători de mașini etc. Ceea ce, zic eu, e de bine (deși, dacă e să mă întrebați pe mine, condițiile de a începe o afacere sunt infinit mai proaste ca în 2007…). Vorbește realitatea, vorbesc cifrele, vorbesc faptele… nu avem de ce să ne temem de salariul minim (ceea ce nu înseamnă că trebuie să susținem absurd creșterea lui până la o valoare nesustenabilă).
În sfârșit, prostia asta legată de „impactul” salariului minim s-a mai discutat și la alții, de pildă în Germania în 2013, după ce frau Merkel a fost obligată să facă o coaliție cu SPD și SPD a zis că nu se bagă dacă Germania nu adoptă un salariu minim. Pentru liniștea to’arșei ministru venită de la FMI, iată concluziile: The German Minimum Wage Is Not a Job Killer.
Pingback: ANCA DRAGU, sinistra finantelor FMI in România NE VREA SCLAVI PE PLANTATIE: Românii sa ia exemplu de la indieni, chinezi sau africani, care muncesc ”pe doi lei”. MODELUL NEOLIBERAL DE “DEZVOLTARE”: SARACI PENTRU PROFITUL ALTORA. Logica a
De fapt consultând una şi aceeaşi statistică AMIGO de la INS, setul de date AMG1103, vedem că în 2007 erau număraţi 6,14 milioane, post-criză a avut loc o cădere până la 5,65 în 2010, după care ne-am revenit nu-chiar-de-tot până la 6,06 în 2015. Deci n-a crescut numărul angajaţilor chiar deloc, dar nici nu se poate spune că măririle succesive ale salariului minim ar fi reprezentat vreun blocaj sau vreo catastrofă.
http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=AMG1103
Pingback: Unde ne sunt eriniile salariului minim? - Argumente și fapte