Haplea vorbește la Universitatea de Vest
iulie 3rd, 2017 | by Dan Ungureanu
Dr. Călin Georgescu. Conferința „A FI SAU A AVEA”. Conferinţă la Universitatea de Vest, Timişoara, 21 iulie 2017 Călin Georgescu
iulie 3rd, 2017 | by Dan Ungureanu
Dr. Călin Georgescu. Conferința „A FI SAU A AVEA”. Conferinţă la Universitatea de Vest, Timişoara, 21 iulie 2017 Călin Georgescu
iunie 29th, 2017 | by Alexandru Mamina
Formal, constituţional, România este un stat de drept, un stat normativ, care consacră legal anumite principii (suveranitatea naţională, guvernarea reprezentativă,
iunie 17th, 2017 | by Claude Karnoouh
Peisajul intelectual românesc s-a mai luminat întrucâtva, în ultimii doi sau trei ani, graţie apariţiei unor texte, eseuri, articole, recenzii
iunie 8th, 2017 | by Dan Neumann
Clasări și declasări “Gândirea speculativă, care din diferitele fructe reale a facut un fruct al abstracției – “Fructul” –, este
iunie 1st, 2017 | by Claude Karnoouh
Pe firmamentul destul de senin al dezbaterilor delicate între intelectualii unei drepte mai mult sau mai puțin dure, mai mult
mai 29th, 2017 | by Alexandru Mamina
Am asistat în zilele de 24 şi 25 mai a.c. la două spectacole din cadrul Galei absolvenţilor de masterat, Arta actorului
mai 8th, 2017 | by Dan Ungureanu
Hegemonie Nenea Lucian Boia a explicat foarte bine: cine are puterea, rescrie istoria. În perioada comunistă am avut cel puțin
mai 1st, 2017 | by Alexandru Mamina
Sâmbătă, 29 aprilie 2017: acordul de colaborare dintre Marine Le Pen şi Nicolas Dupont-Aignan, liderul grupării gaulliste Debout La France; în
mai 1st, 2017 | by Dan Neumann
„Eu unul prefer un pungaș independent unui om de treabă lingău.” (Henry de Montherlant, Carnete…, Editura ICR, 2011, p. 17) Aproximativ
aprilie 25th, 2017 | by Alexandru Mamina
De circa două decenii muncitorii din Occident votează tot mai mult cu partidele naţionaliste, de fapt cu partidele suveraniste, eurosceptice.
Comentarii recente